Actualitate
Bianca Pop din Geoagiu de Sus, la Academia Forțelor Aeriene
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Bianca Pop din Geoagiu de Sus va studia începând cu anul universitar următor la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov marcând o performanță extraordinară.
Aceasta a fost admisă cu media 9,97, cea mai mare medie de admitere.
Aceasta a obținut 10.00 la testul scris și 9.00 la limba engleză, probă eliminatorie, fiind singura fată din județ admisă la aviație.
Nu mai puțin de 32 dintre cei 35 de absolvenți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care au susținut săptămâna trecută examenul la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov vor fi studenții instituției de învățământ superior militar din anul universitar viitor, transmis Daniela Filimon, purtătorul de cuvânt al liceului militar albaiulian.
Expoziție în Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Geoagiu de Sus:Coliziune dintre un biciclist și o mașină. Cine e vinovat?
Ședință solemnă a Guvernului României, la Alba Iulia. Premierul Dăncilă vizitează Monumentul Unirii și depune o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul
Ziua Cânepii, la Geoagiu de Sus
FIII SATULUI LA GEOAGIU DE SUS
‘FIII SATULUI GEOAGIU DE SUS” 27 mai
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
Evenimentul se va desfășura la Amfiteatrul Muzeului „Principia”, din Piața Cetății. Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va participa joi,...
Oare Paul Voicu candidează pe două liste la alegerile locale, atât la PNL cât și la PSD? În Cealaltă Capitală...
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Aiud, Poliției Municipiului...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ionela
iulie 28, 2017 at 6:02 am
Bravo Bianca!
Fata de nota 10!!!
Prietenii
iulie 29, 2017 at 11:36 am
Esti minunea noastra!
Ne bucuram nespus de mult pentru tine!
Te iubim!!!