EXPONATUL LUNII APRILIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: PROHODUL LUI IISUS, ICOANĂ PE STICLĂ ATRIBUITĂ LUI PAVEL ZAMFIR

O icoană pe sticlă, provenind de la Laz și atribuită zugravului Pavel Zamfir (1846-1918), unul dintre cei mai prolifici iconari din ambianța acestui centru, este propunerea muzeului din Sebeș ca exponat al lunii aprilie 2023.  

În colecţia de icoane a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, cel mai bine reprezentat centru de iconari este cel de la Laz, unde au activat mai multe generații de zugravi din familia Poienaru. De altfel, acesta este considerat cel mai important centru de pictură pe sticlă din sud-estul Transilvaniei din secolul al XIX-lea.

Icoana, pictată pe „glajă” cândva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, redă tema iconografică „Prohodul lui Iisus”. Intrată în colecţia de etnografie a muzeului în anul 1968, ca urmare a unei donații, icoana are dimensiuni medii (40 x 37 cm) și o ramă din lemn băiţuit prevăzută cu „brânel” şi cu capac confecționat din același material. Atrage atenția mai ales prin contrastul cromatic puternic ales de zugrav care, pe un fundal realizat din tonuri reci (bleu închis, respectiv negru şi brun închis în partea inferioară), plasează central personaje redate în culori calde şi strălucitoare.

În prim-plan, deasupra mormântului pictat schematic prin linii drepte şi tonuri de negru şi brun închis, pe un giulgiu alb strălucitor, este înfățișat trupul lui Iisus mort. Cromatica aleasă pentru redarea nuanţelor pielii Mântuitorului este aceeaşi cu a personajelor vii care îl înconjoară și nu are nimic din paloarea unui cadavru. Cu şoldurile şi coapsele înfăşurate cu o pânză drapată, de culoarea purpurei, şi cu ochii închişi, degajă o atitudine de seninătate deplină, singurele detalii care amintesc de supliciul prin care a trecut fiind stigmatele vizibile pe mâini şi picioare.

În plan secund, la picioarele şi la căpătâiul lui Iisus sunt reprezentaţi bătrânul Nicodim şi Iosif din Arimateea care ţin cu ambele mâini giulgiul pe care se află Mântuitorul, într-un gest ce sugerează aşezarea acestuia în mormânt. Central, este înfățișată Maica Domnului, care cu palmele împreunate pe piept îşi priveşte cu duioşie, şi în acelaşi timp îndurerată, fiul mort. În spatele ei sunt prezente mironosiţele: în stânga, Maria lui Cleopa, ştergându-şi cu mâneca hainei o lacrimă prelinsă din ochi, în timp ce palma dreaptă este ridicată într-un gest de bun-rămas. În dreapta Maicii Domnului, cealaltă mironosiţă, Maria Magdalena, plânge ştergându-şi lacrimile cu o maramă albă decorată cu motive florale verzi. Planul secund este încheiat în stânga de Sf. Apostol Ioan, cel mai tânăr dintre ucenicii lui Hristos, care, la fel ca Maica Domnului, ţine palmele încrucişate pe piept într-un gest de pietate, şi Salomeea, redată în dreapta, cu palma ridicată într-un gest de rămas-bun. Veşmintele personajelor sunt zugrăvite în culori vii, strălucitoare, cu tonuri de roşu, ocru deschis şi auriu. Toate personajele reprezentate au aureole realizate din foiţă de aur, material folosit şi pentru redarea crucii aflată în plan îndepărtat, care contrastează puternic cu fundalul bleu închis. De o parte şi de alta a crucii, zugravul a inscripţionat cu litere chirilice roşii textul „Îngropareia lui HS”.

Tema „Prohodului lui Iisus” a apărut în iconografia Lazului încă de la începutul secolului al XIX-lea şi a fost abordată de toţi zugravii care au activat aici. Dacă iniţial aceasta era încărcată cu detalii ornamentale diverse, spre sfârşitul secolului al XIX-lea ea este redată mai simplist şi chiar dacă Pavel Zamfir, zugravul căruia îi este atribuită icoana în discuție, a redat tema într-o manieră similară din punctul de vedere al decorului, el pune accent pe cromatică şi pe ceea ce transmit personajele.

Pavel Zamfir s-a născut în octombrie 1846 în Laz (în actualul județ Alba), fiind cel de-al patrulea copil al familiei Ana şi Gheorghe Zamfir. În anul 1875 s-a căsătorit cu Eufrosina Colhon, tot din Laz, împreună cu care a avut opt copii. După ce a prestat o activitate intensă ca zugrav iconar, la bătrâneţe şi-a pierdut vederea, meşteşugul lui fiind preluat şi perpetuat de fiul său cel mai mic, Savu. S-a stins din viaţă în iunie 1918, la vârsta de 72 de ani. Din seria zugravilor Lazului, el a fost cel mai deschis la inovaţie, reuşind să surprindă, inclusiv în această icoană, aşa cum spunea Paul Evdokimov, unul dintre cei mai însemnaţi teoreticieni şi esteticieni ai icoanelor din spaţiul răsăritean, „faţa văzută a celor nevăzute”.

(Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș)