Connect with us

Actualitate

Lucrările noului bloc ANL din Cugir se apropie de final

Published

on

anl cugir

Noul bloc s-a construit la solicitarea Primăriei Cugir, prin fonduri alocate de Agenția Națională pentru Locuințe și din bugetul local.

Autoritățile din Cugir au anunțat în luna iulie 2020 o nouă investiție adresată populație tinere, urmând să se finalizeze în maxim un an de zile. Este vorba despre construirea unui nou bloc ANL. Clădirea, cu trei etaje plus mansardă, va avea 20 de apartamente, dintre care 5 cu 2 camere, iar 15 cu 3 camere.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 7 milioane de lei, din care partea proprie a Administrației Locale Cugirene este de peste 2,4 milion de lei.

Potrivit Primarului Adrian Teban, investiția se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. „Este un proiect prin care venim în sprijinul famililor tinere, pe care dorim să le încurajăm să rămână în zonă. Știm că, pe lângă locul de muncă, aigurarea unei locuințe contribuie major la luarea unei decizii în acest sens.

De aceea, ne-am gândit la două variante care să corespundă așteptărilor, dar și posibilităților financiare diferite pe care le au tinerii și am considerat oportun să construim cu fonduri guvernamentale încă un bloc ANL cu apartamente destinate închirierii, precum și să oferim terenuri gratuite celor care doresc și au posibilitatea de a-și construi o locuință. Sunt două proiecte diferite, dar care au același scop” a precizat edilul Cugirului.

calin furdui cugir
Calin Furdui viceprimar Cugir

Primăria Cugir a pus la dispoziție suprafața pe care s-a construit noul imobil pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 18. Totodată, din bugetul local se asigură viabilizarea terenului cu toate utilitățile necesare, amenajarea de spatii verzi, locuri de parcare, alei de acces, iluminat public, spații de joacă pentru copii.

Criteriile de acces la cele douăzeci de locuințe ANL şi criteriile de ierarhizare în baza cărora autoritățile stabilesc listele de prioritate sunt prevăzute în HG nr. 962 din 27 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare”.

Brutăria Lae Pecu din Cugir vine în ajutorul celor nevoiași

Conform Viceprimarului Călin Furdui, lucrările sunt spre final, muncitorii lucrând în acest moment la ultimele finisaje interioare ale blocului, se pregătesc branșamentele electrice, se amenajează terenul din jurul blocului cu parcări, trotuare, 2 platforme de colectare a gunoiului și locuri de joacă pentru copii.

În orașul Cugir mai sunt încă trei astfel de blocuri ANL, pe străzile Victoriei, Narciselor si 21 Decembrie 1989

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp