Connect with us

Actualitate

Ion C. Pena – Un scriitor distrus de sistem. Poezii

Published

on

ion pena

Un scriitor vizionar, dublu cenzurat, scos de comunisti din istoria literaturii – Ion C Pena a scris și s-a impus intr-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa in afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii, mort fiind, in „fondul special interziși – (S)”, intre 1945 și 1989.

Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frant la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții.

Pentru că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre autor iată un set de poezii:

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.


Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.


Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.


Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul II, nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937

Anii mei


Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.


Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.


Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.


Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.


Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.


La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.


Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938

Poetul din urmă


Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.


De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.


A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.


O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi 

în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Opriţi-vă


În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.


Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.


Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.


Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.


Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi 

în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942


Vântule !


Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.


Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.


Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.


Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.


O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938


Hei, moarte


Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.


şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.


Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.


Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.


Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.


Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.


Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.


Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.


Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.

________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi 

în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942


Amintirea vârstei


Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.


Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.


Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,


Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939

Golănească


Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.


Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.


În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.


Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
_________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 

şi în „PREPOEM” an I, nr. 10 din aprilie 1940




Uite strigoii


Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.


Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o fure
pentru subpământeana pădure.


Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.


Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
şi nişte gunoi:
acolo e de voi.

–––––––––––––––––

Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940


Scrisoare din oraş


Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.


Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.


Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.


Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.


Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.


Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.


Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________

Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău,
placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
din 7 martie 1942

Către Don Quijotte


Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.


Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.


Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.


Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.

______________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

Şes natal


Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.


Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.


Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.


În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam …
Aveam atuncia 12 ani.
___________________________

Publicată în „VREMEA”, an XIV,
nr. 676, din 29 noiembrie 1942


Realism

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică’n sure clădării.


Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din rime potrivim mereu panglici
Şi’n buzunar ne miaună paragini.


Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori ?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.


Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, 

nr. 48, din 10 decembrie 1942


Cuvintele mele


Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde vi se pare,
Eu nu vă mai dau de mâncare.


A venit moartea la uşă
Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea pământesc.


Pentru lunga voastră călătorie
Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea mare
E o vreme fără hotare.


Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944


Paşte


Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.


Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.


Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.


Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________

Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944

Primăvara


Ceasul fagilor a venit înapoi.
Toţi fagii au costume noi,
Eftine, fragede, verzi,
Numai să le desmierzi.


Parca e vorba de nu ştiu ce protocol
În marele pădurii ocol,
Până şi mărăcinii şi fragii
Şi-au pregătit nădragii.


Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
Puneţi la cai potcoavele,
Ucideţi veghea, ucideţi casna
Şi luaţi-o rasna.


O să vă’ntâlniţi cu Dumnezeu
În muguri, în fluturi, în curcubeu
Şi o să vă spună el
Cât e regatul vostru de mititel.
________________________________________

Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944.

Marin Scarlat, stranepotul scriitorului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate