Intelectualii și politicienii de mâine: derbedeii, drogații, needucații și psihopații de azi. Prof. Ioan Romeo Mânzală

Copilul nu are nevoie să îi fiți prieten, ci părinte…

,,Nu mai avem control, educație, caracter, logică, opritor, nu mai avem nimic. Ne-am vândut bunicii, copii, pe noi și inclusiv țara, pentru niște funcții temporare și o sacoșă cu bani, ca ,,beizadelele” să aibă tot și să nu mai muncească. Consecință: mor înainte de vreme”.

Stilul permisiv de a fi părinte

Creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, fără norme și limite, care, după o copilărie de răsfăț, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață: „A-i spune NU unui copil, nu este același lucru cu a-l bate. Copilul trebuie să știe ce înseamnă limite, trebuie să știe ce înseamnă refuzul și opoziția”. Am plecat de la a nu avea voie să le dăm o palmă la fund și am ajuns la a nu avea voie să le zicem nimic care să îi supere sau să îi deranjeze”, ori să așteptăm să ne lovească ei pe noi, părinții.

Părinții care au dezvoltat fixația că trebuie să fie super-protectori cu copiii lor pentru a nu li se întâmpla nimic rău, le fac numai deservicii. „Efectul este nașterea unei generații de copii foarte fragili, cărora ne este aproape imposibil să le spunem ce să facă. Au devenit ca niște păpuși de porțelan.

Noi nu mai avem curajul să îi corectăm sau să luăm măsuri pentru a-i îndrepta. În mod automat, acest lucru transformă copilul într-un viitor tânăr și adult fără repere, fără norme și limite”. S-a constatat că actualele generații de părinți trăiesc cu sentimentul vinovăției față de proprii copii în ceea ce privește timpul tot mai puțin petrecut cu ei, iar acest lucru are efecte nocive în modul de raportare față de copii: „Părinții muncesc tot mai mult, își dau copiii la grădiniță și școală de la vârste tot mai mici, apoi încearcă să compenseze timpul pierdut departe de copii, oferindu-le tot ce își doresc și lăsându-i să hotărască orice.  

Educația liberală este ca o metodă care renunță la constrângeri și pedepse și susține că vinovați sunt părinții. „Copilul nu are nevoie să îi fiți prieten, ci părinte. Nu trebuie să coborâți la nivelul lui, să nu îl contraziceți, să îi faceți tot timpul pe plac, să nu mai aveți nicio putere de decizie. E total greșit. Această relație permisivă părinte-copil a dus la prăbușirea disciplinei în școli și a calității actului educațional, dar și la suicid, droguri.

Când copilul nu mai are teamă și respect pentru părinți

Nu mai are limite, busolă de orientare. Au existat aceleași valori în ceea ce privește problemele de educație. Așteptările lor sunt prea mari și viață e prea dură pentru ei. O vedem în tulburările de anxietate și de automutilare, care au crescut în mod dramatic.

Părinții trebuie să îşi pregătească copiii pentru viaţa de adult şi, din păcate, după o copilărie în care nu ţi se refuză nimic, este destul de greu să nu fii dezamăgit de viaţă. Cu siguranţă, nu trebuie să fii nici pedagog şi nici psihoterapeut, pentru a înţelege că un copil nu are cum să fie egalul unui adult. Copilul nu trebuie tratat fără respect, dar nici ca un adult format, cu un sistem de valori deja definit”. Așa-zișii experți cred că părinții trebuie să negocieze mai degrabă decât să pedepsească. Au înțeles greșit conceptul de a fi părinte.

Copiii nu sunt atât de fragili precum cred ei”. Aceste ”frustrări”au dus  ca în societatea de azi intelectualul ajunge cerșetor și analfabetul conducător. Cine a zis că „munca îl înnobilează pe om”, e evident că n-a muncit prea mult în viață. Cel care a afirmat că „secretul succesului e să muncești mult”, ori n-a muncit deloc, ori n-a avut succes. Studiile cercetătorilor și observațiile mele arată că situația e fix pe dos.

Munca asiduă nu te înnobilează, ci îmbolnăvește și te îmbătrânește înainte de vreme (din cauza stresului, a surmenajului). Cât despre adevărații oameni de succes, adevărul e că majoritatea au un talent uimitor ”de a freca menta” în timp ce se lamentează că lucrează din greu. De fapt, ori muncesc alții pentru ei, ori ei își asumă creditul pentru munca altora.

În urmă cu câțiva ani eram la o terasă cu mai mulți amici, dintre care unul foarte-foarte bogat, multimilionar. La un moment dat, i-a sunat telefonul și, probabil, persoana de la celalalt capăt l-a întrebat „ce faci”, căci răspunsul a fost „muncesc, ce naiba să fac, nu-mi văd capul de treabă”. Povestea despre cât de bună și de cool e munca, e cea mai mare minciună pe care părinții au spus-o copiilor, iar ei o repetă, apoi, la rândul lor, de generații încoace. Aiurea!

Secretul succesului în viață

Advertisement

Nu e să muncești mult, ci să muncești eficient, adică puțin spre deloc, să eludezi sarcinile, să dai tunuri ori de câte ori poți, să îi pui pe alții la treabă și tu să-ți asumi meritele pentru munca lor. Asta fac adevărații „oameni de succes”!? Dacă aveți/veți avea copii, nu le mai spuneți să studieze mult și să muncească din greu, mințindu-i că astfel vor avea succes. Nu vor avea, cei mai mulți dintre aceia care au procedat astfel sunt exemple vii. În capitalism, nimeni nu mai dă doi bani pe cultura generală și pe munca cinstită, nobilă. Îi pregătiți să devină sclavi cu diplome având titluri pompoase.

Vor crește frustrați și dezamăgiți și se vor lăsa exploatați de niște tripoteori. Nu îi pregătiți pentru o viață de dezamăgiri. Nu îi îndemnați să muncească de mici, ajutați-i să iasă vii din ”cimitirul” care a devenit azi sistemul educațional, lăsați-i să se joace cât mai mult, să își cultive pasiunile. Toți cei care au fost lăsați de capul lor au ajuns analfabeți și fără căpătâi.

Învățați-i să fenteze sistemul, să caute permanent moduri de a parazita și de a face bani ușor, cât mai ușor cu putință, pentru a rămâne sănătoși (fizic și emoțional) și a avea timp să se bucure de plăcerile vieții. Scopul omului în viață nu e să muncească, ci să se distreze! Să trăiască pentru a se bucura de viață, nu pentru a se trezi când sună nenorocita aia de alarmă. Nu e nimic nobil în a dormi puțin și a te trezi cu deșteptătorul!

În capitalism, onoarea nu mai înseamnă nimic

Nu vă încurajați copiii să fie buni angajați și să plece capul în fața patronilor. Îndemnați-i să caute să evite munca stresantă și să găsească cele mai ușoare moduri de a face bani, căci, în capitalism, onoarea nu mai înseamnă nimic, banul e totul. Restul, nu mai contează, se poate trăi fără muncă și școală, așa se formează sclavii capitalismului. 

Un „influenker” agramat de pe tiktok face lunar de zece ori mai mulți bani decât orice intelectual. Am o prietenă care face câteva mii de euro pe lună acolo. De ce să se chinuie cu munca? În câteva ore a câștigat cât câștig eu în 25 de zile. Cum să combați un astfel de argument?

Să nu ne amăgim, zic! În viață, în lumea capitalistă, nu sunt importante nici munca asiduă, nici educația, nici principiile. Doar plăcerile vieții și să consumi orice cat de mult. Munca nu înnobilează, munca ne cocîrjează! Cât despre succes? Succesul azi e dat de indolență, jemanfișism, parvenitism. Asta e realitatea, indiferent că ne place sau nu să o acceptăm, indiferent că suntem sau nu de acord. Nu o vom schimba, deci ce rost are să continuăm să ne mințim? It is what it is, vorba americanului! 

Puteți să le spuneți cât vreți copiilor că e important să învețe, să aibă principii, să își construiască o carieră, să muncească. Repet: astfel îi pregătiți să devină sclavi cu diplome! Sclavii sistemului, sclavii capitaliștilor „de succes”, sclavii propriilor principii. În cadrul unui interviu, un miliardar a constatat cu seninătate cândva că: „Eu nu am mers la facultate, dar majoritatea angajaților mei au absolvit Harvard”.

Cel mai frumos ban, e banul făcut ușor. Cea mai frumoasă muncă e „nicio muncă”. Ideea că în viață trebuie „să-ți câștigi existența” e una din aberațiile modului în care ne-am creionat „civilizația”. O societate care îți cere să „îți câștigi existența”, e o societate în care nu merită să exiști.

Alte paradoxuri/culmi ale absurdului în societățile noastre „civilizate” constau în faptul că îi prețuim mai mult pe morți decât pe cei vii, că investim mai mult în arme de distrugere în masă, decât în sănătate, în cercetare, în tehnologii care să prelungească viața, că îi judecăm pe oamenii care aleg să moară, dar, adesea, nu îi ajutăm cu nimic pe cei care își doresc să trăiască deși le e greu”. Dinu Popescu (Anonimus). 

Astăzi, un ,,nimeni” de 18 ani

Care se maimuțărește online, câștigă mai mult într-o zi decât un profesor într-o lună sau un an. O duduie care postează nuduri pe OnlyFans produce zeci de mii de euro într-o zi. În societatea de azi, meritocrația a fost imolată, intelectualul ajunge cerșetor și analfabetul conducător. Ăștia suntem în ziua de azi. Uitați-vă cine la cei care ne conduc, habar nu au de nimic ce este în jurul lor, parca sunt psihopați.

Munca nu înnobilează, munca tâmpește. Lenea și tupeul, astea sunt adevăratele virtuți. Potlogăriile și crearea de conținut pentru imbecili, astea sunt cele mai bune moduri de a produce bani și a avea o viață mai ușoară.

Progresiștii fac eforturi să schimbe istoria

Și să închidă școlile! Dar, oricât de ciudat le-ar părea unora, astăzi nu poți să fii deștept în spațiul public (și nu numai acolo) fără cultură, fără cunoaștere, fără învățătură. Nu știm cum va fi viitorul, dar trecutul românilor s-a construit în mare parte prin tăria credinței, prin forța Bisericii și prin accesul la învățământ și cultură. Am mai scris-o: vremurile sunt altele și cerințele sunt la fel.

După generațiile semianalfabete, sau cu un nivel de școlarizare/culturalizare formal, după un vârf nemaiîntâlnit al tehnologiei, se va ajunge de unde s-a plecat. Chiar dacă astăzi nu se mai respectă principii, valori și nici virtuți. Și, evident, nu mai avem vreo stimă aparte nici pentru trecut și nici pentru profesioniștii trecutului. E o mișcare de emancipare negativă, s-o numesc astfel, dar nu fără speranță de îndreptare. Dovadă că încă mai există tineri premianți, olimpici de frunte, oameni de toată isprava.

Chiar dacă se vor forma prin universitățile lumii și nu în acelea românești, fibra românească va continua să pâlpâie. Dacă se va studia Supplex Libellus Valachorum, mulți vor realiza că lucrurile nu-s atât de negre (la nivel de genă românească) pe cât se crede și se remarcă la prima vedere. Exagerările în spațiul public abundă, doar că nu toată lumea e idioată și se lasă manipulată. Ne place să ne turnăm cenușă-n cap, dar, de fapt, ceea ce emitem NU are nicio legătură cu realitatea.

Dacă putem (sau, câteodată, avem doar iluzia că putem) modifica prezentul, dacă putem transforma sau măcar pregăti într-un anumit fel viitorul, trecutul rămâne mereu exact așa cum a fost. Mai lasă-ne cu palavrele de muiere războinică, care are impresia că ar avea în stăpânire adevărul absolut! Câteodată, chiar n-ai dreptate! Și asta, pentru că nu citești, nu ai cultură și nu acoperi multe domenii, ci doar deții niște cunoștințe juridice. Bine ar fi să rămâi doar la acestea din urmă!

Lumea fără Dumnezeu, NU poate exista! Dar fără proști, DA!

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală