Începând din anul 2021, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba derulează proiectul 3.30 Biblioterapia, un proiect cu frecvență lunară care are un dublu scop: furnizarea de informații de interes din domeniul psihologiei și al psihoterapiei aplicate și comunicarea publică a colecției de carte de specialitate a instituției de specialitate organizatoare. Proiectul este coordonat de psihoterapeutul Cosmin Bara și de bibliotecara Luiza Pop.
Activitatea din această lună va avea loc în data de 25 august 2026, la ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și va fi transmisă online pe pagina de Facebook a bibliotecii, în data de 27 august 2026. Tema atelierului este „Curajul de a fi tu însuți, fără măști”. După prezentarea temei, atelierul va găzdui și prezentarea câtorva cărți de specialitate, care să susțină din punct de vedere teoretic tema prezentată în cadrul atelierului. Cărțile prezentate fac parte din colecția de carte de psihologie a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și pot fi împrumutate pentru studiu de către abonații bibliotecii. Participarea la atelier este gratuită! Vă așteptăm!
Ultimele comentarii