OPINII: ONG-ul soroșist al Ursulei (UE) și „porcarii în pantofi de lac”

Când oamenii iubesc viața încep să radieze lumină în jur. Le strălucește fața, ochii, zâmbetul. Când interacționezi cu ei, n-ai încotro, începi și tu să zâmbești.

Iubirea e molipsitoare!

E pasiunea lor care-i arde și face să le aprindă focul interior. Și acest foc îți arată că ai un scop în viață, o țintă, un sens. Și atunci te lupți să atingi ținta cu dragoste de ea, cu dor. Astfel încât, lupta se transformă într-un zbor ușor fără sforțări inutile. Și atunci faci lucruri doar din pasiunea inimii cu ușurință și bucurie. Iubești viața și atunci ești deschis și fără frică.

Doar această frică te închide și-ți stinge focul sacru interior. Iar când acesta se stinge ești ca un exilat în pustiu. Când nu mai apreciezi ce ai, atunci ți se ia tot. E ca o batjocură care, mai devreme sau mai târziu, se întoarce împotriva ta. Atunci realizezi ce ai pierdut, dar e prea târziu, regretele sunt tardive. Metaforic vorbind, aceasta era izgonirea lui Adam din rai.

Iar când oamenii nu mai iubesc viața, totul se întunecă în jurul lor. Totul devine povară, căci lupta nu mai are sens și e doar chin. Și asta îi face practic nefericiți pe oameni. Lipsa unui scop în viață. Și când scopul nu mai este, omul începe să-și umple timpul cu vicii și patimi. Ca și cum singura lui dorință e să-și omoare timpul care îi stă în față mereu ca un munte. Muntele se vrea urcat, dar când voință nu mai e, doar viciile și patimile vorbesc în mocirla de la baza muntelui. Unii aleg doar asta. E dreptul lor.

Cei care iubesc viața sunt luminoși, simpli și curați în simplitatea lor. Ei zâmbesc vieții, iar aceasta niciodată nu rămâne datoare lor. Le răspunde mereu înapoi prin alți oameni care se apropie de ei. E datoria omului de când se naște. Să iubească viața din toată ființa și toate celelalte i se vor adăuga lui! De ce ,,ticăloșii”‘ soroșiști vor război, ca și când ei ne-au dat viața?

Aceste rânduri sunt scrise pentru „oamenii raționali”; acei oameni care se ghidează în viață după normele oficiale, după știrile oficiale sau după îndemnurile oficiale. Aceste rânduri sunt scrise pentru oamenii normali. Aceste rânduri nu se adresează celor cărora viață le-a oferit luxul (primit de cele mai multe ori de la alții, care muncesc pentru ei), de a nu le păsa de ceea ce se întâmplă în jur. Aceste rânduri nu se adresează nici credincioșilor (de orice fel), ce așteaptă mântuire de la vreun zeu, fără a face ceva pentru a schimbă situația în care se află.

De ce am ajuns aici?

Majoritatea țărilor au la conducere persoane ce nu dau doi lei pe populația de rând… unii sunt doar o haită de demenți, de maniaci… dar nu de ei mă tem cel mai mult. Mă tem de masele condiționate, care mă pot omorî dacă li se dă această comandă. Mă tem de idioții care cred că încrederea în autorități trebuie păstrată în orice condiții… chiar cu prețul evidentei lipse de moralitate. Istoria e plină de amintiri neplăcute, terminate de cele mai multe ori cu fraza: „am urmat ordinele!” Problema nu este lanțul de comandă, ci lanțul supunerii! Teroarea nu este o armă nouă. De-a lungul timpului, teroarea a fost utilizată de cei care vroiau puterea cu orice preț.

Mulți oameni lucizi cred că un „monstru” se plimbă printre noi cu un plan și cu instrumente de tortură și opresiune. Acest monstru merge printre noi de foarte mult timp, făcând planuri de foarte mult timp; acest monstru lucrează pentru răul suprem al unei epoci apuse; acest monstru vrea război, genocid, gulaguri și lagăre de concentrare; acest monstru vrea țipete de durere fără încetare și neîntrerupte de drepturi și protecții; acest monstru are tot dreptul să facă ceea ce vrea, garantat de legile create de alți monștrii angajați sau compromiși; ajunși la putere pentru că prea mulți oameni au visat la propria dezvoltare care a venit deghizata sub formă libertății și independenței de a achiziționa și de a posedă ceea ce nu aveau și de care credeau că aveau nevoie pentru că viețile lor să fie complete. Chiar urmărind aceste lucruri, au pierdut tot ce avea o valoare reală, ceea ce posedau, până când nu au mai avut nici una, nici altă.

Acest monstru țipă după sânge în știrile de pe primele pagini ale mass-mediei controlate de el. Acest monstru vrea să atace și să distrugă națiuni și oameni care nu au mai purtat războaie unii cu alții de sute de ani, iar cei care au purtat, au făcut-o cu sprijinul și la îndemnul acestui monstru. Agenții acestui monstru călătoresc din țara în țara chiar în acest moment, răsuflând în ceafă altor monștri, până când își ating scopul pe care îl doresc. Ei vor să deschidă porțile iadului, doar pentru a vedea ce se întâmplă și să urmărească apoi spectacolul. Nu va fi pace, simetrie sau prosperitate atât timp cât acestui monstru și echipei lui îi este permis să umble printre noi. Am fost în război mereu cu același inamic, ale cărui principale arme sunt IGNORANȚA și poftele noastre.

Ce se complotează în spatele ușilor închise?

Ce este această forță misterioasă, care nu poate fi sugrumată de controlul presei? Ce este această forță care nu poate fi suprimată de bancheri și de acțiunile interminabile ale guvernelor captive și ale instanțelor judecătorești? Ce este această forță care ni se dezvăluie?

Despre ce vorbesc în încăperile puterii, unde, în adâncul ființei lor, cu siguranță tremură? Răsuflarea fierbinte din ceafă lor este ca un fior rece pentru cei care cred că se pot ascunde în spatele ușilor păzite… în spatele banilor și al unei puteri aparente… în spatele armatelor și al justiției lor… în spatele minciunilor care, ca niște ziduri, credeau că îi vor proteja și care acum devin zidurile închisorii lor. Oare ei ne-au dat viata? Cine hotărăște ,,destinele vieților noastre? Ursula, Macron, Ciolacu, Predoiu, Bolojan etc.

Advertisement

Suntem seduși, dar vom merge oare de bună voie pe calea răului? Chiar dacă nu vă simțiți liberi, prin acțiunile voastre, puteți împiedica acest sistem să mai funcționeze! Puțini înțeleg… și mai puțini vor pricepe !

Asta avem azi: o clasă politică coruptă și cinică, o justiție dezarmată, instituții paralizate de servilism, și o populație orbită de furie, care riscă să-și sape singură groapa, votând călăi.

Dar cât timp România este condusă de o clică coruptă și de complici ai extremismului, orice insulă de normalitate va fi izolată, stigmatizată și, în cele din urmă, sufocată.

România este azi o țară în agonie morală. PSD-PNL, USR, UDMR sunt cauza directă a dezastrului. Iar fascismul care crește în tăcerea lor complice este VINA LOR! S-au bucurat că populația decentă s-a opus extremismului și a lăsat impresia că sunt de partea Guvernului: NU! Toată lumea știe că Ciolacu, Bode, Ciucă R. Bogdan și alții sunt vinovații! Ciolacu a zis că a „înțeles mesajul” din decembrie! Nu a înțeles nimic! Nu a vrut să înțeleagă nimic. El e tot acolo! Iar ,,monstrul’’ este la Bruxelles în vizuina Ursulei, care duce la dezintegrarea UE. Toți politicienii sunt ,,preșul”Ursulei și a lui Macron.

Cine suntem noi?

Foarte bine a punctat Florin Călinescu…”Suntem niște porcari în pantofi de lac. Urlăm că ne fură străinii, dar le dăm toți banii pe mașini și le rupem prin mahala. Exact ca porcarii ce merg cu pantofi Versace prin cocină, în rahat, și se cred regi. Fițe, haine, mall-uri, bănci, materiale de construcție – înghițim tot ca pelicanii. Halim la comandă tot ce-i fiță, iar ceea ce-i românesc ne pute. Suntem niște ,,inși” de lumea a treia, niște sclavi ai consumului. Tot capitalul pe care-l producem ni-l ridică frumos străinii. Porcari în pantofi de lac – oglinda unui popor captiv.  Suntem captivi într-un cerc vicios al iluziei și al autosuficienței. Ne batem cu pumnii în piept că suntem un popor demn, dar în realitate suntem niște sclavi ai consumului, niște spectatori ai propriei decăderi. Ne plângem că străinii ne fură bogățiile, dar le predăm de bunăvoie, cu zâmbetul pe buze, în schimbul unor iluzii de lux. România de azi este un bazar imens, o piață în care se vând vise prefabricate și identități la kilogram. Pantofii de firmă calcă prin noroiul indiferenței, iar mașinile scumpe gonesc pe drumuri peticite, conduse de oameni cu sufletul gol. În mall-uri, ne vindem ultimele economii pentru o geantă cu etichetă străină, în timp ce în sate, bătrânii mor de foame cu pensii de mizerie. Ne place să credem că suntem „cineva” doar pentru că purtăm haine scumpe și bem cafea la terasele marilor orașe, dar, în esență, niște sclavi ai trendurilor impuse de alții. Ne-am transformat într-un popor care înghite fără să mestece. Ne este silă de produsele românești, de tradițiile noastre, de oamenii care muncesc cinstit. Preferăm ce e importat, poleit, ambalat frumos, chiar dacă nu are nicio valoare reală. Am ajuns să ne vindem și sufletul pentru o iluzie de prosperitate.

Străinii nu ne fură nimic! Noi suntem cei care le oferim totul, proști de buni ce suntem. Muncim pe salarii de nimic, ne împrumutăm pe viață pentru o casă făcută din materiale aduse de afară și ne uităm cu dispreț la tot ce este autentic românesc. Toți banii pe care îi producem se scurg peste granițe, în conturile celor care știu să profite de naivitatea și lăcomia noastră. Ne-am pierdut demnitatea! Ne-am pierdut instinctul de supraviețuire. Și, cel mai grav, ne-am pierdut respectul față de noi înșine. Suntem niște porcari în pantofi de lac, călcând nepăsători peste propria noastră ruină. O țară vândută pe bucăți – iar noi, spectatori nepăsători. Ne place să ne plângem că suntem săraci, că n-avem autostrăzi, spitale sau școli decente, dar adevărul e că ne merităm soarta. Nu pentru că am fost blestemați, nu pentru că străinii sunt mai deștepți ca noi, ci pentru că suntem leneși, ignoranți și slabi. Nu luptăm pentru nimic, doar ne lamentăm și ne vârâm capul în nisip, convinși că „așa e destinul”.

Ne-au luat pădurile și le-au făcut rumeguș, în timp ce noi priveam indiferenți cum camioanele austriecilor ies din țară încărcate cu ce ar fi trebuit să fie viitorul nostru. Lemnul nostru, sângele munților noștri, dus pe nimic, pentru ca alții să-și încălzească vilele, iar noi să cumpărăm cherestea la preț dublu.

Ne-au luat gazele și petrolul din Marea Neagră, iar noi plătim facturi uriașe, în timp ce companiile străine își umplu buzunarele. Aurul nostru zace prin bănci străine, energie producem pentru italieni, iar noi, ca niște cerșetori, cumpărăm totul la suprapreț.

Cine ne-a obligat să facem asta? 

Nimeni! Ne-am dat totul de bunăvoie, convinși că suntem prea mici ca să contăm, prea neputincioși ca să luptăm. În loc să ne protejăm resursele, să ne dezvoltăm industria, să devenim stăpâni pe propria noastră economie, ne-am vândut ieftin, ca niște sclavi fără coloană vertebrală. Ne uităm cu dispreț la țăranii care trăiesc din pământul lor, dar aplaudăm orice corporație care vine să ne sugă ultimele rezerve. Nu străinii sunt problema. Ei doar profită, așa cum ar face oricine în locul lor. Problema suntem noi, cu mentalitatea noastră de chiriași în propria țară, cu sindromul nostru de slugă, cu refuzul nostru de a vedea realitatea. Nu ne fură nimeni – ne vindem singuri, bucățică cu bucățică, fără să clipim. Și când va fi totul luat, totul secătuit, când nu vom mai avea nimic al nostru, nici măcar dreptul de a ne plânge, vom sta ca proștii și vom întreba: Cum s-a ajuns aici? Cine suntem noi’’?! Sclavii Ursulei și a lui Macron…

Al dumneavoastră, același,

Prof Ing.Ioan Romeo Mânzală