Connect with us

Actualitate

Iohannis NU l-a vrut pe CIOLOȘ, dar a fost OBLIGAT de FACTORUL EXTERN

Published

on

colos iohannis macron premier

La nivelul Comisiei Europene se operează cu ideea că România este A LOR

Vinerea trecută, după întoarcerea lui Iohannis din Slovenia, acesta s-a hotărât brusc pentru nominalizarea lui Cioloș, anunțându-și cei mai apropiați colaboratori despre această decizie. Eu am aflat acest lucru sâmbătă și chiar l-am evocat în intervențiile televizate din aceeași seară de la RTV, pentru că mi se părea plauzibil. Și a fost!

Dacian Cioloș, desemnat ca prim-ministru de către președintele Klaus Iohannis.

La Brdo-Slovenia avusese loc în perioada 5-6 octombrie 2021 reuniunea informală a Consiliului European și atenție, Summitul Uniunea Europeană– Balcanii de Vest, ședințe unde liderii UE au discutat despre jocurile politice din țările vizate, incluzând România, și nemediatizând nimic despre deciziile lor.

Iohannis a venit în țară așadar cu „mutarea în plic” legată de Cioloș, fiind fezabil să credem că, pe axa Paris-Berlin, Klaus Werner Iohannis A FOST OBLIGAT să nu-și continue jocul preferat, cu guvernare minoritară PNL-UDMR sau cu USR inclus, dar în condițiile prezidențiale, ci să-i dea mandat noului șef al USR să alcătuiască un guvern agreat de Factorul Extern.

”Lumină” din Franța: USR și Barna vor vaccinare obligatorie în România

În mare măsură, Iohannis se-ntoarce în timp în urmă cu 6 ani, atunci fiind obligat în mod similar să impună un guvern Cioloș împotriva voinței sale, deși ca să nu se facă de rușine a fost lăsat să-l boteze ca fiind #GuvernulMeu.

De ce îl vor europenii cu orice preț pe Cioloș?

Pentru că acesta, spre deosebire de Iohannis care doar îi deservește umil și antinațional pe liderii UE, este AL LOR! Iar cei care au analizat cu atenție cariera lui Dacian sau politicienii ce-au asistat la relaționarea lui cu mai marii Europei, nu se îndoiesc deloc de acest lucru.

La nivelul Comisiei Europene se operează cu ideea că România este A LOR, cu contractele aferente, piețele de desfacere, resursele bune de exploatat cam pe gratis, etc., și există îndoieli mari că Iohannis mai poate face asta în continuare.

Nu vă mirați, acest lucru abominabil a fost pecetluit încă de la privatizările frauduloase către Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, din timpul guvernării Adrian Năstase, care a cedat tot fără negocieri, reprezentând România cu statut de țară învinsă, și-apoi jocul trădării a fost continuat fără opoziție în timpul mandatelor lui Băsescu și Iohannis.

Europarlamentarii USRPLUS, inclusiv Dacian Cioloș, singurii români care au votat CONTRA României

Așadar europenii s-au și obișnuit cu asta în ultimii 18 ani, nu admit altfel de poziționări românești, iar Iohannis, slab și vulnerabil, dependent de protecția europeană într-o țară unde 85% dintre cetățeni nu-l mai vor, a fost obligat să înghită în sec și să accepte dictatul cu nominalizarea lui Cioloș. Deci nu mai considerați că Iohannis face vreun joc al său, omul e fără putere reală demult, acționând ca un mandatar al intereselor capitalului multinațional în România.

De azi vor începe jocurile subterane la presiunea Factorului Extern în scopul obținerii unei majorități pentru Cioloș. Liberalii se revoltă, dar într-un mod timid, ferindu-se să-și expună altfel noua etichetă de tipul „PNL-Partid Cârpă„.

Deocamdată nici Iohannis nu-i accesează în mod explicit, rușinea este mare și pentru el, dar e previzibil s-o facă în cîteva zile în urma unor telefoane pe linia Franța-Germania-Elveția. Mai mult, în interiorul PNL se va genera „EFECTUL BoloBoc”, pentru convingerea liberalilor că e util cu Cioloș, deoarece Bolojan și Boc sunt cei doi mari și vechi susținători ai liderului USR. Despre textura acestei susțineri nu e cazul să scriu azi, dar e evident că mobilizarea celor doi ardeleni (liderii reali ai PNL-ului de azi) îi poate mobiliza pe liberali.

Ce a votat USRPLUS pentru întreaga Europă? Bărbatul poate naște iar menstruație pot avea și alte persoane

UDMR-ul va negocia cu Cioloș în marja mandatului primit de la Budapesta, și-n urma unor cedări subterane, vor putea ajunge la înțelegere, iar despre susținerea deputaților minorităților naționale șeful USR nu are motive de îndoială.

Într-un mod succint ar fi vorba cam peste tot de influența Factorului Extern în impunerea lui Cioloș. Desigur că există și varianta eșecului lui Cioloș în a forma o majoritate, eșec pe care și Iohannis l-ar dori, numai că el NU are voie să se opună, deoarece o asemenea acțiune îl va văduvi de protecția din Europa, iar atunci se va transforma dintr-un castrat politic, ceea ce este azi, într-un președinte numai bun de suspendat, pentru că se va dovedi inutil pentru implementarea jocurilor externe în România, scrie Cozmin Gușă pe pagina sa de Facebook.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate