Corabia România se scufundă, iar celor mulți de azi nu le pasă. Prof. Ioan Romeo Mânzală

Semnalul schimbării nu trebuie așteptat de la cei care, vremelnic și adesea nemeritat, ne conduc.

Să fim sinceri cu noi înșine. Corabia România se scufundă, iar celor mulți de azi nu le pasă; celor de ieri le-a păsat. Le-a păsat de patrie, le-a păsat de Dumnezeu. Ei au plâns pentru acest pământ, iar lacrimile lor au ținut sufletul românesc la suprafață. Astăzi, lacrimile lipsesc și sufletul românesc se afundă în mlaștina umilinței și a disperării, a spus Călin Georgescu la Alba Iulia.

Astăzi, sărbătorind Ziua Națională, cinstim o istorie comună, construită cu viziune, sacrificii și curaj. Plecăm capul, cu recunoștință, în amintirea celor care au făcut posibilă această aniversare. Dar de acest 1 Decembrie, spre deosebire de alți ani, aniversarea Zilei Naționale are loc într-o lume profund neliniștită, cu un război la graniță și cu o societate tot mai dezamăgită, mai dezbinată și mai obosită de propriile conflicte.

În astfel de vremuri, mai mult ca oricând, Ziua Națională nu are voie să rămână doar un prilej pentru discursuri goale și un pretext pentru o masă festivă. Ziua Națională trebuie să fie un apel curajos la solidaritate, la unitate, la demnitate și, mai ales, la respect. Respect pentru România, respect pentru români. Semnalul schimbării nu trebuie așteptat de la cei care, vremelnic și adesea nemeritat, ne conduc. El trebuie să vină de la noi, cei care iubim România în fiecare zi, nu doar de 1 Decembrie; cei care știm ce înseamnă patriotismul, pentru că îl trăim și îl construim zi de zi.

Patriotismul nu este simplu, nu este decorativ și nu este comod. Nu îl găsim în artificii, parade sau vorbe mari. El trăiește în muncă, în responsabilitate, în caracter. Este capacitatea de a-i vedea pe ceilalți ca parte din același destin, chiar și atunci când gândim diferit. Este puterea de a pune România înaintea intereselor mărunte și de a înțelege că libertatea, respectul și demnitatea nu sunt moșteniri garantate, ci valori care se apără în fiecare zi.

Astăzi, când tensionarea discursului public ne obosește, când dezbinarea pare norma, iar promisiunile politice sună mai goale ca oricând, să ne întoarcem la ce ne ține împreună: credința, istoria, limba, tradițiile, efortul și speranța. Să reînvățăm să ne ascultăm unii pe alții, să ne privim cu bună credință, nu cu suspiciune. Să ne amintim că România nu este „a lor” sau „a noastră”, ci a tuturor celor care simt românește, oriunde s-ar afla.

În fața incertitudinilor acestor timpuri, România are nevoie de noi — de implicarea, de unitatea și de verticalitatea noastră. Iar noi avem, în egală măsură, nevoie de România — ca reper, ca ancoră, ca datorie morală față de cei care au fost și față de cei care vor veni. Avem nevoie de o Românie care să fie nu doar o casă, ci singurul „acasă” pentru toți românii, iar asta doar împreună putem construi. Avem nevoie să gândim astăzi nu doar la ce am fost, ci mai ales la ce putem și ce vrem să fim mâine. Să spunem „La mulți ani, România!” cu mândrie pentru trecut și cu responsabilitate pentru viitor — un viitor care poate fi mai bun doar dacă alegem să-l construim împreună. Nu de mâine, nu de la următoarele alegeri, ci chiar de acum. Nu ne rămâne decât să urăm din suflet:

La mulți ani, române! La mulți ani, România!
1 Decembrie este povestea-memento a jertfei reale românești.

Din păcate, memoria înaintașilor noștri nu e slăvită astăzi. Nu avem ce să sărbătorim în ziua de 1 Decembrie 2025 — asistăm doar la un spectacol grotesc, o paradă ce nu reprezintă nimic din ceea ce este românesc. E doar o pseudo-slavă, iar toți acești clowni care își permit să se numească politicieni ai României nu sunt și nu reprezintă un model pentru societatea românească actuală.

Avem un președinte și un guvern de „iude” care își permit să ducă mâna la inimă în semn de onor.
Mă întreb: de ce inima lor încă mai bate și pentru cine?

România se îndepărtează, pe an ce trece, de valorile naționale reale.

La un spectacol grotesc de închinăciune, regret slava față de ceea ce nu mă reprezintă și fac închinăciune din suflet pentru toți cei care sărbătoresc prin simțire românească și pentru cei care au pierit pentru ca noi să fim un neam unit și să mai fim astăzi.

De ce românii încă dorm și acceptă circul unei parade care numai de români și România nu vorbește? Cred că nici nu se găsea o zi mai bună pentru a „serba” Ziua Națională a României: o zi întocmai după chipul și asemănarea României de azi. Peste un timp, vom serba „Ziua Ucrainei”.

O zi întunecată, cenușie, chinuită, cu umezeala care îți intră în oase obsedant, fără soluții de scăpare.
Oamenii? Cenușii, blazați, indiferenți la intemperiile vremii ori la nevolnicia celor care le guvernează destinele, le mănâncă viața și îi taxează precum vitele din CAP.

Lachei, guduriști, suveraniști „auriți”, peneliști, pesediști, useriști etc., câtă frunză și iarbă, prezenți în număr mare. Toți aveau nevoie vitală să fie adulați. Niște farisei, cu conturile burdușite din furat, cu diplome false, locuințe în țări exotice, care dau lecții de democrație unui popor sărăcit, mințit, păcălit, care trăiește cu frica în sânge.

Norma de festivism trebuie făcută. „Români”, „România”, „Neam”, „Națiunea Română” sunt cuvinte ce trebuiau golite de conținut.

Există totuși un soi de festivism împuțit, un simbol care pică bine României noastre: coroanele de flori, jerbele depuse în amintirea eroilor noștri și a momentelor de glorie și demnitate ale acestei națiuni.
Păcat că toate acestea sunt la trecut! Prin aplauze vă câștigați „farfuria cu fasole” cu ciolan. Sunt departe de acest fariseism și festivism.

Despre demnitate?
Despre suveranitate?
Despre locul nostru în lume? Eh, cu altă ocazie, când ne vom recâștiga dreptul de a vorbi și a ne manifesta românește, păstrându-ne demnitatea de români creștini.

Istoria noastră nu este a lor; istoria aparține acestui popor plămădit să fie cu fața către Dumnezeu.
Ryana Popescu scria în „Punct și Contrapunct”: perioadă de priveghi pentru majoritatea partidelor a început.

1. La USR e parastas total, după dauna pe care le-a dat-o impostorul Moșteanu. A urmat chiar „nucleara” care i-a transformat în casă arsă: dezvăluirile Elenei Lasconi la Digi24 despre ipocrizia și impostura din interiorul USR, partidul care le-a promis românilor că vor fi „altfel”, dar se dovedește la fel de ruginit precum cele de până acum.
2. Și la AUR e haos total. Marele miting al lui George Simion la Alba Iulia pare să fi produs surpriza etapei: o parte consistentă a aplaudacilor lui Simion a rupt rândurile și s-a alăturat mișcării lui Călin Georgescu. Dacă mai adăugăm și plecările Dianei Șoșoacă și Anei Maria Gavrilă, ne putem întreba dacă nu cumva se alege praful de curentul suveranist.
3. Nici la „granzii” tradiționali nu e roz.
   PNL-ul lui Ilie Sărăcie e în picaj electoral, exact cum pare să piardă altitudine și avionul Nordis cu Grindeanu la manșă. Ciolacul a ajuns tot în „Orașul Covrigilor”. Mă întreb cum o să amendeze dl. primar Pleșa din Alba Iulia zecile de mii de oameni care l-au huiduit pe Sf. Ilie Sărăcie. În spatele „circului ieftin” se află sărăcia poporului român. Vă bateți joc de o întreagă țară — vedeți ce se întâmplă cu acești miniștri incapabili și, bineînțeles, cu amantele și coafezele care au ajuns directoare. Păcat, dle Grindeanu — duceți țara în groapă. Debarasați-vă de acest incapabil USR, cât încă se mai poate, iar Bolojan să plece la Oradea, că e pălăria prea mare pentru el.
4. Concluzia: în vremurile astea, doar politician să nu fii! Mai că îți vine să le plângi de milă și să le dedici celebra melodie „La chilia-n port”. Valabil doar pentru cei care au furat — cred că hoții au scăpat de sub control; fură la capacitate.

Al dumneavoastră,
Prof. ing. Ioan Romeo Mânzală