Actualitate
UNESCO INTERZIS ÎN GALERIILE ROȘIA MONTANĂ
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
O comisei de experţii internaţionali UNESCO care se afla la Roşia Montană nu a avut acces în galeriile miniere antice doarcere nu au primit aviz din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
ANRM motiveaza că nu are acordul RMGC, compania minieră care a iniţiat proiectul minier de la Roşia Montană, iar galeriile respective se află în aria concesionată de către aceasta companie.
”Într-un mod absolut sfidător şi umilitor, Guvernul României, prin reprezentanţii săi, blochează accesul grupului de experţi în cea mai spectaculoasă componentă a sitului de la Roşia Montană – ansamblul de galerii subterane antice, medievale, moderne şi contemporane din Masivul Cârnic.
Într-un răspuns pe care l-am primit la o scrisoare transmisă săptămâna trecută miniştrilor Culturii şi Economiei, preşedintelui ANRM şi Minvest Deva, se spune că pentru a vizita galeriile în discuţie ar fi nevoie de… acordul companiei RMGC.
Licenţa pe care compania minieră o deţine nu-i dă absolut niciun drept asupra patrimoniului cultural de la Roşia Montană, cu atât mai mult cu cât după aproape 20 de ani de la obţinerea licenţei, RMGC nu a reuşit să facă un proiect care să respecte legile româneşti”, susţine vicepresedintele senatului, Mihai Goţiu.
Scandal în jurul celui mai important zăcământ aurifer din Europa. Roșia Montană
Acționar majoritar la Gabriel Resources Ltd, miliardarul Benyamin Steinmetz, condamnat în lipsă în România, prins pe aeroportul din Atena
Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Reacția primarului și a localnicilor
Rezultate alegeri locale Alba Iulia.Numărătoarea paralelă
Ce a mai rămas din Roșia Montană
Victimă scoasă din Peștera Cetățile Ponorului
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Oare Paul Voicu candidează pe două liste la alegerile locale, atât la PNL cât și la PSD? În Cealaltă Capitală...
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Aiud, Poliției Municipiului...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
Mereu m-am întrebat dacă unii preoți mai fac parte din Casă lui Dumnezeu. Majoritatea lor covârșitoare sunt niște continuatori ai...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii