OPINII:O capcană pentru mințile pline de ură

”Israelul le-a interzis cetățenilor săi să părăsească țara. Nu am crezut ca ,,BIBI” este atât de sadic. Tuturor, fără discriminare. Doar turiștii și posesorii de pașapoarte străine pot pleca.

Motiv pentru care unii evrei care își păstraseră pașapoartele rusești au fost foarte fericiți. Deci toată populația e ostatică lui Netanyahu. Ucraina, când a fost invadată, a permis femeilor, copiilor și bărbaților care nu aveau vârsta de încorporare să plece. Asta e regimul pentru care Trump se pregătește să ducă lumea în haos. Un guvern care practica genocidul în aplauzele mediei vestice sau acompaniat de tăcerea ei asurzitoare și-a pus prietenul de la Casa Albă sa mai distrugă un stat. Că doar nu aveți îndoieli cine a fost instigatorul și comanditarul acelor orori. Iar dacă le critici ticăloșia încep să se tăvălească pe jos urlând ca ești antisemit. Ca și cum Hitler s-ar fi victimizat că este criticat de anti germani. Netanyahu mai are să încerce camerele de gazare în Gaza, că văd ca spațiul său vital tocmai a inclus Iranul…

Plânge pentru aliatul strategic. Pentru singura democrație. Pentru victima cu ochii furioși și cu cont în dolari. Ni se cere, cu o indignare regizată, să ne solidarizăm cu Israelul. Ni se arată imagini cu distrugeri. Cu panică. Și ni se spune să condamnăm agresiunea neprovocată. Neprovocată? Ei chiar au tupeul fantastic să folosească acest cuvânt. Asta e o glumă care ar face și un clovn de la morgă să râdă. Acest bastion al păcii și al stabilității a bombardat 5 țări din regiune. Și asta doar din 2023. A transformat Siria într-un poligon de tragere personal. A ras cartiere întregi din Liban. A operat asasinate cu drone în Irak și a dus o campanie de anihilare în Gaza care ar face un general SS să roșească de invidie. A semănat vânt și distrugere în tot orientul mijlociu cu o aroganță de imperiu.

Și acum, când vântul s-a întors și a început să bată uraganul înapoi spre ei, trebuie să-i plângem? Cum vine asta? Să-l plâng pe bătăușul cartierului, care a spart dinții tuturor vecinilor, doar pentru că, într-o zi, unul dintre ei, exasperat, a luat o bâtă și i-a dat și el una peste ceafă? Asta e logica voastră morală? Care se aplică doar în funcție de cine plătește mai bine publicitate la televiziunile voastre. Sau câți bani mai primește nu știu ce lider religios creștin cu pretenții de mesianism. Dar circul ipocriziei nu se oprește aici. Mai mult decât atât, vedem un stat care, simțindu-se încolțit de consecințele propriilor sale acțiuni, caută acum cu o disperare de animal rănit să aprindă întreaga lume.

Joacă la cacealma

Forțează mâna istoriei. Provocând. Testând. Împingând limitele, cu un singur scop. Să atragă America și, odată cu ea, întreg occidentul de sclavi loiali, într-un război total. E o strategie de piroman. O ruletă rusească jucată cu soarta planetei. O invitație la o apocalipsă din care ei speră să iasă victorioși și cu vecinii transformați în parcare. Și noi, slugile utile, trebuie aplaudăm și dăm din cap. Gata să ne trimitem fiii să moară pentru a apăra flancul estic al acestei nebunii. Și în mijlocul acestui delir, apar preoții și influencerii păcii, pardon, pastorii, care ne îndeamnă să ne rugăm pentru victime.

Să aprindem o lumânare virtuală pentru poporul oprimat, pardon, opărit. Să ne rugăm pentru cine? Pentru sănătatea și buna dispoziție a unor regimuri care caută și vor moartea? Pentru lideri care văd în război o oportunitate și în cadavrele tinerilor o simplă statistică? Să ne rugăm ca piromanii să aibă mâna sigură când aruncă chibritul în butoiul cu pulbere? Mai degrabă m-aș ruga pentru mântuirea lui Lucifer. Cred că aș avea mai multe șanse de reușită. Refuz să particip la acest ritual obscen al compasiunii false.

Singura rugăciune pe care o pot înălța este pentru luciditatea celor câțiva nefericiți. Celor prinși la mijloc. A celor care nu vor decât să fie lăsați în pace. Departe de jocurile sângeroase ale acestor sfinți nebuni. Dar România, din păcate, pare că și-a cumpărat deja bilet în primul rând. Și aplaudă frenetic. Ca o colonie de babuini în fața unui documentar despre propria sa imbecilitate. O paradă a grotescului. Toate haznalele media, au intrat în sevraj geopolitic. Un spectacol al imposturii. O masturbare a importanței de sine. În timp ce țara reală, cea de dincolo de ecranul lor de plasmă, se scufundă încet în propriul său rahat’’

Și deasupra acestui cor de papagali erudiți, tronează clasa politică. Cu o atitudine de o slugărnicie care ar face și un vierme să se simtă balaur. E complexul provincialului. Este cea mai veche și mai eficientă strategie de manipulare. Pâine și circ. Și cum pâine nu prea mai au de unde să ne dea, ne oferă un circ grandios. Sângeros. Care să ne distragă atenția de la propria noastră mizerie.

Pe ecran. Breaking news. Tensiuni la Ierusalim. Pe geamul tău. Realitatea. Ambulanța care vine după două ore. La televizor. Analiști care dezbat soarta scutului antirachetă. În satul tău. Discuție despre prețul la butelie. 850 de mii. Atât s-a făcut o butelie. Spuneți-le și ălora de la televizor care ne vorbesc de 6.5 miliarde de euro investiți în armament la mâna a doua din Norvegia. Ne pasionează soarta Teheranului pentru că ne e prea frică să ne mai uităm la soarta Vasluiului. Suntem spectatorii perfecți ai propriei noastre irelevanțe. Mai importantă este soarta Ierusalimului decât soarta spitalului din Urziceni. Ne revoltă mai tare o declarație a unui ayatollah decât o lege care ne fură și pielea de pe noi. Am ajuns să trăim prin procură viețile și războaiele altora. Pentru că ale noastre au devenit prea goale. Prea triste. Lipsite de orice urmă de eroism sau de sens.

Acesta este blestemul final al unei națiuni care a renunțat la ea însăși. Să nu mai ai nici măcar propriile tale tragedii. Ci să le imporți și pe astea. La mâna a doua. Ca pe niște conserve expirate de conflict, doar ca să simți că trăiești. Că participi și tu la marea istorie. În realitate, ești doar un spectator idiot într-un cinematograf care stă să ia foc. Complet fascinat de filmul de pe ecran. În timp ce scaunul de sub tine a început deja să fumege.

Lăsați-mă în pace cu Israelul și cu Iranul vostru. Scutiți-mă de datoria morală de a alege între un fanatic și altul. De a aplauda un monstru pentru că se luptă cu un alt monstru. De apelurile voastre la solidaritate. Care sunt doar un alt nume pentru carne de tun. Nu vreau să fac parte din lumea liberă dacă libertatea înseamnă doar să fii liber să alegi pentru care stăpân să mori. Nu vreau să mă aliniez niciunei axe a binelui. Pentru că istoria m-a învățat că binele unora este întotdeauna construit pe iadul altora.

Singura mea alianță este cu luciditatea. Singurul meu steag este cel al bunului-simț. Oricât de zdrențăros și de pătat ar fi el. Și singura mea datorie este față de acest petic de pământ bolnav și trădat. Nu-mi cereți să condamn. Să aprob. Să particip. Prefer să putrezesc în propria mea mocirlă. În duhoarea familiară a corupției și a neputinței românești. Decât să ard ca un erou de carton în incendiul glorios al altora. E iadul meu. Îl cunosc. Îi știu pe nume toți dracii. De la primarul de comună la parlamentarul de la centru. Și, spre deosebire de voi, cei care vă visați cetățeni ai lumii, eu nu mă prefac că acest iad este raiul, (Abe Dimitriel). Războiul care a început: Iran, BRICS și sfârșitul dominației occidentale.

În zorii unei noi epoci tensionate

Lumea asistă la ceea ce mulți numesc fără ezitare începutul unui conflict global: A Treia Lume Mondială.

Alexander Dugin afirmă clar: „Atacul SUA asupra Iranului este un punct fără întoarcere. Red lines? Gone”. Tot ce altădată era tabu – inclusiv atacurile asupra infrastructurii nucleare – a devenit acum o realitate asumată, fără consecințe, fără diplomație, fără rușine. Israel, cu sprijinul SUA, a lansat un atac mascat asupra infrastructurii iraniene, inclusiv asupra rețelei electrice. Dar în loc de paralizie, Iranul s-a ridicat, lovind înapoi cu o precizie devastatoare.

Pepe Escobar, analist geopolitic de renume, afirmă că Iranul este prima redută militară a BRICS. Cei care au crezut că această alianță este doar economică, au fost orbiți de superficialitate. Iranul nu mai este o țintă – este un pion-cheie. Nu mai e victimă – este declanșator. Dugin avertizează că dacă Iranul cade, războiul nuclear va deveni inevitabil. Chekhov’s Gun – bomba care există, va fi folosită. Așa cum Kievul a încercat asupra Rusiei. Așa cum Tel Aviv-ul a făcut deja cu Iranul. Acum SUA intră direct, iar Rusia se pregătește.

Globalismul scoate colții și masca

Dugin merge mai departe și identifică cele două faze ale planului globalist:

Faza 1 – Desființarea suveranității naționale. Eliminarea granițelor, genurilor, identității. Anihilarea tradiționaliștilor: Rusia, China, Islamul.

Faza II: – Inteligența artificială înlocuiește umanitatea. Distrugerea celor „depășiți” prin război nuclear. Naționalismul autentic? Confiscat și compromis.

Trump? „Un idiot util.”??? Netanyahu? „Un berbec cu care se sparge poarta.”Ucraina? „Un teren de testare pentru neonazism sponsorizat.” Când o lume întreagă spune: Destul! Arabia Saudită, Qatar, Siria, Liban, Yemen, Turcia, Egipt, Algeria, Pakistan, Afganistan, chiar și unele voci din Emiratele Arabe Unite formează un potențial colos: lumea islamică, dacă s-ar uni, ar putea învinge fără dificultăți regimul sionist. Dar nu este unită. Încă. Totuși, BRICS se unește. Rusia și China urmăresc. Sudul Global – de la Nigeria la Indonezia – stă în spatele Iranului. Nu din simpatie, ci din luciditate: știu că dacă Iranul cade, nimeni nu va mai fi liber.

Cine e în război?

SUA – prinsă într-o capcană geopolitică și morală. Israel – vulnerabil, pierzând mitul invincibilității. Iran – în ofensivă strategică. Rusia – în așteptare activă.  China – tăcută, dar atentă. Qatar – direct lovit, dar pregătit de răspuns. Arabia Saudită oferă sprijin Qatarului BRICS – devine scut Trump, între două alegeri, rămâne captiv între loialitatea față de Israel și promisiunile făcute bazei sale anti-război. Rezultatul? SUA sunt de facto în război.

Ce urmează?

Iranul a declarat că va pedepsi prin toate mijloacele pe cei care i-au atacat teritoriul. Rusia, prin Belousov, ia act. China tace, dar își reconfigurează hărțile energetice și militare. Ucraina – deja testată de Moscova, poate deveni următoarea victimă a unui blackout total.  Iar Europa? Tremură între dependența de SUA și frica de Rusia.

CONCLUZIE

Războiul a început. Nu pentru pământ, nu pentru petrol. Ci pentru forma lumii care urmează. Va fi o lume condusă de dictatura unei ideologii globaliste și a supravegherii absolute? Sau o lume multipolară, suverană, în care națiunile își aleg singure drumul?

Alexander Dugin și Pepe Escobar nu avertizează. Ei descriu ceea ce deja trăim.

Rugăciunea acum nu mai e pentru pace, ci pentru discernământ.

Pacea fără adevăr e sclavie. În aceste două articole au fost folosite surse de informare din presa internă și internațională, cărți despre Israel și lumea musulmană, net. etc. Sunt ,,opinii’ cât se pot de reale,

Războiul pentru eliberare e dureros – dar dă naștere la oameni noi.

Al dumneavoastră,

Prof Ing. Ioan Romeo Mânzală