Tu vei muri și-n urma ta ograda, va sta sub soare-a doau zi la fel.

Tu care mă citesti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani, – indiferent.

Un mare potentat ce sta departe
(Si nimeni nu-i mai mare decat El)
Te-a osandit nevinovat la moarte,
Rostind sentinta-i fară drept de-apel.

Si dacă, liber ca intr-un ospiciu,
Te lasă incă-un pic să mai respiri,
O face doar asa, dintr-un capriciu :
Tu nu poti evada pe nicaieri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protectie, cu rude;
Nu te salveaza nimeni si nimic …

Tu vei muri si-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doau zi la fel.
Si factorul postal va trece strada,
Latrat de-aceeasi javra de catel.

Apoi pe-aceeasi strada solitara
Vor trece indragostiti pe-nserat,
Visand in fiecare primavara
Un vis pe care si tu l-ai visat.

De dimineata-aceleasi servitoare
Vor scoate asternutul pe balcon,
Si fiecare doamna, la culcare,
Va da pe nas cu crema „Tokalon”

Iar tu, ca o momaie-ncremenita
IN fundul gropii umede si reci,
Vei sta privind in bezna nesfarsita
Cu ochii ficsi, intunecati si seci.

Nu vei vedea apusurile rosii,
Nici nu vei sti de-i noapte ori e zi.
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum canta-n soare, peste tot, cocosii…