Actualitate
Uite pensia, nu e pensia – recalcularea pensiilor și nemulțumirile pensionarilor
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 luni agoon
„ Casa de pensii Alba a solicitat Oficiului Poștal Județean să rețină de la distribuire un număr de decizii, dar niciodată nu s-a solicitat ca deciziile deja comunicate pensionarilor să fie retrase de la aceștia. Solicitarea care s-a făcut de reținere de la distribuire a deciziilor a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naționale de Pensii Publice, de verificare a unor fișiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024, care în urma unor verificări am constat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate” , a declarat Cornelia Miclea – director executiv al Casei Județene de Pensii Alba.
Pensionarilor li s-au retras deciziile primite, ei neînțelegând acest gest.
De la 1 septembrie, pensionarilor care nu primesc decizia scrisă li se vor acorda drepturile cu care sunt în plată la data de 31 august, conform doamnei Cornelia Miclea, director executiv Casa de
USB-Urban Social Business: Oportunitatea care schimbă destine
Marius Hațegan s-a retras din funcția de președinte al PNL Alba Iulia. Care e motivul?
Noi restricții vor fi impuse în municipiul Alba Iulia. CARANTINĂ de weekend și masca OBLIGATORIE
Primăria Alba Iulia a achitat suma de aproape jumătate de milion de lei către AIDA-TL, pentru a fi plătiți companiei private STP Alba Iulia
Noi reguli pentru persoanele de peste 65 de ani
Cum a reuşit artista Adriana Șolea să ne surprindă de sărbători
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Peste 360 de persoane și aproape 200 de vehicule verificate într-o singură zi, în cadrul acțiunilor de prevenire a faptelor...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că...
Universitatea Cluj a obținut o victorie spectaculoasă în etapa a șasea a play-off-ului Superligii României, învingând Universitatea Craiova cu scorul...
Rabla pentru Tractoare devine Rabla pentru Marile Exploatații: Micii fermieri, eliminați printr-o mișcare parșivă Programul „Rabla pentru Tractoare” a suferit...
Începând cu ultimul trimestru al acestui an, fabrica din Mediaș va deveni unul dintre centrele principale de producție pentru faimosul...
Vineri, 25 aprilie 2025, sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a găzduit festivitatea de premiere a etapei...
Săptămâna aceasta este despre Dumnezeu sau despre divinitate, despre Hristos, fiul omului cum i se spune, cumva să ne simțim...
Ministerul Economiei anunță locuri disponibile pentru tinerii sub 30 de ani în programul de finanțare a afacerilor sustenabile Ministrul Economiei,...
Într-un interviu profund și emoționant, dr. Florin Frențiu și dr. Mircea Frențiu vorbesc despre bolile rare ale sistemului digestiv, neputința...
Mama a vrut să o ajute „să-i crească părul”, dar gestul neinformat a dus la o luptă contra cronometru pentru...
Ce este ceaiul de stevie? Ceaiul de stevie este o băutură naturală care se obține din frunzele plantei Stevia rebaudiana....
Într-o ediție specială a emisiunii „Sănătatea de la A la Z”, moderată de Dr. Mircea Frențiu pe Alba Carolina TV,...
Ultimele comentarii