Billy, gazda primitoare pentru artiștii sau amatorii care nu au curajul sau nivelul pentru a încerca să se prezinte într-o instituție oficială de cultură! Capșa de...
Au invitat alți iubitori de istorie la aprinderea unui foc pe Dealul Cetate din Cugir Apărut în peisajul renașterii evenimentelor istorice, Focul Lupului Alb nu este...
“Ne văităm că n-am avut noroc, că duşmanii ne sunt prea aproape, că ne trec prin sabie şi foc, dar puţini AU VRUT SĂ VREA să...
Se vrea a fi un semnal că nu suntem în regulă ca țară, neconformi cu ceea ce crede „cineva” c-ar trebui să fim Jurnaliștii de la...
Dumnezeu Creatorul, ca cel mai mare architect, a aşezat pe aceste văi zeci de plaiuri şi culmi care coboară încet, iar ca sculptor şi Pictor, a...
Trei instituții au refuzat exercitarea dreptului de preempțiune a imobilului înscris în Lista monumentelor istorice Prin adresa nr. 551/24.04.2021 a Direcției Județene pentru Cultură Alba, adresa...
Arheologie şi Patrimoniu şi Istorie, vor fi precedate de deschiderea oficială a lucrărilor, în cadrul căreia vor fi prezentate şi două dintre publicaţiile ştinţifice recente editate...
Un poem scris cu mulți ani în urmă de poetul Adrian Păunescu Suntem pe mâna unor mari nebuni. Sunt nopţi şi zile pe pământCând nu mai...
12 dialoguri cu personalități de excepție din România”, autoare Daniela Floroian Joi, 30 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, Muzeul Principia din Alba Iulia va găzdui...
An de an, la colocviile acestea s-au manifestat talente reale, încununate cu premii și publicarea celor mai bune creații în revistele literare La finalul acestei săptămâni,...
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Comentarii recente