Actualitate
Primarul Stremțului, își încurajează comunitatea
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Domnul Traian Ștefan Popa, transmite un mesaj de susținere cetățenilor Comunei Stremț cu privire la pandemia care a pus stăpânire pe România secolului XX.
Primarul îndeamnă cetățenii la respectarea măsurilor luate de către organele centrale și locale pentru prevenirea răspândirii COVID-19 care sunt luate doar în spijinul cetățeanului pentru a proteja sănătatea fiecăruia.
Primăria Comunei Stremț urmărește să diminueze cât mai mult posibil urmările acestui virus, ajutând persoanele care se află în imposibilitatea financiară sau din diferite motive cum ar fi vârsta nu pot face față de unele singure acestei pandemii.
Prim hotărâre de consiliu local, s-a decis acordarea unui număr de peste 25 de cetățeni ai comunei Stremț care suntre geu încercați în această perioadă, pe durata stării de urgență, suma de 35 de lei care constă în alimente de strictă necesitate cum sunt faina, mălai, ulei ,zahăr, gris , orez și altlee necesare traiului de zi cu zi.
La sediul magazinelor de pe raza comunei Stremț se găsesc declarații pe propria răspundere care sunt necesare la părăsirea domiciliului,pentru persoanele care nu au posibilitate de a le procura din alte surse.
”Viitorul va fi despre a găsi o cale de a reduce populația. Desigur, nu vom putea să executăm oamenii sau să construim lagăre. Ne vom descotorosi de ei făcându-i să creadă că este pentru binele lor propriu” Prof. Ioan Romeo Mânzală
OPINII: De la măcelărie la…democrație. Prof. Ioan Romeo Mânzală
”Nu mai este obligatorie purtarea măștii în spațiile publice, comerciale sau instituționale” Av.Gheorghe Piperea
Johnson & Johnson întrerupe producția vaccinului Covid-19. Compania a închis discret fabrica
Alexandru RAFILA: ”Vaccinarea nu oprește transmiterea”
Într-o țară din UE rata de infectate cu COVID este CEA MAI MARE de la începerea pandemiei.Nu mai vor stare de urgență
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii