,,,TARABA LUI BOLOJAN’’. Puterea, banii și tăcerea: ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise

Bolojan încă nu pleacă. Nu și-a îndeplinit misiunea pentru care a fost investit premier, aceea de a vinde companiile profitabile ale statului român.

Bolojan este ajutat de specialiștii de prăduială care sub acoperirea unor ONG-uri au făcut praf. Senină precum hoțul neprins, numit negustor cinstit, Oana Gheorghiu vicepremier a anunțat scoaterea la tarabă, în piața de vechituri a Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, CEC Bank, Portul Constanța, Imprimeria Națională, Loteria Română, Salrom, Cuprumin, Romarm, Compania Națională Aeroporturi București, adică a unor active, ale statului român.

Clienții? Corporațiile din domeniu cărora nu le place concurența, corporații în spatele cărora de multe ori lucrurile sunt controlate de state precum Franța și Germania, care se pregătesc de următoarea etapă istorică a Europei, adică foamea și aplică cu noi tocmai acea schemă pe care Georgescu promitea că i se va opune. Și asta a fost miza anulării alegerilor.

Cred că e pe înțelesul și a ultimului votant mucușorist, de ce Bolojan mărețul nu se lasă dus nici mort din fruntea Palatului Victoria. Aș fi vrut să ne amuzăm în dimineața asta, dar nu e de râs. Și vânzarea trebuie făcută repede. Cât mai repede, pentru că riscul ruperii coaliției poate aduce la Palatul Victoria unii care s-ar putea să ezite. Și d-aia PSD-ul este luat ostatic într-o guvernare străină de interesele electoratului lor. Ma uit cum țara este dusă în prăpastie <intentionat. Acum câteva zile am stat de vorbă cu 2 miniștri, total rupți de realitatea zilelor noastre. Simt că toți sunt la fel din toate partidele. Nimeni nu le face nimic. Când se va înființa Ministerul Hoției? Ministerul Prostiei este. Bolojan, nu ai schimbat nimic, mai rău ai făcut <mergi la Oradea, se pare că te apropii de apogeul carierei politice…

Ai dărâmat statuile la Oradea, acum se discută și la Iași. Ai sărăcit populația, ai îmbârligat pe cei din justiție. Nu este de tine să conduci o țară, nu ai tăiat subvențiile la partide, nu ai redus; agențiile, ministerele, secretarii de stat și subsecretarii, consiliile de administrație, e jale cu cheltuielile la Externe, Interne, Finanțe, nu s-a făcut absolut nimic, din contră, la bugetari ai mărit salariile. Este jale, dle Bolojan. Oradea vă așteaptă.

Să vă mai zic o treabă. Ați văzut, cred, agitația cu scoaterea dintr-un loc public din Iași a statuii lui Octavian Goga, poet român a cărei imagine este atinsă de așa-zisa „Lege Vexler”. Ușor, se șterge istoria României. Oricum, generațiile tinere deja au memoria trecutului ștearsă. Dar să nu deviez de la subiectul statuilor. Zicea Vadim că există un blestem al statuilor.
La vremea aia îl priveam neîncrezător. Văzându-mă fără prea multă minte, îmi povestea cum în anii „mari sistematizări” comuniste a României, când statuile, unele au fost mutate, altele date jos, cei care coordonau operațiunile o sfârșiseră prost. Era una din, să îi spunem, din superstițiile din cauza căreia chiar tovarășii lui Ceaușescu se fereau ca dracul de tămâie, să atingă statuile. Știu, e obscurantism și primitivism intelectual. Așa spunea în anii ăia și conducerea de partid și de stat când tovarășii ezitau, dar să nu uităm ce li s-a întâmplat când a venit sfârșitul epocii lor. Dar ce nu face romanul să apară în evidență <adică un ,,snob’’.
Nu am văzut, deși m-am plimbat ceva prin lumea asta și, mai ales că am și lucrat cu străinii peste 17 ani, popor mai snob ca al nostru.

Suntem săraci, ne place bogăția, avem parte de unul din cele mai bune locuri de pe planetă (climă, pământ, bogății naturale, poziție geografică), însă nu mișcăm un deget pentru a fi un exemplu pozitiv pentru noi înșine, în primul rând, apoi pentru alții.
S-a încercat în comunism, dar era o falsă imagine, pentru că în exterior părea bine – politică de stat, în timp ce în interior era aiurea, pentru majoritatea noastră.
Ne place opulența. Ne place falsitatea.

Trimitem bani și soldați în străinătate (cazul Catedralei Notre Dame, războiul din Afganistan, Kosovo, Ucraina etc.) pentru că suntem „bogați, frumoși și erudiți”, dar pentru simbolurile noastre naționale, alea puține, dar de care suntem mândri periodic (deși din ce în ce mai puține, înaintea vârstei aducându-ne aceste stări), nu facem nimic, făcând invers decât a spus poetul – „tot ce e românesc nu piere”.
Îi înjurăm pe străini că ne fură țara, pe unguri că vor Ardealul, dar vrem să luăm Basarabia după aceleași povești cu ale maghiarilor din Budapesta (cei de aici nu au treabă cu Ungaria în proporție uriașă).

În realitate, majoritatea dintre noi suntem afectați de „gura lumii”, vrând să părem altfel în societate decât suntem acasă.
Trăim, probabil, reminiscența atâtor ani de sclavie (sub diferitele ei forme – stăpânirea turcească, stăpânirea austriacă, maghiară, polonă, rusă, acum euro-atlantică) încât permanent pozăm fals în societate. Ducem această viață dublă – suntem de acord pe net, pe rețele, cu ceva, acasă, dar în societate mulți adoptă poziția de conjunctură. Ce ne e favorabil de moment, e perfect, apoi, vedem cum ne descurcăm noi. Suntem aidoma politicienilor care ne conduc.
E ca la nuntă – și cel mai sărac merge bine îmbrăcat, dă darul ca toată lumea, are ziua când se simte Om, chiar dacă efortul e peste măsură. A arătat că nu este mai prost, mai altfel, e în rândul lumii. Apoi stă luni de zile mort de foame ca să achite împrumutul pentru aroganța de la nuntă.

Probabil că nu alții doresc să ne țină așa, cred cu tărie că nouă ne place smiorcăiala asta.
Aseară mi-am readus aminte ce spunea academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici – adică faptul că RO-mânia nu poate juca la masa marilor puteri niciun joc, pentru că nu putem fi mare putere.
Noi însă ne credem buricul pământului.
Spunea de regimul ceaușist că a fost bun pentru popor (până la un punct) căci a permis o dezvoltare incredibilă a României.

Este, aidoma lui Țuțea, unul dintre intelectualii care și-au luat-o pe vremea comuniștilor, dar care este conștient de progresul nostru, ca popor, în scurta domnie a dictatorului comunist.
Țin minte, și cu asta închei, primul meu impact cu angajații români de la un străin – prin 1994. În față – da, șeful, dumneavoastră „ne dați de mâncare”, iar în spate îl furau de rupeau, pentru că, al dracu, venise să ne fure țara.

Zi mai puțin mohorâtă, plină de… familie, tuturor!

Trăim, de prea multă vreme, într-o convenție comodă și profund ipocrită: despre lideri putem spune orice — că sunt nepricepuți, abuzivi, neinspirați, chiar corupți — dar, Doamne ferește, nu cumva să sugerăm că sunt inapți din punct de vedere medical sau psihologic pentru funcția pe care o ocupă. Acolo se trage linia roșie. Nu pentru că nu ar putea fi adevărat, ci pentru că “asta nu se face”!

Ni se spune că nu este etic să pui diagnostice dacă nu ești medic. Iar dacă ești totuși medic, nici atunci nu e bine, dacă nu ai consultat direct pacientul. Iar dacă l-ai consultat, atunci chiar ești ținut de secretul profesional. Corect.

Dar, în mod curios, a devenit perfect acceptabil — chiar recomandat — să suportăm consecințele unor decizii aberante, luate de oameni a căror judecată pare, în mod repetat și public, desprinsă de realitate. Este moral, ni se explică, să tăcem și să înghițim. Să acceptăm suferințe, lipsuri, umilințe, riscuri de securitate și chiar perspective de război — uneori cu accente nucleare — fără să punem întrebări incomode despre capacitatea reală a celor care decid, fie de aici sau de aiurea. Pentru că “nu este acceptabil”!

Și atunci asistăm, aproape cu o politețe bolnăvicioasă, la spectacolul unor lideri care parcă se străduiesc să transmită lumii că nu mai sunt în control. Ni-l amintim pe președintele Biden vorbind cu personaje inexistente, adormind în momente oficiale, pierzându-și echilibrul la propriu și la figurat, rătăcind între idei fără legătură? Și, cu toate acestea, avea “pe mână” mecanismele cele mai sensibile ale puterii: armate, servicii, coduri nucleare. Astăzi mai toți spun asta dar cine o spunea atunci era clar un dușman al democrației, dacă nu chiar un pro-rus dovedit. Am văzut și am tăcut. Pentru că “nu se cade” să observăm evidența dacă aceasta poate implica o condiție medicală!

Medicii, desigur, au propriile coduri profesionale. Dar cetățeanul nu este obligat să abdice de la propriul discernământ. Nu există niciun cod moral care să te oblige să închizi ochii când viața ta și a copiilor tăi este pusă în pericol de incapacitatea evidentă a celor aflați la conducere. Pentru că dreptul lor la viață privată are, de partea cealaltă, dreptul nostru de a ști cine sunt și cât de valizi sunt cei care ne conduc, atât timp cât deciziile lor influențează viața sau existența unei națiuni sau, mai dramatic, a întregii planete.
În viața de zi cu zi, avem bun-simț. Nu trimiți un om cu dizabilități motorii să joace fotbal și nu inviți un nevăzător să facă tir cu arcul. Nu din lipsă de respect, ci dintr-o minimă raportare la realitate.

Dar când vedem un lider care ajunge să se prezinte ca trimisul lui Dumnezeu pe pământ, care este dovedit că minte compulsiv, care vorbește despre distrugeri, dispariția unei națiuni și războaie cu aceeași lejeritate cu care prezintă planul unei săli de bal, care nu manifestă nicio urmă de empatie pentru victimele deciziilor sale — nici măcar când acestea sunt copii — atunci devine brusc indecent să te întrebi dacă nu cumva avem de-a face cu un dezechilibru psihic serios. Pentru că, nu-i așa, “asta nu se cuvine”!

Și nu spunem nimic nici despre figurile tragi-comice, rătăcite în lumi paralele, incapabile să se racordeze la realitatea comună. Îi vedem gesticulând fără sens, vorbind pe lângă subiect, împiedicându-se pe covoare roșii suficient de late cât să aterizeze un avion mic, amânând decizii ani la rând dintr-o incapacitate evidentă de a le lua. Și totuși, le încredințăm viitorul nostru, cu o disciplină aproape religioasă.

Nu vorbim despre a inventa ceva. Nu vorbim despre informații secrete sau despre bârfe de culise. Vorbim despre lucruri vizibile, publice, repetate, mediatizate. Nu este o insultă să recunoști că o afecțiune sau o limitare există. Boala nu este o rușine. Dar incompatibilitatea dintre anumite condiții și responsabilitățile unei funcții de conducere este o realitate. Iar când exact acea condiție te împiedică să o conștientizezi, devine responsabilitatea societății să intervină — pentru binele celui în cauză și, mai ales, pentru protecția celor mulți.

Ideal, liderii ar trebui evaluați înainte de a ajunge la putere. Dar dacă am ratat momentul — și se întâmplă frecvent — atunci evaluarea trebuie făcută în timp real, cât încă se mai poate interveni. Nu post-mortem politic, nu cu analize docte după ce răul a fost făcut. Pentru că a judeca liderii doar după ce au plecat – așa cum astăzi fac, spre exemplu, americanii cu Biden și românii cu Iohannis – nu este dovadă de înțelepciune. Este doar o formă elegantă de lașitate colectivă.

Când veți explica poporului român, ;;de ce banii merg în Ucraina?, de ce banii SAFE merg în Germania?, de ce în Franța se scurg miliarde de dolari? Explicați poporului român, sau nu găsiți explicații plauzibile, M-am uitat cum manevrează Mugur Isărescu poporul. (chiar așa de fraieri și proști ne consideră)? Toti mizerabili care au condus această țară 35 ani, au furat, păcălit, au mințit, iar acum sunt SALVATORII. Ei răspund cu mandatele,,,
Nu trebuie să uităm că nu vorbim doar despre mandatele lor ratate. Vorbim despre timp furat. De la noi. Ani în care nu s-a construit nimic, în care deciziile au fost evitate, în care oportunitățile au fost pierdute. Timpul nostru, al tuturor. Timp furat. Și niciodată înapoiat. Iar dacă despre boală nu avem voie să vorbim, despre hoție mai avem voie?

Uitați-vă ce construiesc în Dumbrăvița Simonis, Grindeanu, adevărate cazemate. Poate că cineva ne va spune câte ceva despre, AUR. (brățări, cosoni, săbii, mămrți etc).???!!!
De la sărăcie, la punctul culminat cu prăduiala aia grea nu este decât un pas. Din păcate, Bolojan este cel mai slab prim-ministru. Un om fără logică, rațiune, echilibru, un om plin de ură, invidie.

Iliuță, sărăcie, a ajuns în sfârșit să puncteze și pachetul principal, cel care contează cel mai mult, pentru care a fost de altfel și „ales”, anume salvarea de târșoare, prin prăduiala rapidă a companiilor de stat strategice, până nu vin șobolanii să le roadă sau rușii să ni le ia pe toate.

Slava Ucraina, slava sărăcie, slava prăduială, Georgescu la pușcărie, USR viitorul și mândria țării e, că cu Mucușor și Iliuță-n frunte, vom avea victorii multe! Ura, uraaa, uraaa! Și așteptăm pe celebra Anca Dragu, prim-ministru din august. Ce părere aveți, dle ministru Predoiu?
Al dumneavoastră, același Prof. Ing. Ioan Romeo Manzală.