Actualitate
Pâclișa: Chiar dacă amenda Primăriei e foarte mică, e un început
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
3 ani agoon
Primarul Gabriel Pleșa a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook că această amendă este singura modalitate prin care putem sancționa constructorul.
În următoarea zi, încă de dimineața, au curățat tot. Deci se poate
”Companiile care execută lucrări pe domeniul public trebuie să respecte regulile și pe cetățenii municipiului Îmi cer scuze locuitorilor din zona Pâclișa pentru disconfortul creat de lucrările ce au loc în respectiva zonă, în această perioadă.
Chiar dacă aceste lucrări au un caracter utilitar, ele nu sunt întotdeauna puse în practică cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și cu respectarea normelor legale, astfel încât disconfortul creat în zonă să fie la un nivel minim posibil.
Colegii din primărie, împreună cu cei de la disciplina în construcții, s-au deplasat în această dimineață acolo, pentru a evalua modul și stadiul lucrărilor din zonă. În prezent, au loc lucrări ce țin de rețeaua de apă și canalizare, efectuate de APA CTTA Alba, prin intermediul firmei Hidroconstrucția SA, și lucrări executate de E-On, pentru rețeaua de gaze.
Odată încheiate aceste lucrări, urmează ca Newamport SA, firma care are contract cu administrația locală, să intervină pentru lucrări de refacere a străzii, canalizație tehnică și iluminat public.
Ca urmare a faptului că partea de carosabil pe care execută lucrări Hidroconstrucția SA nu este practicabilă, amenajată și întreținută la nivel optim, companiei i-a fost aplicată o sancțiune de 10.000 de lei.
Din păcate, nefiind o lucrare contractată de către noi, această amendă este singura modalitate prin care putem sancționa constructorul. Fac un apel către companiile care desfășoară lucrări pe domeniul public să respecte întocmai legislația și normele de organizare a șantierelor de lucru, astfel încât gradul de siguranță să fie unul crescut iar disconfortul creat cetățenilor să fie cât de mic posibil, scrie primarul Gabriel Pleșa.
Adrian Bogdan – motivul pentru care candidez pentru funcția de primar al Sebeșului
APA CTTA Alba: Prețul apei potabile produse, transportate și distribuite va fi de 6,94 lei/mc, de la 1 ianuarie 2024
NOI STRĂZI MODERNIZATE ÎN SEBEȘ: „TINERETULUI”, „ARINI”, „ZĂVOI” ȘI „CRÂNGULUI”
Anunț APA CTTA SA ALBA: întreruperi temporare de furnizare a apei. Vezi străzile afectate
Museikon: în căutarea unui timp pierdut
Aiud: Încep lucrări de înlocuire conducte și branșamente gaze naturale pe anumite străzi
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a...
În pragul sărbătorilor pascale, la conferința spirituală „Respirația Sufletului”, pe care o dăruim comunității locale alături de duhovnicii Iustin Miron...
„Ziua Pământului”, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, este un moment dedicat recunoașterii și aprecierii planetei noastre, dar și...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Mobilitatea urbană are un sistem integrat de piste de sărituri cum nici vestul n-o văzut! „Ploua ”infernal”, şi noi ne...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii