OPINII: Începutul scufundării noastre. Prăbușirea ordinii globale și scufundarea României

Lumea globală nu mai există. S-a terminat. Jocul s-a spart. Fiecare e pe cont propriu, spunea într-un articol A.Basarab. Mai jos redau câteva rânduri ale autorului:

”Fiecare țară, fiecare popor își caută locul nu într-o ordine unipolară cu un singur stăpân și restul slugile, ci într-o lume multipolară, în care supraviețuiește cine are caracter, vizionarism și suveranitate. Nu mai e vreme de obediență, ci de curaj. Nu mai e timp de pupat papucul hegemonului, ci de negociat în toate direcțiile.

Exact în fața acestei realități se află astăzi Europa. Dar nu pentru că a vrut. Ci pentru că i-a fost impusă brutal, chiar de unul dintre foștii ei „binefăcători”. Președintele Trump, primul care a zis clar: „Eu distrug acest sistem economic globalist și îl trimit la mama sau la bunica lui. Nu mă interesează mitologia voastră despre piețe libere, reguli și solidaritate. America first.”

Așa s-a terminat visul cu stele albastre. A căzut sistemul pervers al globalizării, care nu s-a putut susține pe sine și a colapsat sub propria minciună. În locul lui, începe să se ridice un alt sistem – mai natural, mai brutal, mai sincer. O lume în care, deodată, se va vedea ce înseamnă Germania cu adevărat. Ce e Estonia. Ce e China. Ce e Rusia.

Și… ce e România

Aici e tragedia noastră. Pentru că România, în acest nou joc al puterilor, nu doar că nu știe să joace, ci nici nu mai e în sală. Nu mai are cartonaș, nu mai are zaruri, nu mai are glas. E doar un scaun gol cu tricolorul pus pe el.

România nu are suveranitate reală. Este un SRL geopolitic cu acționari externi și consiliu de administrație la Bruxelles, Washington și Berlin. Deciziile vitale – militare, sanitare, energetice, educaționale – nu se mai iau în București. Parlamentul votează la comandă, iar Guvernul traduce directivele în română. Într-o lume unde fiecare caută cu disperare să-și recupereze libertatea, România o vinde cu discount. De ce? Pentru că nu are un proiect național. Nu are o direcție. Nu are o viziune. Are doar alegeri din patru în patru ani, promisiuni populiste, biruri crescute și o tăcere apăsătoare în fața trădării permanente.

Când toate celelalte țări investesc în industrie, în agricultură, în familie, în suveranitate economică, România investește în imagine, în PR și în distrugerea propriei identități. Educația a devenit un circ. Biserica, un țap ispășitor. Cultura – un produs de import. Familia – o anomalie tradițională. Armata – o anexă NATO. România importă mâncare, energie, combustibil, medicamente, ideologie, legi și chiar bărbați capabili – pe care și-i exilează prin lipsa de speranță. Este complet dependentă, în timp ce lumea se pregătește să rupă lanțurile dependenței.

Cine își imaginează că Uniunea Europeană o va proteja, visează periculos. În lumea care vine, nu va mai exista un „centru de comandă” care te ține în viață cu perfuzii. Va exista doar lupta pentru resurse, piață, influență și supraviețuire. Cine are suveranitate, are o șansă. Cine nu… e absorbit, dezintegrat, vândut.

România se izolează diplomatic prin obediență. În loc să joace rolul de punte între Est și Vest, s-a închis între patru directive europene și a uitat că există o lume întreagă dincolo de Bruxelles. A tăiat dialogul cu Estul, cu Sudul, cu lumea reală. S-a încolonat ideologic și și-a legat singură mâinile.

Mai mult, își pierde coeziunea internă. Educația distruge rădăcinile. Poporul e divizat: români contra români, vaccinați contra nevaccinați, europeni contra tradiționaliști, ardeleni contra regățeni. În loc să creeze o societate vie, puternică și solidară, România creează o turmă slabă, agresivă și suspicioasă.

Se goleşte încet, dar sigur. Peste 5 milioane au plecat. Cei rămași sunt înjumătățiți sufletește, îmbătrâniți fizic și dezorientați psihic. Națiunile se afirmă prin vitalitate. România se stinge ca o lumânare lăsată sub ploaie. Și pentru că nu mai are energie, a acceptat colonizarea completă: terenul e vândut; băncile sunt străine;,marile firme românești nu mai există; resursele sunt externalizate; tinerii pleacă; legile se scriu în afara granițelor.

Într-o lume în care toți se luptă să se definească, România și-a șters singură numele din propria carte de identitate. Trezirea: România se poate ridica – dar nu oricum și nu cu oricine. Nu e prea târziu. E doar aproape prea târziu.

România încă are șansa să iasă la suprafață

Advertisement

Încă are oameni inteligenți, părinți cu bun-simț, copii curați, sate vii, bătrâni care mai știu rugăciunea, tineri care întreabă: „De ce e totul atât de stricat?” Dar pentru ca România să renască, nu trebuie doar o reformă. Trebuie o resetare de conștiință. O metanoia. O întoarcere la luciditate, curaj și adevăr.

1. Trezirea din minciună România trebuie să înceteze să creadă în narativele care i-au fost servite de sus: că e prea mică pentru a conta; că „asta e lumea modernă” și trebuie să ne supunem;că „nu putem fără UE sau NATO”; că neamul nostru e inferior, corupt, prost, fără valoare. Minciuni. Toate.,,România a fost mare când și-a urmat calea, nu când a stat slugă. A fost respectată când a spus „nu”, nu când a spus „da, mersi, ce mai aveți?”. A fost vie când a fost unită. Acum e în comă. Trezirea începe prin refuz. Refuzul de a mai crede ce ți se spune automat. Refuzul de a mai accepta orice cu capul plecat. Refuzul de a-ți mai vinde țara pe promisiuni vagi și fonduri fictive.

2. Recuperarea suveranității. Suveranitatea nu înseamnă izolare. Înseamnă dreptul de a decide tu însuți. România trebuie să ceară înapoi: controlul resurselor, controlul economic;controlul educației;controlul valorilor și al culturii, controlul sănătății și al armatei, controlul asupra viitorului copiilor ei. Nu putem avea o voce în lume dacă ne vorbim cu ecoul altora. Nu putem cere respect dacă nu ne respectăm pe noi înșine.

3. Reconstruirea verticalității

România nu are nevoie de un „lider providențial”. Are nevoie de un popor care nu mai stă în genunchi. Un popor care să aibă coloană vertebrală și să nu o îndoaie pentru like-uri, premii, fonduri sau funcții. Trebuie să alegem o elită nouă, formată din oameni curați, competenți, iubitori de țară, nu din carieriști docili și papagali ideologici. Trebuie să creștem din nou copii care să-și iubească numele, limba, moștenirea, nu să fugă de ele rușinați.

4. Regăsirea misiunii

România nu e o simplă „țară mică”. România este o graniță între lumi. Un popor-punte. Un suflet viu între Est și Vest, între logică și credință, între minte și inimă. Destinul nostru nu este să fim soldați în armata altora. Ci vindecători ai rănilor Europei.
Dar ca să ajungem acolo, trebuie să nu mai fim răni deschise.

România nu trebuie să imite Germania, Franța sau America. Trebuie să-și amintească cine este: poporul lui Eminescu, Brâncuși, Enescu, Țuțea, Antonescu, Goga, Brâncoveanu;
fiul unei civilizații care a știut să moară cu demnitate, dar nu să trăiască în rușine.
Verdictul final: România nu moare dacă se trezește. Moare doar dacă continuă să doarmă. Sistemul global s-a prăbușit. E vremea noului legământ.
Ori stăm din nou în picioare, cu riscurile și greutățile pe care le implică libertatea, ori vom rămâne în genunchi, dar în curând fără nimeni în jur care să ne spună ce să facem. În lumea care vine, nimeni nu va mai avea milă. Dar România nu are nevoie de milă.

Are nevoie de memorie. De adevăr. De coloană. Și de un popor care nu mai acceptă să fie umilit. Cu un Președinte păpușa lui Zelenski și Macron ‘’ nu avem nici o șansă, decât o internare la Bălăceanca. Vom avea mari dureri de cap, dar le va da bătăi de cap și celor care au fost în spatele lui. Au apărut ,,scursurile de bani’’și intelectuali analfabeți.
Zelenski nu are nici un interes să încheie pacea, pentru că aceasta ar însemna sfârșitul său politic. De aceea, recurge la niște manevre, pe cât de spectaculoase, pe atât de disperate. Iar noi acceptam toate prostiile lui. Are loc Efectul Dunning-Kruger.

Efectul Dunning – Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază şi sunt promovaţi ? Efectul Dunning – Kruger , numit şi efectul de supraîncredere / supraapreciere , denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare , în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate . Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările ” .

Efectul Dunning – Kruger este demonstraţia ştiinţifică a unui adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate constata în viaţa de zi cu zi, în epoca actuală şi mai ostentativ şi generalizat, şi despre care personalităţi remarcabile, oameni de ştiinţă, filosofi, artişti, din epoci diferite, s – au exprimat în ziceri devenite celebre.

Ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte. Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă. Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competență al celor cu adevărat competenţi.

Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor Efectul Dunning – Kruger – este extrem de vizibil în viaţa politică, de exemplu, context în care multe persoane incompetente îşi supraapreciază competentele, fiind incapabile, în acelaşi timp, să recunoască nivelul de competentă al altora sau, parafrazând maxima unui umorist francez despre cultură, şi politica este “ ca gemul, cu cât ai mai puţin, cu atât îl întinzi mai mult ” . În mass – media internaţională s – au făcut nenumărate sondaje şi analize legate de domeniul politic şi s – a ajuns, indubitabil, la concluzia că politicienii, cei mai mulţi dintre ei , sunt atinşi în cel mai înalt grad de efectul Dunning – Kruger, prin chiar faptul că simt nevoia să controleze tot, declarându – se competenţi în tot şi considerând oamenii de rând ca fiind incompetenţi .

În celebrul cotidian britanic, The Times, într- un articol cu titlul “ De ce votăm ( încă ) incompetenţi ? ” , răspunsul este chiar unul dintre argumentele pe care la oferă psihologii pentru efectul Dunning – Kruger : “ Pentru că incompetenţa poate da încredere , iar încrederea este convingătoare . Cei incompetenţi se supraapreciază , cei competenţi au tendinţa de a se subaprecia. A fi inteligent poate crea impresia de ezitare, ceea ce riscă să nu convingă electorii”. De ce ajung în funcţii de conducere oameni incompetenţi?

Acest principiu a fost enunţat în felul următor : “ În orice ierarhie , fiecare angajat este promovat până la nivelul lui maxim de incompetenţă ” . Aserţiunea ( un enunţ cu valoare de adevăr ) care însoţeşte acest principiu este că : “ pe termen lung, multe posturi vor fi ocupate de angajaţi incapabili să îşi asume responsabilităţi ”. Semnele care indică nivelul de incompetenţă al celui care a ajuns într- o funcţie de conducere pentru care nu corespunde, consideră autorul cărţii. Principiul lui Peter, constau în faptul ca activitatea respectivului se va reduce tot mai mult la participarea la reuniuni, simpozioane, seminarii etc . fără a putea spune vreodată foarte clar în ce constă activitatea sa atât timp cât stă în birou .

Practic, nu există domeniu în care să nu putem sesiza manifestarea efectului Dunning – Kruger , la persoane al căror comportament este alterat de incapacitatea de a se autoevalua corect, fapt care nu numai că perturbă manifestarea firească a relaţiilor interumane, dar poate afecta grav coerenţa sistemului de valori care guvernează o societate. Ne încadrăm perfect la ce politicieni avem.(vezi efectul Vilnius)

Al dumneavoastră

Prof Ing Ioan Romeo Mânzală