Actualitate
FESTIVALUL LUCIAN BLAGA
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate,iar anul acesta la ediția cu numărul 37 vor veni la Sebeș mari personalități ale lumii culturale românești: cacad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, poetul Ion Mărginean, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, Oana Pellea, Dan Puric.
Primele manifestații vor avea loc chiar în casa memorială a poetului din Lancrăm, iar organizatorii acestui Festival sunt Primăria și Consiliul Local al municipiului Sebeș.
Un pachet dulce sub bradul fiecărui copil care frecventează școala sau grădinița. Primăria Sebeș
Dorin Nistor, primarul Sebeșului – întâlnire cu ministrul dezvoltării pentru a susține proiectele de infrastructură din Programul „A. Saligny”
Sănătate, credință, iubire de semen, pace sufletească – Dan Puric
4 contracte cu finanțări nerambursabile pentru Sebeș în valoare de 37,8 milioane lei: transport nepoluant și eficientizarea energetică a trei școli – Colegiului Național „Lucian Blaga” (corp A), a Școlii Gimnaziale Petrești și a Școlii Gimnaziale „Silviu Cărpinișanu”
Doctorul Mircea Frențiu și „Cei șapte magnifici ai culturii române” la Alba Iulia
Contract de 10 milioane lei semnat de Primăria Sebeș pentru creșterea siguranței pacienților în cadrul spitalului municipal. Un nou proiect european câștigat cu punctaj maxim
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Să-ți răstignești păcatele și apucăturile tale cele rele, să ieși din tine însuți și să trăiești pentru alții ”E important...
Cum unii politicieni vor să-și elimine adversarii din campania electorală ”Un partid, având în spate un alt partid” – Partidul...
Am pus mână de la mână și am venit în sprijinul lor ajutându-i să-și clădească un viitor mai bun. De...
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii