5.000 de decizii de recalculare a pensiilor sunt greșite.
„ Casa de pensii Alba a solicitat Oficiului Poștal Județean să rețină de la distribuire un număr de decizii, dar niciodată nu s-a solicitat ca deciziile deja comunicate pensionarilor să fie retrase de la aceștia. Solicitarea care s-a făcut de reținere de la distribuire a deciziilor a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naționale de Pensii Publice, de verificare a unor fișiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024, care în urma unor verificări am constat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate” , a declarat Cornelia Miclea – director executiv al Casei Județene de Pensii Alba.
Pensionarilor li s-au retras deciziile primite, ei neînțelegând acest gest.
De la 1 septembrie, pensionarilor care nu primesc decizia scrisă li se vor acorda drepturile cu care sunt în plată la data de 31 august, conform doamnei Cornelia Miclea, director executiv Casa de
Ultimele comentarii