În perioada 8 – 9 iunie 2026, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit conferința finală a proiectului EPIR – E-Procedure of Institutional Recognition...
Campionatul Național de Raliuri (CNR) își deschide sezonul cu Raliul Clujului, o ediție aniversară ce reunește 73 de echipaje din România și din diverse colțuri ale...
Italia se află pe primul loc în topul țărilor cu cea mai mare prezență la vot a românilor din diaspora, în cadrul primului tur al alegerilor...
În perioada 25 – 28 iulie 2024, Aiudul va găzdui cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor. Țările participante la ediția din acest an...
Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de...
Evenimentul a avut loc în Italia/Rimini, la RDS Stadium Rimini cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Rimini. La sfârșitul lunii octombrie, 15 sportivi ai Clubului Metalurgistul Cugir secția Karate...
Preşedintele Iohannis spune „nu“, dar unii ar putea să nu mai ajungă la muncă fără dovada că sunt vaccinaţi. Canada Turiştii străini care nu sunt vaccinaţi...
În continuarea demersurilor Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în vederea facilitării revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători...
30 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 În conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale...
Sute de şoferi fără provizii, izolaţi în cabinele auto şi fără ajutor. Şoferii profesionişti care transportă marfă din Italia spre România şi invers, sunt blocaţi în...
Ultimele comentarii