AUDIO: Puiul de Om ~ poezie de Liliana Burac

” O fi ușor de zămislit un pui de om când e dorit,

Dar cât de greu e să ți-l crești, să-l întărești, să-l șlefuiești,

Să știi că sub un fir de vânt nu se apleacă la pământ,

Sau chiar dacă s-ar apleca să știi că se va ridica.

E-așa frumos când e micuț, un îngeraș în legănuț,

Când vorba-ncepe să îngâne,când șade numai lângă tine

Cu mâinile pe după gât, când lumea lui ești tu și-atât,

Când zâmbetul îi prisosește și nici nu știe la ce crește.

Ascultă poezia:

E o comoară-ntre comori, cu primii lui doi dințișori,

Cu nasul cât un năsturel,gurița cât un mugurel,

Cu plete rare ,mătăsoase și cu fălcuțele pufoase,

Cu ochișori limpezi, mirați și-atât de des înlăcrimați.

Dar cât de greu când plânsul său va revărsa în plânsul tău,

Când vei simți, printre suspine, durerea lui cum doare-n tine,

Când seva neodihnei tale va fi hrana odihnei sale

Și câtă veghe-al apăra de însăși inocența sa!

Mirosul lui de prunc curat,pe suflet îți va fi-ncrustat,

O să-l adormi la sân cântând, sau pe picioare legănând,

Va râde cu îngeri-n somn, de parcă n-ar fi pui de om,

Ci pui de Dumnezeu, plăpând, Hristos în poala ta crescând.

Dar când va face primul pas va fi întâiul bun rămas,

Cu fiecare pas ce vine se va îndepărta de tine,

Cu fiecare clipă-n parte va fi c-o clipă mai departe,

Și-n orișice îmbrățișare va fi un strop de-ndepărtare.

Va fi acea IUBIRE pură, neîntinată de măsură,

Izvor de har și de puteri, cea mai adâncă-ntre dureri,

Blagoslovită în rugi sfinte, stăpână-n suflet și în minte,

Balanța între rău și bine, cu mult mai tare decât tine.

Căci pruncul tău nu e al tău, e-un suflet dat de Dumnezeu,

Dar din Iubire spre Iubire, o jertfă mai presus de fire,

De treci prin Rai, de treci prin Iad, să-l ocrotești cu-același drag

Până ți s-ancheiat zidirea…și-atunci ți-ai împlinit menirea! „