Connect with us

Actualitate

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit conferința finală a proiectului EPIR

Published

on

universitatea 1 decembrie

În perioada 8 – 9 iunie 2026, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit conferința finală a proiectului EPIR – E-Procedure of Institutional Recognition of Foreign Higher Education Documents, eveniment la care au participat toți partenerii implicați în implementarea acestei inițiative internaționale.

Coordonat de Universitatea din Novi Sad, Serbia, proiectul reunește, alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, parteneri din Italia, Croația și Serbia: Università Politecnica delle Marche din Ancona, Universitatea din Split și Agenția de Calificare din Serbia. EPIR urmărește consolidarea capacităților digitale și ecologice ale sectorului învățământului superior din Serbia, Croația, Italia și România, prin transformarea digitală a procedurilor de recunoaștere a documentelor de învățământ superior obținute în străinătate de studenții internaționali.

Obiectivele proiectului vizează dezvoltarea unor sisteme informatice noi sau modernizarea celor existente, utilizate în procedura de recunoaștere a documentelor de studii, elaborarea și adaptarea cadrului instituțional și a structurilor organizaționale aferente, dezvoltarea competențelor digitale ale studenților și personalului, precum și creșterea gradului de conștientizare cu privire la avantajele utilizării tehnologiilor moderne în furnizarea serviciilor de învățământ superior.

universitatea 1 decembrie

Implementarea proiectului a inclus dezvoltarea de instrumente informatice dedicate, actualizarea prevederilor legale instituționale în concordanță cu abordările electronice inovatoare și cu cadrele naționale, organizarea de sesiuni de formare pentru studenți și personal, precum și promovarea avantajelor serviciilor electronice în învățământul superior prin formularea de recomandări și schimbul de bune practici.

În cadrul conferinței finale organizate la Alba Iulia, partenerii au analizat progresele înregistrate pe parcursul implementării și au prezentat rezultatele obținute la nivelul fiecărei instituții participante. Discuțiile au evidențiat rolul cooperării europene în dezvoltarea unor soluții administrative și digitale menite să simplifice și să eficientizeze recunoașterea actelor de studii pentru continuarea parcursului academic al studenților internaționali.

Se estimează că rezultatele proiectului vor fi utilizate zilnic, pe termen lung, în activitatea instituțiilor partenere. Prin dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor informatice și prin crearea unor medii instituționale bine informate, care să susțină transformarea digitală, proiectul contribuie la optimizarea procesului de recunoaștere, la creșterea eficienței fluxurilor de lucru și a accesului la învățământul superior, precum și la reducerea costurilor, a nivelului de stres și a complexității procesului de admitere a studenților internaționali.

Prin participarea sa activă în proiectul EPIR și prin găzduirea conferinței finale, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia își reafirmă angajamentul pentru digitalizare, internaționalizare și dezvoltarea unor servicii academice moderne, eficiente și orientate către nevoile reale ale beneficiarilor.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe site-ul oficial: http://www.epir.uns.ac.rs/

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp