Actualitate
MANCARE NESANATOASA LA CHIOSCURILE SCOLARE
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Au fost verificate un număr de 22 chioșcuri alimentare din care 19 cu desfacere și trei cu preparare.
Din unitățile controlate a respectat legislația sanitară o singură unitate alimentară, restul de 21 unități având deficiențe privind comercializarea produselor alimentare și puneau în vânzare produse alimentare nerecomandate școlarilor.
Astfel, în urma controalelor au fost sancționați pentru neconformitățile constatate conform Ordonanței de Guvern numărul 2 din 12.07.2001 un număr de 21 agenți economici și au fost retrase de la comercializare o cantitate de 182,8 de kilograme de alimente și 170,2 de litri de băuturi răcoritoare care figurează în lista alimentelor nerecomandate și interzise. Pentru trei agenți economici care preparau alimente s-a suspendat activitatea de comercializare până la remedierea deficiențelor. Pentru o unitate de comercializare alimente s-a reziliat contractual de închiriere.
DSP Alba a dispus ca pe viitor conducerile școlare să efectueze împreună cu cadrele medicale din cabinetele școlare controale periodice, pentru verificarea respectării legislației sanitare la comercializarea alimentelor în perimetrul școlar, conform contractului de închiriere dintre agentul economic și instituția școlară. În momentul în care se sesizează nereguli va fi informată Direcția de Sănătate Publică Alba care va consemna neregulile și se vor lua măsurile ce se impun după caz.
Controalele au fost efectuate de către o comisie mixtă, din care a făcut parte și DSP Alba, în urma ordinului Prefectului județului Alba, Dănuț Emil Hălălai
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii