Soroșiștii Ursula și Macron conduc Romanistanul 2025.  Prof. Ioan Romeo Mânzală

Respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: începutul sfârșitului pentru UE? Cât va mai rezista UE cu această conducere? A învins Soroș?

Decizia de a invalida candidatura lui Călin Georgescu nu este un simplu act administrativ sau juridic, ci un eveniment cu implicații geopolitice profunde. Mai mult decât un episod izolat, acesta ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană și un nou semnal al vulnerabilității sale interne.

Bruxellesul a intervenit, în mod evident, pentru a stopa ascensiunea unui lider perceput ca fiind eurosceptic, pentru ultimul lucru de care are nevoie de această apariție unui nou Viktor Orbán și Robert Fico.

Interferența Bruxellesului

Chiar dacă nu este recunoscută oficial, arată fragilitatea proiectului european și dependența statelor membre de decizii impuse unui centru de putere supra-național. Această situație creează un precedent periculos, demonstrând că democrația nu mai este un principiu fundamental, ci doar un instrument folosit selectiv pentru menținerea ordinii de stabilitate.

România, ca membru UE, a fost recent retrogradată în clasamentele democratice, ceea ce o transformă într-o verigă slabă a Uniunii. Această slăbiciune va fi exploatată nu doar de Rusia, care caută fisuri în blocul european, ci și de Statele Unite, care ar putea folosi cazul României ca exemplu negativ pentru a justifica o repoziționare strategică.

Donald Trump ar putea folosi situația României pentru a demonstra eșecul Uniunii Europene și pentru a justifica o abordare mai dură față de Bruxelles. O astfel de strategie ar putea include nerecunoașterea alegerilor, sancțiuni economice sau presiuni diplomatice menite să submineze unitatea europeană. America are nevoie de un exemplu de forță pentru a descuraja orice opoziție, iar România, vulnerabilizată de propria sa instabilitate, riscă să devină pionul principal în această demonstrație de putere.

Deciziile politice au consecințe

Pentru cei care sărbătoresc invalidarea candidaturii lui Georgescu, istoria ar trebui să fie un avertisment. Uniunea Europeană se află într-un punct critic, în care fiecare acțiune care încalcă principiile democratice pe care se bazează poate grăbi sfârșitul acestui proiect ambițios. (O.Bibere).

Adevăratul test pentru UE nu este doar gestionarea crizelor interne, capacitatea de a rămâne fidelă valorilor democratici și de a demonstra că nu se teme de opinii divergente. Orice altă abordare nu face decât să accelereze disoluția inevitabilă a unei structuri care și-a pierdut direcția.

Au apărut doua tipuri de revoluționari de carton. Din prima categorie fac parte frustrații de fotoliu, care au impresia că fac revoluții cu petiții, click-uri, like-uri și comentarii acide, după care, probabil, trag o țuică pentru întregirea satisfacției deoarece, iată, „au răsturnat iar lumea”. De partea cealaltă sunt cozile de topor ale sistemului care acționează exact cum au făcut aseară: au început să arunce cu sticle, au scos ceva pavaj, după care au făcut un foc așa, cât să fie de efect și pentru a permite jandarmilor să intre în mulțime. Cunosc tactica, spunea Dan Deaconu și tot el continua.

Pentru început să înțeleg în ce situație ne aflăm. De aproape 35 de ani, omul de rând (și nu numai) este agresat printr-un terorism juridic. Dacă ești incomod, te trezești cu un dosar de doi bani, care te târăște prin „instituțiile statului”, făcându-ți praf demnitatea și nervii. Observi atunci că te afli într-un univers kafkian, în care lumea se rostogolește asimetric împotriva ta. Cu toate acestea, până de curând, există speranța unor personaje corecte din sistem de care, dacă aveai noroc, „te loveai”, putând avea parte dintr-un proces corect. Toate acestea însă s-au diluat din ce în ce mai mult, pe măsură ce ,,Plăvanul” pierdea din puteri.

Celor naivi, care încă mai cred în povești cu „Feți Frumoși” le spun că destinația  noastră este dictatura. Într-o lume în care candidații sunt cenzurați și în care pot candida doar trompetele sistemului, direcția nu este alta decât dictatura. Iar atunci când ai economie praf, dictatura devine una crâncenă, care auto-sabotează bunăstarea țării pentru a-și asigura traiul parazitar. Iar pentru eșecurile din economie sau societate se vor găsi mereu ca vinovați imaginari, dușmani interni sau externi. Nu spun vorbe mari, nu vreau să vă sperii, vă arăt doar realitatea care, iată, a devenit previzibilă: urmează dictatura totală. O dictatură crâncenă și absurdă, în care o mână de semidocți vor face absolut tot ceea ce vor sau ceea ce li se dictează de către stăpâni lor de la Bruxelles.

Trebuia să înțelegem încă de când Koveși și Coldea au fost medaliați de statul francez că România nu mai e suverană. Acum, când am văzut cu ochii liberi cum Ambasadorul Franței, în sfidarea poporului român, s-a întâlnit în văzul lumii cu nulitatea. Nu va fi bine nici pentru noi și nici pentru ei. Totul se va scufunda treptat, într-o mocirlă puturoasă, în care nu are cum să-i fie bine nici oprimatului și nici oprimatorului.

Advertisement

Desigur, cele scrise vă sunt cunoscute, iar acum vă întrebați probabil dacă mai e vreo cale de ieșire. Mai precis, care ar fi strategia pentru a ne întoarce destinul. V-am spus-o într-o formă sau alta imediat după lovitura de stat din decembrie: nu avem nicio șansă! Nu visați la cai verzi pe pereți deoarece nu va veni „îngerul roșcat de peste Ocean” ca să vă salveze. Aiurea! România deja, din punct de vedere geopolitic, a devenit marfă de schimb, exact la fel ca și după ultimul Război Mondial.

Nu mai contează ce vrea X sau Y, țara e deja pe masa verde a tranzacționării și indiferent cum se va învârți regulile care se joacă, noi vom nimeri sub unul sau altul dintre cei care joacă acolo. Și cel care-o va prelua, o va prelua cu tot sistemul actual, motiv pentru care dictatura care se înfiripă este, din punctul de vedere al jucătorilor, singura situație legitimă care este acceptată. Dacă-l vedeți pe unul ca Musk scoțând o vorbă pe X, asta nu înseamnă că va mișca vreun deget pentru amărâții de-aici ci, de fapt, că se plusează la negociere. Fiți realiști, nu proști!

Ar fi existat o singură situație fericită, anume aceea în care oamenii care umplu de pomană spațiul ăsta ar fi avut suficient creier ca să înțeleagă lumea și până la urmă, să-și înțeleagă propriul interes. N-a fost așa. Românul, ca aproape de fiecare dată în istoria sa, s-a dovedit a fi un notoriu laș inconștient. De aceea dau peste revoluționarii de Facebook, agresivi doar în comentarii și cum ar fi tremură chiloții, neavând să iasă din casă dacă nu le da voie stăpânirea. Ăștia sunt proști care înjurau în timpul Pandemiei, cerșeau milă atunci când dădeau ochii cu „autoritățile” care nu-i lăsau să intre în supermarketuri. Ăștia sunt ăia care erau revoluționari din fotoliu și care, dacă ar fi fost puși să iasă să se împotrivească terorii, ar fi spus: „Dar ce teroare, nu vezi că avem tot ce trebuie?”. Cunosc mult prea bine specia asta imbecilă, căreia, atunci când îi pui oglindă în față, îți răspunde obraznic, cu o teribilă nesimțire, de parcă tu ai fi vinovat pentru neputința lor.

Și, pentru că aud zilnic cuvântul revoluție – care trebuie să conștientizăm o chestie cât se poate de simplă: dacă în anii 80, când condițiile de viață erau crâncene pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor țării, când se tremură de frig în case și când erau efectiv oameni care să aibă grijă, cu relații cu adevărat bine, dacă atunci nicio râmă nu s-a ridicat împotriva regimului, cât de tâmpit trebuie să fii să crezi că românul va fi lovit acum de conștiință și va protesta pentru interesul său?

Aiurea: acum are posibilitatea să se refuleze în mâncarea de plastic de la supermarket, care-l îngrașă ca pe porc, are băutură ieftină și, la o adică, sistemul îl mai lasă și să înjure prin secțiunile de comentarii ale presei. În plus, față de anii 80, aparatul represiv de 3-4 ori mai mare și mai bine finanțat. Jandarmii sunt scoși în stradă și, pentru eficiență, Predoiu le propune prime grase. Și uite-așa, conștiința de râmă a românului este anesteziată atât soft cât și hard. Asta-i realitatea, priviți-o în față și înțelegeți-o! Fiți realiști, nu idealiști!

Treaba e simplă, dragii mei. Nu mai e nimic de făcut. România e confiscată deoarece structura de iobag, care ne-a infectat pe toți, se dovedește a fi mai puternic decât cea a țăranului liber.

Asta-i realitatea! Nu mai visați la cai verzi pe pereți deoarece nu a mai rămas nimic de făcut. Mă plec în fața oamenilor care au ieșit zi de la proteste, a celor care au înțeles că singura cale de salvare a națiunii este protestul. Doar că, inclusiv ei, ar trebui să vadă realitatea în față: sunt doar o mână de oameni care-i anihilată de întreaga masă de oi. Și știți ce e cel mai frustrant? Faptul că, dacă printr-o minune, acești eroi ai vremurilor noastre ar reuși răsturnarea situației, oile care acum se ascund pe după fotolii și care-s cuprinse de vitejie doar pe Facebook, s-ar transforma brusc în lupi care și-ar cere partea la „împărțirea prăzii”. Așa sa întâmplat în 1989, la fel s-ar întâmpla și acum dacă s-ar petrece o schimbare.

„Ce fac eu?” Ar trebui să fie întrebarea pe care ar trebui să și-o pună orice om normal. Știu, e amarnic să fii nevoit să-ți pui aceeași întrebare rostită sfidător de către analfabeți funcționali. Dar asta ar trebui să te preocupe acum, când vezi că întrebarea „Ce facem noi?” e un eșec. Naiba știe, nu e nicio rețetă. Suntem precum potârnichile, fugim care în ce direcție apucă și de scăpat scapă cine poate. E crâncen ceea ce spun, dar credeți-mă că e adevărul. După golănia făcută de CCR, BEC, apărată cu jandarmi și cu serviciile secrete, traseul țării este cât se poate de clar. Nu mai avem nicio șansă. Oile au învins și s-au auto-învins. E poziție de mat. Dar mai exista o șansă? Cred ca da. Scapă cine poate și tace, cel care se minte singur. Dan Deaconu  (autor).

Democrația este uneori incomodă, de-a dreptul energetic. Nu este întotdeauna convenabilă. Nu este totdeauna corectă sau corectă cu toată lumea, dar este de departe cel mai bun sistem inventat până acum. Toate celelalte forme de orânduire s-au dovedit mult mai groaznice, de-a dreptul antiumane.

Principiul democratic

Ne obligă să tolerăm păreri diferite, să acceptăm voci disonante care ne zgârie timpanul. Orice deviere de la acest principiu ne întoarce la întuneric, la vremuri de tristă amintire în care oamenii de bine coborau din dacii negre și săltau disidenți de pe stradă. La vremuri în care nu există decât o singură voce – vocea puterii. Eu m-am născut în astfel de vremuri, în care oamenii statului băteau noaptea la ușa maică-mi. Ne întoarcem încetișor tot acolo. La instituții politice și de presă care sunt preocupate strict să intimideze și să restabilească controlul asupra maselor prin orice mijloace. În Ayatollahul Românistanului din 2025 se merge pe democrația candidatului unic, prestabilit, preambalat, votat și un punct de vedere deja de către partide. Tot ce trebuie să facem este să ne deplasăm simbolic la vot, că voturile sunt deja ștampilate cu cine trebuie si numărate de cine trebuie.

O opinie ca multe alte opinii!

Al dumneavoastră, același,

 Prof. ing Ioan Romeo Mânzală