OPINII: Explozia sau implozia globalismului?! Prof.Ioan Romeo Mânzală

Biserica Catolică, prin doctrină și prin structură, a înțeles dintotdeauna universalitatea (catolic înseamnă universal) și în cheia politică și globalizantă.

Papa este și șef de stat, iar biserica nu are dimensiune națională, multiculturalitatea ținând de esența sa. Universalitatea bisericii ortodoxe ține exclusiv de trăirea spirituală, însumând tradițiile sacre și naționalitățile, compusă din biserici autonome, naționale, cu capi de sine stătători. Putem spune că primul imperiu occidental a fost cel catolic.

Odată cu procesul globalizării

Diferit de globalism, suveranii pontifi s-au confruntat cu mari provocări, de menținere a doctrinei religioase, în fața marilor mutații politice, economice și sociale. Au existat papi conservatori și papi progresiști, anti sau pro-globalism. Cu atât mai dificil de gestionat, cu cât componenta socială a Bisericii Catolice este foarte importantă, față de Biserica Ortodoxă a cărei componentă definitorie este cea mistică.

Față de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea (Ratzinger), un  conservator, apărător al credinței, Papa Francisc I a fost un papă progresist radical, susținător fervent al globalismului. Ultimul mare eveniment, Sinodul Sinodalității, a condus la adevărate schisme și revolte în sânul bisericii catolice, mai mulți cardinali, arhiepiscopi și episcopi contestând deschis deciziile privind binecuvântarea persoanelor cu alte orientări sexuale sau creșterea autorității femeilor și ”societății civile” în cler, fiind negat, potrivit ierarhilor și doctrinarilor catolici, chiar DEPOZITUL DE CREDINȚĂ.

Papa Ioan Paul al II-lea

Vorbea în anii 80-90 despre ”descreștinarea occidentului” ca un fenomen ireversibil, sub asaltul individualismului, consumerismului și sexualității, iar Papa Francisc I a considerat că soluția este adaptarea bisericii, prin îmbrățișarea progresismului, iar nu rezistența.

Moartea Papei Francisc așează Biserica Catolică la o nouă răscruce. Va urma un papă conservator sau unul progresist? Evenimentul care zguduie lumea catolică necesită o evaluare sumara a faptelor Papei.

De la înscăunarea Papei la Vatican, țările catolice ale Europei de vest au trecut și încă trec prin cea mai mare invazie de musulmani. Milioane de astfel de persoane, majoritatea tinerilor capabili de a folosi arme, s-au stabilit în Europa, unde bate acum vânt de războaie civile.  Trecute sunt de mult vremurile când catolicismul a apărat credința creștină oprind invazia maurilor în Franța și scăpând de stăpânirea lor în Spania și Portugalia, după 700 de ani de colonialism islamic. Astăzi, Bruxelles-ul este împânzit de moschei.

Ce realizări remarcabile rămân în urma acestui Papa? Multe nu sunt de aceasta dată, dar vom vedea la viitorul Papa, probabil alta atitudine. Este oare posibil un sincretism între creștinismul ortodox și tradiția zamolxiană strămoșească a neamului românesc?

Islamizarea tot mai evidentă a Europei de Vest elimină sistematic creștinismul. Putem crede că se produce un vacuum de credință la aceste popoare, dar lucrurile nu stau așa. Impulsul lăuntric al omului către Divin rămâne neschimbat, chiar dacă el se depărtează de credința în care s-a născut, astfel că populațiile Europei de Vest adoptă credința islamică. Poate că legea karmei s-a aplicat și aici știind că tocmai creștinismul, încă din stadiul formator la acele popoare, a șters sistematic credințele native ale acelor popoare. Tradițiile celților, romanilor, grecilor, germanicilor etc. au fost pur și simplu șterse.

În neamul românesc

Acest fenomen nu sa petrecut. Din elementele rămase, cu precădere în tradiția populară, zamolxianismul se reface centrat pe Focul Sacru.

Sunt semne evidente că ortodoxia românească se interesează de fenomenul renașterii tradiției strămoșești a românilor. Poate aceasta să ducă la un sincretism spiritual-religios? Dacă biserica ortodoxă va da semne de trezire renunțând mai cu seamă la măcelul mieilor de Paște și la cultul moaștelor, venerarea oaselor unor oameni morți considerați sfinți, aceasta este posibil. Încă nu observăm că biserica ortodoxă este înclinată către reformă de doctrină, poate că un patriarh mai abil la minte să înțeleagă importanța reformelor întru salvarea neamului românesc.

Advertisement

Cazul teonimului Dumnezeu este tipic. „Dumnezeu ‘nu are nicio legătură cu toate evenimentele petrecute în Biblie, fiind pur și simplu ,,împrumutat” de cei care au scris Biblia în limba română. O carte scrisa de Octavian Sărbătoare din Australia clarifica în mare parte multitudinea ,,semnelor de întrebări” din Biblie. Noi am numit acea carte ,,Biblia lui Zamolxis’’.Trăim momente de frică, ură, agresivitate, minciună, teroare etc. iar biserica ar trebui să intervină pentru a calma aceste lucruri.

Trăim momente de instabilitate și haos

Spiritual, există și aici o atitudine agresivă față de lume, față de cei dragi și față de sine, supăr, regretul puternic față de ceva, lipsa de acceptare a ceea ce s-a întâmplat, frica față de viitor sunt formele de energie care dăunează sufletul omului. Toate acestea duc la pierderea energiei vitale subtile, iar apoi la boli și nenorociri.

Religia ne-a convins mult timp că binele este de la Dumnezeu, iar răul este de la Diavol. Dar monoteismul înseamnă că absolut totul este creat de Dumnezeu, nu pot exista alte variante. Apare o întrebare firească: de unde provin formele negative de energie? Orice energie este pură de la bun început, însă omul însuși murdărește cu atitudinea sa greșită față de lume, cu aspirațiile și atașamentele sale greșite.

Subconștientul nostru este o structură informațională și energetică multistratificată. Când sentimentele noastre agresive pătrund profund în subconștient, atunci energia lor agresivă se întâlnește cu o energie mai pură care, la un nivel profund, unește toți oamenii. Există un anumit sistem de protecție a straturilor subtile ale sufletului. Subconștientul nostru se opune energiei și informației agresive a sentimentelor noastre. Subconștientul colectiv este, în esență, teritoriul lui Dumnezeu și, din această cauză, agresivitatea este înăbușită foarte repede și dur.

 Conștientul și subconștientul – două contrarii

Subconștientul nostru, sentimentele profunde, mintea noastră conștientă are legătură cu sentimentele superficiale. Sentimentele superficiale și cele profunde interacționează ca două contrarii care sunt unite, trec unul în celălalt și luptă unul cu celălalt.

Dacă în sufletul omului există suficientă iubire, care permite contrariilor să interacționeze, atunci conștientul și subconștientul funcționează în mod armonios. Ele nu se distrug reciproc și omul poate să se ocupe liniștit de treburile sale pământești, simțind în același timp voia Divină și urmând-o.

Dacă unui om cu un caracter imperfect i se deschide subconștientul, acest lucru se sfârșește prin boală sau moarte – din acest motiv, subconștientul este de obicei închis. Omul poate ajunge la nivelul subconștientului doar noaptea, când conștiința lui nu este activă. Dacă el face acest lucru ziua, mintea lui conștient începe să controleze subconștient și, drept urmare, crește orgoliul repede, cu toate consecințele care decurg de aici.

Acum oamenilor li se deschide din ce în ce mai mult subconștient, toate procesele se accelerează, răsplata pentru păcate vine mult mai mult decât înainte, iar acest lucru poate fi numit începutul Judecății de Apoi. Gândurile se transformă în sentimente, sentimentele se transformă în imagini, care pătrund treptat în subconștient. Dacă acest proces durează înainte de câteva decenii și era transmis urmașilor ca un fel de tendință, în prezent, pătrunderea gândurilor în subconștient durează ani și chiar luni.

Când oamenii încalcă normele etice și poruncile, ucigând, totodată, iubirea în sufletele lor, atunci se declanșează un program de autodistrugere. Acest lucru se și numește „Judecata de Apoi”. Așa sunt aranjate toate procesele din Univers: dacă scopul este incorect atunci începe să sufere mai întâi funcția, iar apoi purtătorul său se dezintegrează și dispare (sn Lazarev).

Începeți să lucrați cu dumneavoastră înșivă, formați-vă un sistem corect de gândire și faceți ca sentimentul de iubire să devină o obișnuință, o stare firească a sufletului, iar restul va veni de la sine.

Uneori doar supraviețuim

Alergăm prinși în cursa rutinei de zi cu zi, zilele trec una după alta, dar noi ne mișcăm mai departe, aproape inconștienți de ceea ce facem. Apoi realizăm că viața trece pe lângă noi, sau noi pe lângă ea, dar chiar acolo, în mijlocul ei, nu suntem mai deloc. Vrem să fugim atunci. Undeva, departe de rutina zilnică, spre locuri și experiențe extraordinare, să simțim și noi că viața sunt și părți frumoase.

Am fost în locuri grozave în care, însă, m-am simțit frumos. Și am amintiri în care îmi țin copiii în brațe, sunt nedormit încă în pijamale și mă simt cel mai norocos și fericit bărbat din lume. Sau reuniunile de familie din curte de la bunica, cu noi toți împreună, veri, unchi și mătuși, hambarul plin cu fân și apa rece din pârâul din spatele grădinii, în care mă simțeam cel mai norocos și liber copil din lume.

Perspectiva din care ne privim viața

Și prezența cu care o trăim, aduc sensul vieții noastre. Orice din ceea ce nu se întâmplă în fiecare zi poate deveni special, dacă nu oprim mintea și nu deschidem ochii. Răsăritul, o masă luată alături de oameni dragi, telefonul dat unui prieten sau unui părinte, gătitul, o plimbare în seară sau carte bună, toate sunt surse de recunoștință și bucurie, nu motiv de frustrare și neajunsuri. Intenția pe care o punem atunci când vrem să facem ceva, schimbă valoarea experienței.

Sunt în cel mai frumos moment al meu. Am pierdut multe pe parcurs, și ani, și oameni fără de  care credeam că viața mea pierde direcția. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lipsuri, viața mea e plină de sens. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce face parte din viața mea pentru toate momentele mărunte care nu aduc bucurie și ne apropie, pentru a vă face oamenii care îmi sunt aproape, pentru mine, așa cum știu că mă privesc azi.

Am învățat multe până acum și continui să pășesc cu ochi curioși, pe drumul ăsta care se deschide în fața mea. Avem un singur corp și o singură viață. Cu cât suntem mai conștienți de asta, cu atât nu vom lăsa viața să nu scape, ci o vom onora plini de recunoștință prin alegeri pe care le facem. De ce viețile noastre trebuie să depindă de alții, care ne-au condus și conduc în continuare. De ce iubesc  progresismul doar unii? Cine verifică această enormă ,,risipa de bani”? Cine pedepsește vinovații? Când vor plăti cei care au furat banii oamenilor? Niciodată democrația nu se câștigă cu tiranie, minciună, manipulare, forță, război.

Al dumneavoastră, același

 Prof ing. Ioan Romeo Mânzală