Pasiune pentru animale: cei mai frumoși cai din Apuseni

De la muncă la plăcere — un crescător povestește despre cai, viței, rutine zilnice și legătura cu animalele

De două decenii, o pasiune aparte ține un om legat de universul animalelor, o viață începută pe patru copite și continuată, chiar dacă tehnologia a mai schimbat mersul lucrurilor. De la muncă la plăcere, de la nevoia de a ara pământul la bucuria de a vedea un mânz alergând, povestea acestui crescător e una despre dedicare, răbdare și o legătură profundă cu viețuitoarele din jurul său.

„De vreo 20 de ani țin cai,” așa începe mărturisirea. Erau alături de el la fân, la lemne, la toate treburile casei. Acum, tractorul a preluat o parte din greul muncii, dar caii au rămas. Nu ca unelte, ci din pură plăcere, pentru frumusețea lor și pentru obișnuința de a trăi alături de animale. E acel gen de obișnuință care devine a doua natură, o parte din ritmul zilnic al existenței.

Caii sunt răsfățați, ar zice unii. Li se acordă o atenție desprinsă parcă din alte vremuri. Sunt duși la apă, li se spală picioarele, sunt periați cu delicatețe, apoi lăsați să se joace prin zăpadă. Vara, e cu totul altfel: libertate deplină, zi și noapte, pășune și apă din belșug. „Iarna le dăm de mâncare, le facem curat și le dăm apă. Programul e cam la 6:30–8 dimineața și apoi din nou spre după-amiază, la 15:30. E același program în fiecare zi.” Un program militar, dar dictat de afecțiune.

Ferma e plină de viață. Pe 16 august, o iapă a adus pe lume un mânz. Mai e „Pușca”, un mânz de aproximativ un an și câteva luni, și Olga, o altă iapă, acum în vârstă de cinci ani. Unii cai sunt deja familiarizați cu hamul și căruța – unul dintre ei, o iapă, se descurcă de minune. Dar pentru alții, hamul a rămas o amintire păstrată în grajd. „Am hamuri, căruță, tot ce trebuie, dar de vreo doi ani nu le-am mai pus la muncă.” Un semn al vremurilor, o tranziție de la utilitate la companie.

E uimitor cât de blânde pot fi aceste animale. „Poate să se urce un copil la ele. Nu mușcă, nu fac probleme; le poți prinde oriunde.” Dresajul? Mai degrabă o îmblânzire zilnică, o apropiere treptată. Le dă de mâncare din mână, le obișnuiește cu prezența omului, iar ele răspund cu încredere și afectivitate. O lecție de răbdare și consecvență.

Și bovinele își au locul lor

Pe lângă cai, ferma găzduiește și bovine. Rasă Angus, renumită pentru randamentul și calitatea cărnii, dar și exemplare bălțate. Diferențele sunt clare: Angusul e un campion la îngrășat, în timp ce bălțata nu se dezvoltă la fel de rapid. Un taur Angus negru, de vreo 700 kg, e de o blândețe rară, ușor de mânuit. Alături de el, un armăsar belgian, cumpărat la opt luni, încă se acomodează cu legatul și cu apropierea de oameni. Fiecare animal are povestea și temperamentul său.

Animalele ating greutăți impresionante. Caii și boii ajung la 700-800 kg, iar la târgurile de odinioară, la Câmpeni, se vindeau boi de peste 1.000 kg. „Am avut boi de 1.200 kg folosiți la tras prin pădure”, își amintește fermierul cu un licăr în ochi. Acum, vânzările s-au mutat mult pe internet, iar prețurile variază, în jur de 270-280 lei/kg pentru anumite categorii. Dacă oferta nu e mulțumitoare, preferă să le păstreze, să le scoată la pășune pe vară. E o chestiune de demnitate și de respect față de efortul depus.

Familia lucrează în jur de 10 hectare, iar furajele nu sunt o problemă. Fânul e asigurat, iar vara, animalele petrec o lună sau mai mult la pășune. „Dacă vin bani și mă mulțumesc, dau. Dacă nu, rămân aici,” spune el cu pragmatism, dar și cu o oarecare hotărâre.

Amintirile de la târguri, despre perechile de animale vândute de-a lungul anilor, despre boii uriași cu care a lucrat la gospodărie și prin pădure, toate se învârt în mintea sa. Chiar dacă astăzi tehnologia a mai redus nevoia de forță de tracțiune animală, legătura emoțională rămâne de netăgăduit. „Sunt dragi, nu pot fără ei. Nu mă las, cât pot lucra, nu mă las.” – Familia Adam, Vârși-Rontu, Bistra.

Pentru acest crescător, animalele nu sunt doar un mijloc de producție. Sunt parte din viața lui, din tradiția locului, din identitatea sa. Le îngrijește cu o răbdare rară, le tratează ca pe membri ai familiei. Iar în inima sa, locul forței brute a fost înlocuit de o afecțiune tăcută și profundă. O poveste despre om și animale, o poveste parcă desprinsă dintr-o carte veche, dar trăită din plin, zi de zi.