RAIUL DIN VALEA FRUMOASEI, DATE ŞI AMINTIRI

Dumnezeu Creatorul, ca cel mai mare architect, a aşezat pe aceste văi zeci de plaiuri şi culmi care coboară încet, iar ca sculptor şi Pictor, a creat poieni şi plaiuri acoperite de păduri şi verdeaţă

Marti,19.10.2021se împlinesc 60 de ani de la moartea marelui romancier si povestitor Mihail Sadoveanu. Acest nume trezeşte în sufletul şi mintea acelora care au cunoscut sau trăit cu zeci de ani în urmă pe Valea Sebeşului numită cu nostalgie sus în cuibul munţilor Frumoasa sau Valea Frumoasei.

La obârşii, după ce izvorăşte din vârfurile Frumoasa şi de sub Cindrel sub forma unor pâraie, coboară spre nord într-o vale mai largă pentru, ca atunci când ajunge „la locul unde se gată Vârful Slimoiu” să se întâlnească cu altă vale, Valea Sălanelor, care venea dinspre Vârful lui Pătru. Aici, înconjurată de Cindrel, Vârful lui Pătru, Şureanu şi Fata, se deschide într-o luncă largă, numită lunca de la Oaşa Mică până la Podul de la Bolovan, unde începe o altă lunca numită Oaşa Mare.

Dumnezeu Creatorul, ca cel mai mare architect, a aşezat pe aceste văi zeci de plaiuri şi culmi care coboară încet, iar ca sculptor şi Pictor, a creat poieni şi plaiuri acoperite de păduri şi verdeaţă. Aceste lunci şi preluci erau păscute an de an de oile jinarilor, şugăjeniilor sau căpâlnarilor. Era lumea unor văi limpezi precum cristalul, a păstravilor, urşilor, cerbilor şi altor salbăticiuni.

Acest spaţiu dumnezeiesc de frumos şi linistit, a fost numit de Mihail Sadoveanu cu inspiraţia lui genială „Raiul din Valea Frumoasei” sau „Raiul de la Oaşa Mică”.

Aceste locuri atât de bogate în vânat au fost stăpânite pană la Marea Unire de un vânător renumit, groful Samuel Teleki, preocupat mai mult de vânătoare, şi nu de protejarea vânatului. Sub noua stăpânire românească s-au aşezat ca arendaşi în anul 1922, doi fraţi din Sibiu, avocatul Ieronim Stoichiţă şi dr. Iosif Stoichiţă. Fiind naţionali, adica oameni ai lui Iuliu Maniu şi membrii PNŢ, l-au atras dupa doi ani în  Valea Frumoasei ca „părtaş”(partener) în arendăşia locului, pe avocatul Ionel Pop, nepot de soră şi copil de suflet al lui Iuliu Maniu, luptător pentru Marea Unire, unul dintre cei 8 secretari ai Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, membru în Consiliul Dirigent.

Lumină lină a Sfintei Slave sau scurt răspuns la atacul împotriva Bisericii

Mari iubitori ai naturii, vânători adevărați și cu „respect pentru sălbăticiuni” au pus bazele unei aşezări renumite în toată țara de atunci şi până astăzi, „am făcut multe investiții şi cheltuieli, am depus mult suflet şi dragoste multă”. Raiului creat de Dumnezeu i-au adaugat ei un alt Rai. Au ridicat case trainice, nu palate. Ionel Pop a construit Casa de la Izvorul de Argint (fig. 1), Iosif Stoichiţă a construit

Casa de la Locul cu Soare iar Ieronim Stoichiţă locuia în Casă Bătrână. Mai târziu au ridicat şi o bisericuţă în stil maramureşan, cu turlă înaltă precum brazii din jur, aducând meşteri renumiti, fiindcă  toată lumea de acolo trăia sub semnul puterii lui Dumnezeu. Au strâns apoi oameni simpli, dar priceputi în ale muntelui şi vânatului, mai ales cinstiţi şi cu respect faţă de locuri şi sălbăticiuni. Unii erau italieni veniti în căutare de lucru, ca Rudolf Cernu(o)tta cu soția sa Adela, Albert Pitini, Lois Budin, sau oameni ai locului ca Toma Orăşan, Ion Făţan sau Ştefan Ilie (fig.2), în total 10, unul şi unul, care erau în stare să-şi amendeze familiile, numai să fie protejată pădurea şi vânatul.

Traiau cu toţii în armonie, înţelegere şi respect faţă de regulile stabilite. Toma Orășan a ramas celebru pentru expresia „Io carte nu ştiu, dar un proces verbal de contravenţie îţi dau”.

Guvernul Cioloș NU a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi învestit

Mari vânători sportivi, editori de publicaţii vânătoreşti, (au editat Revista Carpaţi), i-au invitat şi pe alţi mari vânători şi pescari în raiul lor. Astfel, apreciind în mod deosebit pe marele maestru al poveştilor vânătoresti, Mihail Sadoveanu, observând că nu cunoaşte toate tainele vânătorii la cocoşi de munte, l-au chemat la o vânătoare în lumea din apa Frumoasei, i-au oferit loc de casă la alegere, lângă un brad falnic aplecat deasupra apei Sălanelor, i-au asigurat lemn de construcție și forţă de muncă. Aici maestrul a ridicat Casa de la Bradul Strâmb (fig. 3) şi şi-a scris celebrele poveşti şi povestiri care ne-au încântat în copilărie.

Din păcate, marele maestru de la început a manifestat niște apucături străine locului: arghirofilie, harpagonism, trasul pe sfoară al celor din jur. Oricum, viața era prea liniştită și mergea înainte, lumea l-a acceptat.

Multa lume bună de jos, din Bucuresti, de profesii diferite urcau să trăiască pentru câteva zile în „Raiul de la Oaşa Mică” numit de acelaşi Sadoveanu „Braniştea Domnului”. Au venit mari vânători ca scriitorul Alexandru Bratescu Voineşti, prinţul Şerban Ghica, generalul Rosetti, miniştrii Virgil Madgiaru și Mihai Popovici, căpitanul Vlădescu şi cel mai de seamă, „Tăicuțul”, primul ministru Iuliu Maniu. Apropate toată floarea „Național Tărănistă” a trecut pe acolo pâna în vara anului 1944.           

Războiul nu schimbase nici atmosfera, nici peisajul din Braniştea Domnului. Relatari recente ale cunoscutului profesor de Literatură Română din Deva, Dumitru Susan – un prieten al lui Ionel Pop, ne oferă un fapt de o importanţă deosebită care arată încrederea conducerii ţării în oamenii din Valea Frumoasei.

Atunci când cercurile politico militare conduse de Regele Mihai, Iuliu Maniu şi generali au hotărât arestarea guvernului Ion Antonescu şi întoarecerea armelor contra Germaniei pentru a-l pune la adăpost şi în siguranţă pe Rege, au stabilit că, Maiestatea sa Regele Mihai să fie adus în secret în comunitatea de la Oaşa Mică spre a nu fi arestat, şi pentru ca apoi să se întoarcă în Bucureşti. Garantul acestor hotărâri a fost Iuliu Maniu, însă evenimentele au luat un alt curs. În urma arestării generalului Aldea, unul din cei implicati, nu s-a mai putut pune planul în aplicare.

Lumea de sus pâna jos urmărea cu înfrigurare ce se va întâmpla, că vin ruşii!!! Dacă în Raiul de la Oaşa Mare se exprimau gânduri de teamă, undeva, mai la sud de aceste locuri, peste Vârful Tărtărău la circa 22-25 km, în Valea Lotrului, un muncitor CFR-ist fugit din lagarul de la Târgu-Jiu cu ajutorul unui preot localnic, ascuns într-o crâşmă a lui Ghişe din Poiana, aştepta sosirea ruşilor să-l instaleze la putere.

Să ne recuperăm istoria și geografia locală!