Vara o ajută copiii la munca fânului, în rest singură își are de grijă și își întreține gospodăria
În timp ce unii ne petrecem ziua stând în fața televizoarelor sau a internetului, bunica Letiția Crețiu din comuna Bistra – județul Alba, ne spune că nu are timp pentru astea, că are de lucru la război.
În vârful munților Apuseni, înconjurată de nămeți și frig, ”toată ziua lucrez la război, numa” ce fac pauză de merg la vacă s-o mulg și să dau de mâncare la vițel”, ne spune Letiția Crețiu.
Vara o ajută copiii la munca fânului, în rest singură își are de grijă și își întreține gospodăria.
Dragostea și plăcerea dânsei pentru munca la războiul de țesut o ține ocupată zi de zi, mai ales în perioada rece, neștiind ce înseamnă plictiseala sau…depresia!
Lipideu
Cu coajă de prun, cu tot felul de coloranți naturali, bunica Letiția are lână și melan cu care țese la răboi lipidee pentru neamurile ei.
La 76 de ani, cu o minte ageră și în putere, Letiția Crețiu nu se lasă robită de bătrâneațea ce se așterne peste casele Munților Apuseni.
Ultimele comentarii