Connect with us

Actualitate

Europa este majoritate progresistă, iar progresiștii sunt majoritatea ATEI – Prof. Ioan Romeo Mânzală

Published

on

europa progresisti

De ce forţele mondiale se înarmează până-n dinţi?

Forţele mondiale se înarmează până-n dinţi! Au cheltuit cea mai mare sumă din istorie, spunea Angelo Davidescu. ,,Lumea este condusă de demoni și nu de politicieni. Îi doare la bască de oamenii planetei”.

Unii ca să se apere de invadatori, alţii ca să pornească războaie, probabil. Pentru prima dată în istorie, cheltuielile mondiale cu apărarea au depășit anul trecut pragul de 2.000 de miliarde de dolari şi urmează să continue să crească pe măsură ce statele europene îşi extind forţele armate ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia. 

În 2021, ţările din întreaga lume au cheltuit o sumă totală de 2.113 miliarde de dolari pentru apărare, cu 0,7% mai mult decât în 2020. Cheltuielile cu apărarea au reprezentat 2,2% din Produsul Intern Brut mondial. SUA şi-au păstrat poziţia de lider incontestabil în ceea ce priveşte cheltuielile cu apărarea, cu 38% din cheltuielile mondiale, adică 801 miliarde de dolari.

În secolul XXI, la 32 de ani de la încheierea Războiului Rece, în loc ca preocuparea liderilor lumii să fie micșorarea bugetelor militare și direcționarea resurselor către reducerea subdezvoltării, a malnutriției, către eradicarea analfabetismului, rezolvarea crizei de apă potabilă în multe zone ale lumii, guvernele se împrumută tot mai mult, iar popoarele devin sclave ale marilor finanțe internaționale, pentru a spori arsenalele militare. Lumea e condusă de demoni, nu de politicieni. Îi doare-n cot de populația lumii. Manipulează marea turmă de bipezi lipsiți de discernământ în direcția pe care o vor. Uitați-vă ce se petrece pe rețelele de comunicare virtuală! E dezastru! Toată lumea vorbește cum înțelege fiecare de ,,progresism”. 

Roadele progresismului

Se văd în angajările masive de bugetari (Romania), care a avut noroc de o cultură conservatoare relativ omogenă în care încă nu avem adus „cote obligatorii” și „îmbogățire culturală” cum sunt ghetto-urile pline de teroriști ca Moelenbeck din Bruxelles, Saint-Denis din Paris, Neukoln Berlin, Favoriten – Viena. Nu sunt propagandist, politicianist sau plătit de forte pentru a fi purtătorul lor de idei. Sunt un om care îmi pot exprima opinii. Progresismul actual a adus  foamete, războaie și multe nenorociri care există pe acest pământ trăite de noi zilnic. Ce dovezi ne mai trebuie?

Politicienii slabi au fost cei care au adus milioane de musulmani în Occident și au distrus durabil pacea socială și siguranța publică pe altarul unei utopii progresiste, în care popoarele sunt înfrățite ca în uniunea sovietică – înfrățite cât timp bagi subvenții și bani publici, și până ajung destul de mari încât să genereze grupuri radicale.  Omul nu știe dacă progresismul va aduce belșug, bunăstare etc. sau dacă este forma statală cea mai potrivita. Progresismul a apărut datorită dezvoltării tehnologiei avansate.

Dincolo de teoria din care se hrănesc, laboratoarele de propagandă progresistă chestiunea e simplă: peste denumirea siglei, un partid are scopul final de a ajunge la putere. Şi cum îi pot determina pe cei mulţi să mă voteze? Le promit exact ce aşteaptă: mărirea veniturilor, fie salarii, fie pensii, fie alocaţii de tot felul (inclusiv pentru firmele private!!) ori alte avantaje pe categorii profesionale, sociale etc. adică măsuri populiste şi nu-mi pasă că voi fi sub etichetat de progresist ori conservator, câtă vreme voi fi legitimat prin votul zis democratic să iau deciziile pe care le vreau eu.

Când ajung la putere, voi mări mai întâi privilegiile celor care sunt în partidul meu (ori în alianţă), avantajele grupului care m-a sprijinit în alegeri şi mă voi plânge de „blestemata moştenire” în faţa electoratului dezamăgit şi de astă dată. Şi vorbesc numai despre ceea ce este la vedere… Aşa arată, simplificat, pe înţelegerea mea, „paradigma” ajungerii la putere, peste etichete şi sigle. Bun motiv pentru mine să nu mă deranjez în duminica votului să ajung la urnă. Votând, legitimez furtul şi sunt complice moral la mascarada penală a politicienilor, indiferent de partid, etnie, rasă religie sex (sau gen!).

Cât mai este ceva de vândut, de furat pe-aici, sigur vom avea politicieni, preşedinţie, guvern, parlament, curte constituţională, justiţie, poliţie şi tot felul de „autorităţi”! Eu mă bucur doar că încă sunt liber şi am bucata de pâine! Da, mă mulţumesc cu puţin şi aproape că-mi prisoseşte. Cu mine n-a dus-o bine nici socialismul (se vede doar), n-o duce bine nici caricatura asta de democraţie. Am scris cam mult, dar m-aţi inspirat, tot din articolele mele scrise în cei 7 ani. Dar, da, azi, sub influenţa dezvoltării tehnologice, alte două ideologii exclusive sunt în vogă: conservatorismul clasic (un fel de „dreapta” ideologică, apărătoare a establishmentului liberalismului clasic, al istoriei, culturii şi civilizaţiei creştine şi al statului-naţiune) şi progresismul (o ideologie de stânga, ne-marxistă, globalistă).

Efectele se văd peste tot

Începând din SUA (unde lupta conservatori-progresişti ia forme de anarhie socială), continuând cu Europa (unde se pare că progresismul a învins definitiv…) şi ţări ca China (comunist-progresistă), Rusia (naţionalist-ortodoxistă), Turcia ( naţionalist-musulmană) etc. Ambele ideologii au la bază…lupta pentru putere.

 Trebuie introdusă însă obligatoriu noţiunea de LIBERTATE, pe care progresiştii o ignoră, sau consideră că simpla anarhie socială asigură problema. 

 Dilema este ca libertățile și drepturile cetățenești individuale față de cele comune, globale, care ar trebui sa primeze …lipsesc. 

În opinia mea, aici se vor despărți apele, interesele individuale față de cele ale diferitelor grupuri, ce va conta mai mult și cine va primi câștig de cauză. 

Se pare, însă, că noutatea pe care a adus-o omul în lumea animalelor este tocmai traiul într-o lume a imaginației, fără legătura (necesara) cu realitatea. Sunt sceptic, vad că s-a ajuns la refuzul dialogului, la refuzul argumentelor, la încercarea de a respinge dovezile care contrazic „teoria”. În multe privințe asta aduce cu „socialismul multilateral dezvoltat”, în care „clasa muncitoare” murea de foame cu cartela-n buzunar, dar cânta fericită slava conducătorului iubit. Oare a treia cale, cea a rațiunii și compasiunii nu există?

Eu cred că propaganda voluntară sau involuntară care li se face în media acoperă dorințele și speranțele majorității, care nu e nici conservatoare nici progresistă, e pur si simplu normală, adică rațională. Progresismul a creat mai multe obsesii: obsesia religiei, obsesia homosexualității, LGBT. Ei merg pe premisa încălcării ,,tuturor’’ drepturilor pentru a le fi lor bine. Europa este majoritate progresistă, iar progresiștii sunt majoritatea ATEI. Aici este ”hiba” unde oamenii nu mai înțeleg nimic.

Care sunt caracteristicile progresismului?

O îmbinare de vicii, care se potrivesc laolaltă ca roțile dințate ale unui angrenaj destinat deraierii.

1) Disoluția oricăror distincții. Tot ce a creat natura…progresiștii vor ,,invers”.

 2) Extincția

La început a fost revoluția sexuală. Apoi s-a trezit occidentul că nu are suficientă forță de muncă, așa că s-a apucat de importat populații. 

 3) Contradicția

Progresismul vrea să ne convingă în același timp că rasismul este o vină morală oribilă, și că toți albii sunt rasiști, iar căsătoria homosexuala nu afectează pe nimeni. Rasele nu există, dar există rasism. Sexele nu există, dar există ,,transexuali”. Are o credință dogmatică în lupa pentru progres, și în același timp, în materialism. Refuză să recunoască, într-o lume materialistă, că  drepturile omului sunt o religie.

4) Iraționalitatea

Progresismul este incapabil să câștige o dezbatere prin argument. Arsenalul argumentelor lor se reduce la „Ești Hitler” și „Vrei să reînvii inchiziția”, iar tactica e înăbușirea dezbaterii sub pretext de „hate speech”. 

 5) Voluntarismul

Această iraționalitate vine din relativism, adică respingerea ideii de adevăr obiectiv, la care se poate ajunge prin rațiune. Orice dezbatere nu e altceva decât o încleștare a voințelor, orice concluzie nu e altceva decât dominația celui puternic. Rațiunea însăși e un construct imperialist occidental instrumentalizat pentru dominație. Vezi SUA care fac ce vor în Europa.

 6) Decepția

Progresiștii sunt cei mai mari maeștri ai disimulării, cu marele concurs al formatorilor de opinie. Hoaxurile sunt la ordinea zilei. Agenții provocatori își fac din asta titlu de glorie. Cauzele ! Sărăcia, Înapoierea, Incultura, Neacordarea unui sprijin real oamenilor nevoiași,  majoritatea oameni cinstiți. Teama, Frica, Manipularea vizibilă. Războaie duse doar pentru interesele celor avuți. Scumpirile exagerate pentru îmbogățirea unora. Distrugerea bisericilor  etc. sunt metene declarate ale Progresiștilor.

Nu cred că sărăcia „este rezultatul unei istorii ce se cuvine regândită”, Milton Friedman. ”Dar istoria trebuie regândită, de altfel toate nenorocirile pe care le trăim și le vedem, duc la sfârșitul sfârșiturilor”. Aceasta este ,,opinia’ mea personală despre unde ne aflăm și unde ne îndreptăm.

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate