Mădălin Augustin Ionescu: ”Nu astupi o visterie jefuită ani la rând pedepsind exact pe cei care n-au furat-o”

L-am lăudat tot timpul pentru ce a făcut la Oradea , indiferent dacă a avut sau nu în spate un grup de interese. Indiferent dacă a fost sau nu ales pentru a promova o agendă.

Dar …

Pe lângă Bolojan, Iohannis începe să pară… agreabil.

Ceea ce spune multe.

Foarte multe.

Liberali amândoi.

Cel puțin pe hârtie.

În realitate, reflexele lor sunt la ani-lumină de liberalismul clasic:

libertate economică, respect pentru proprietate, stat subțire, cetățean tratat ca adult.

Ce face Bolojan acum nu e stabilizare.

Nu e reformă.

Nu e curaj.

E contabilitate brutală făcută pe spinarea celor care încă muncesc.

Nu astupi o visterie jefuită ani la rând pedepsind exact pe cei care n-au furat-o.

Nu repari prostia guvernamentală din ultimii ani cu taxe mai mari.

Doar o ascunzi temporar.

Majorarea excesivă a taxelor nu e dovadă de forță.

E dovadă de neputință.

Asta poate face oricine.

Și Costică de la birtul din Lungești–Măciuca.

Un om care n-a citit o pagină de economie, dar care, pus din greșeală șef peste ceva, știe un singur reflex:

strânge șurubul.

Când nu știi ce să faci, taxezi.

Când n-ai viziune, penalizezi.

Când nu-ți pasă, lovești unde e mai simplu.

Să găsești soluții reale pentru o țară bolnavă după ani de administrare iresponsabilă e greu.

Presupune ceva mai multă minte.

Presupune curaj.

Presupune să-ți pese.

Aici e ruptura.

Bolojan pare să gândească economia ca un algoritm.

Ca un robot.

Nu știu dacă interpretează o partitură sau dacă atât poate.

Dar rezultatul e același.

Un război cu populația.

Cu mediul economic.

Cu oamenii care produc, plătesc, țin țara asta în picioare.

Zero respect.

Zero empatie.

Zero înțelegere a contextului.

Să rişti blocarea consumului într-o economie care trăiește din consum poate fi sinucidere curată.

Să sufoci mediul privat când statul e principalul risipitor e absurd.

Să ceri „responsabilitate” celor care deja o duc în spate e cinism.

Problema nu e că statul are nevoie de bani.Problema e cum îi ia.

Și de la cine.

Când statul nu mai face diferența între risipă și necesitate,

între hoție și muncă,

între vinovat și contribuabil,

nu mai guvernează.

Rechiziționează.

Iar când primul reflex e să bagi mâna mai adânc în buzunarul celui care încă muncește,nu conduci o țară.

O storci.

Asta nu e reformă.

E doar varianta „tehnică” a aceleiași vechi neputințe:incapacitatea de a tăia din risipă,din privilegii,

din propriile reflexe.

Taxa nu e o virtute.

E un instrument.

Iar când instrumentul devine scop,

statul a pierdut direcția.

Cum spunea Frederic Bastiat, economist politic si parlamentar francez din secolul al XIX-lea :

“Statul este acea instituție care ia de la unii ceea ce nu ar avea dreptul să ia niciun individ și le dă altora ceea ce nu ar avea dreptul să primească.”

Când statul nu mai face diferența între impozitare și jefuire, nu mai administrează. Redistribuie forțat propria incompetență.

Iar cetățeanul nu mai e partener.

E doar sursă.

Părerea mea … Atât. Sper să mă contrazică prin rezultate şi să-mi demonstreze că are dreptate …caz în care imi voi ridica pălăria în semn de respect.

Am scris in calitate de liberal autentic si de votant al liberalilor din 1990 .

Madalin Augustin Ionescu