Actualitate
Sfaturi de la politisti pentru elevii din Sebes
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 ani agoon
în cadrul unor activităţi ce au avut drept scop informarea şi educarea antivictimală şi antiinfracţională.
Azi, 30 martie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba au fost prezenţi în mijlocul elevilor de gimnaziu de la Şcoala nr. 2 din municipiul Sebeş unde au susţinut sesiuni de informare menite a-i determina să adopte un comportament preventiv, noninfracţional.
La întâlniri au participat peste 150 de elevi ai claselor a V-a, a VII-a şi a VIII-a, temele abordate fiind adaptate categoriilor de vârstă.
Acestea au vizat prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ, modalitățile de sesizare şi intervenţie în cazul abuzurilor din mediul virtual, siguranţa în mediul on-line, precum şi răspunderea penală a minorilor.
Poliţiştii i-au îndemnat pe copii să adopte un comportament nonviolent, în orice împrejurare și să se ferească de situații care pot genera conflicte și le pot pune viața în pericol.
De asemenea, elevii au fost sfătuiţi să nu încurajeze comportamentele agresive şi să raporteze abuzurile de orice fel, inclusiv cele din mediul on-line.
Jandarmeria Alba și IPJ Alba – campanie umanitară în sprijinul unei familii cu 5 copii
CIRCULAŢI CU ATENŢIE!
Programul cu publicul al Serviciului Ordine Publică a fost suspendat
Programul de lucru la ghișeul Serviciului Arme, Exploziv, Substanțe Periculoase a fost suspendat.
Urmărit internaţional depistat la Sebeş
AVANSĂRI ÎN GRAD LA IPJ ALBA
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Să-ți răstignești păcatele și apucăturile tale cele rele, să ieși din tine însuți și să trăiești pentru alții ”E important...
Cum unii politicieni vor să-și elimine adversarii din campania electorală ”Un partid, având în spate un alt partid” – Partidul...
Am pus mână de la mână și am venit în sprijinul lor ajutându-i să-și clădească un viitor mai bun. De...
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii