OPINII: Un decembrie al românilor adevărați, nu al trădătorilor! Prof.dr.ing. Ioan Romeo Mânzală

„Dacă aș putea să dau înapoi TIMPUL, aș face-o!

…Aș întoarce orele și secundele la toate ceasurile pământului…

…Aș îngheța timpul doar pentru a îmbrățișa anumiți oameni…

…Aș face-o o dată, de două ori, de zeci de ori, până când aș simți din nou că viața și-a potrivit toate rosturile.

Din păcate, nu voi putea să fac asta, pentru că viața și timpul au doar un singur sens: mereu înainte, nici măcar o secundă înapoi.

IERI…”

     Lev Tolstoi

Decembrie a devenit, în imaginarul colectiv, luna în care toți ar trebui să fim fericiți. Luna reuniunilor perfecte, a caselor pline, a fotografiilor cu oameni zâmbitori, a cadourilor împachetate frumos și a unei bucurii uniforme, care ar trebui să se manifeste indiferent de realitatea interioară a fiecăruia. Este luna care vine la pachet cu o presiune enormă: aceea de a demonstra că îți este bine, că ești înconjurat de oameni dragi, că ai reușit în viața profesională. „Decembrie” este luna desemnată stării de armonie pe care, poate, n-ai simțit-o tot anul.

Dar această narațiune generalizată despre „obligația fericirii” ignoră o realitate mult mai amplă și mult mai dureroasă: pentru foarte mulți oameni, decembrie nu este deloc o lună luminoasă, ci dimpotrivă, o lună complicată. O lună care atacă cele mai sensibile puncte în harta lor emoțională, o lună care pune la zid acele destine diferite de tiparul fericirii, zurgălăilor, vinului fiert şi ritualurilor sângeroase de sacrificare a prietenului din coteț pe care l-ai botezat chiar, şi mângâiat, tot anul.

Decembrie, „luna cadourilor”

Este o povară pentru cei care nu au posibilități financiare.

Într-o lume în care reclamele și discursul public îți spun că iubirea se exprimă prin lucruri materiale, să nu ai bani devine echivalent cu a nu avea cum să îți manifești afecțiunea. Pentru părinții cu venituri mici, decembrie nu este luna bucuriei, ci lună în care se întreabă cum să acopere nevoile copiilor. Pentru oamenii care și-au pierdut jobul, pentru cei care trăiesc din salariu la salariu, pentru cei care încearcă să-și achite datoriile, luna decembrie este mai degrabă un examen al presiunii sociale: „Cum să cumpăr când nu-mi permit? Cum să par fericit când mă lupt să supraviețuiesc?”

• Pentru oamenii singuri, decembrie devine o lună care amplifică tăcerea. Luna în care ți se spune peste tot că „nimeni nu ar trebui să fie singur de Crăciun”, de parcă singurătatea ar fi o vină. De parcă oamenii singuri ar fi uitat să-și construiască vieți sau relații și trebuie trași la răspundere.
• Pentru cei văduvi, pentru cei divorțați, pentru cei care au pierdut pe cineva drag, decembrie nu aduce neapărat speranță. Adesea, aduce amintiri dureroase, goluri în jurul mesei, scaune rămase neocupate, cuvinte nerostite. Aduce absența cu o claritate mai mare decât în orice altă perioadă a anului, şi asta pentru că ți se repetă într-un mod vădit ostentativ că fericirea este acum vedeta sezonului, toți ceilalți sunt aşa cum tu nu eşti, pentru că nu ai lângă tine omul sau oamenii dragi.
• Pentru oamenii aflați în relații disfuncționale, decembrie nu este magie, este tensiune, încordare, nervi întinşi la maxim, strategii de supraviețuire şi evitare a partenerului. Să petreci multe zile în același spațiu cu un om față de care nu mai simți nimic, să te străduieşti să prezinți lumii imaginea unei familii „normale”, când în interior lucrurile sunt fracturate, este epuizant.
• Acolo unde iubirea s-a transformat în rutină, nemulțumire, ostilitate sau indiferență, sărbătorile devin o oglindă necruțătoare. Arată tot ce ți-ai reprimat, tot ce ai amânat, tot ce ai refuzat să conștientizezi.
• Pentru oamenii aflați în relații abuzive, decembrie este, uneori, o condamnare.

În logica tradițională

Familia trebuie să fie împreună de sărbători. Dar ce faci când familia este exact motivul durerii tale? Ce faci când casa în care trebuie să petreci Crăciunul este locul în care te-ai micșorat, ai tăcut, ai suferit? Pentru o victimă a abuzului, sărbătorile nu sunt o bucurie. Sunt momente în care controlul și presiunea cresc, în care abuzatorul devine mai intens, iar ea trebuie să performeze scenariul normalității ca să nu declanșeze conflicte. Decembrie devine, astfel, o lună de supraviețuire.

În toate aceste situații, discursul standard al lunii „fii fericit”, „fii cu cei dragi”, „fii recunoscător”, devine, fără să ne dăm seama, o formă de invalidare emoțională. Este ca și cum societatea ar pune aceeași mască pe fețele tuturor, indiferent de ce trăiesc în interior. Se presupune că toți oamenii au parte de aceeași siguranță emoțională, de aceeași stabilitate financiară, de aceeași structură familială funcțională, de aceeași capacitate de a se bucura. Dar realitatea nu funcționează uniform, iar decembrie scoate la suprafață tocmai diferențele (uneori dureroase) dintre ceea ce se așteaptă de la tine și ceea ce poți trăi cu adevărat.

Nu toată lumea are pe cineva cu care să fie

Dar asta nu înseamnă că acei oameni sunt mai slabi, mai neputincioşi, mai vinovați că sunt singuri în luna care glorifică apropierea. Sunt oameni care au pierdut persoane dragi, oameni care au divorțat, oameni care abia și-au închis rănile din relații toxice și au nevoie de distanță ca să respire. Sunt oameni care tocmai au avut curajul să plece dintr-un mediu abuziv și pentru care liniștea unei camere goale este mai sănătoasă decât orice masă plină. Sunt oameni care încă își reconstruiesc viața după pierderi, după traume, după schimbări majore. Pentru ei, să fie singuri nu este o tragedie: este un spațiu de protecție, un moment crucial al devenirii lor interioare şi piatra de temelie a vindecării profunde de care au nevoie ca să îşi reia viața socială sau sentimentală.

Dar presiunea socială vine și spune: „Nu e bine, nu e normal, trebuie să fii cu cineva”. Aici apare rana: când ceea ce trăiești este dezaprobat doar pentru că nu se încadrează în povestea colectivă a fericirii de sezon.

Nu toată lumea are ce să ofere, şi aici nu e vorba doar despre cadouri materiale. Este vorba despre energia de a participa, despre disponibilitatea emoțională de a se implica, despre capacitatea de a susține interacțiuni sociale. Sunt oameni epuizați de un an greu, oameni care au muncit până au simțit cum corpul și mintea lor cedează, oameni care au investit tot ce au avut ca să reziste. Și da, sunt și oameni care nu au bani pentru daruri, pentru mese elaborate, pentru experiențe festive. Dar a nu putea oferi nu înseamnă că nu ai valoare, ci înseamnă că ai alte resurse, alt ritm, alte priorități. Înseamnă că anul acesta ai dus lupte pe care ceilalți nu le-au văzut. Și nu ar trebui să fii judecat pentru că nu poți îndeplini un standard de sărbătoare creat de consumism, nu de suflet.

Dar dacă decembrie ar fi, de fapt, despre altceva? Dacă nu ar fi despre exterior, ci despre interior? Dacă nu ar fi despre performanță emoțională, ci despre sinceritate? Dacă nu ar fi despre a te arăta lumii într-un fel idealizat, ci despre a te așeza în liniștea ta, exact așa cum ești?

Dacă decembrie ar fi o lună a păcii cu tine însuți?

Atunci ar însemna, în primul rând, o lună în care te oprești din fuga după validare și te întrebi ce simți cu adevărat. O lună în care nu te pedepsești pentru neîmplinirile tale, ci le privești cu blândețe. O lună în care îți accepți ritmul, limitele, nevoile. O lună în care te întorci la ceva ce uităm adesea: că nu trebuie să demonstrăm nimănui că suntem bine. Decembrie poate fi luna în care liniștea ta nu se negociază, iar pacea ta interioară nu depinde de context, de cadouri sau de prezența altora.

Putem celebra luna decembrie drept acea perioadă din an în care sărbătorim munca și eforturile invizibile pentru ceilalți, dar epuizante și dureroase, pentru noi.

Nu doar succesele vizibile, ci și luptele tăcute: faptul că ai rezistat, că ai continuat, că ai învățat, ai crescut, ai ținut piept unor situații pe care nici măcar nu le-ai povestit altora. Aceasta este adevărata celebrare: recunoașterea drumului parcurs, nu doar a rezultatului final.

Decembrie poate fi luna în care stai cu sufletul tău, poate pentru prima dată după mult timp, şi, îți permiți să fii prezent cu tine. Îți dai voie să te asculți, să vezi ce îți lipsește, ce ai nevoie, ce te doare, ce te vindecă. Îți permiți sinceritatea, chiar dacă nu arată festiv, şi îți creezi tu propriile tradiții.

Nu cele impuse de societate, nu cele care te apasă, nu cele care îți reactivează răni. Vorbim de tradiții mici, personale, în ritmul tău: poate o plimbare în loc să mergi la o masă care te sufocă. Sau, o seară liniștită cu tine însuți în locul unei reuniuni unde nu te simți acasă. Poate un ritual nou pe care ți-l construiești ca adult, în noua ta viață.

O lună în care oferi atât cât poți și atât cât îți permite sufletul.

Poate că nu oferi cadouri scumpe, dar poți oferi timp, atenție, prezență, un mesaj sincer, o vorbă bună. Poate că alegi să ajuți niște copii sărmani, pe care nimeni nu-i vede și pe care nimeni nu-i întreabă ce își doresc cu adevărat. Poate că decembrie devine luna în care pui lumină acolo unde e întuneric, nu pentru că „trebuie”, ci pentru că simți.

O lună în care îți trăiești libertatea câștigată după ce ai ieșit din abuz.

Pentru mulți oameni

Acesta este, poate, primul decembrie în care nu mai sunt constrânși de agresivitatea unui partener, de controlul unei familii disfuncționale, de presiunea unui mediu toxic. Este primul decembrie în care respiră. Poate nu știu încă ce să facă cu libertatea lor, poate încă sunt confuzi, poate încă se vindecă, dar e un nou început, care merită celebrat. Există decembrie care nu te rănește, decembrie care nu te forțează, decembrie în care respiri fără presiune și în care nu mai joci roluri doar pentru a nu dezamăgi pe nimeni.

Pentru unii, decembrie este despre familie și revederi. Pentru alții, este despre liniște, spațiu, distanță și reconstrucție. Pentru unii este despre cadouri și mese pline. Pentru alții, este despre a face lucrurile după propriile posibilități și a se bucura de tot ceea ce au reușit să traverseze până aici. Pentru unii este despre apropiere, iar, pentru alții, despre vindecarea după plecări dureroase. Nicio variantă nu este superioară alteia, fiecare este validă, pentru că fiecare om își trăiește viața dintr-un loc diferit al sufletului.

În esență

Decembrie ar trebui să fie spațiul în care te simți în siguranță cu propria viață, indiferent cum arată ea acum, indiferent de cine lipsește, ce ai sau nu ai, indiferent de ce ai pierdut sau ce ai câștigat. O lună a luminii nu este definită de decoruri sau tradiții impuse, ci de felul în care îți onorezi sufletul, îți recunoști drumul și îți permiți să fii prezent în propria ta poveste, exact așa cum ești tu, acum. Aceasta este adevărata sărbătoare: naşterea conştientizării iubirii, în propria conştiință, revărsată apoi prin compasiune, față de sine şi de toți cei din jur.

***

Al dumneavoastră, același,

Prof.dr.ing. Ioan Romeo Mânzală

Accent Media Deva – Hunedoara