Marți 25 octombrie Curtea de Apel Alba a organizat Ziua Porților deschise, moment la care au participat studenți, dar și elevi ai claselor mai mici, care s-au arătat foarte interesați de acest domeniu.
Celor mici le-a fost prezentat sediul instituției și li s-a explicat ce proceduri se fac la Curtea de Apel.Aceștia au fost foarte curioși și au ascultat interesați fiecare explicație.
BOMBĂ! Curtea de Apel Cluj a anulat ultimele trei hotărâri de guvern privind prelungirea stării de alertă
La curtea de Apel s-a desfășurat în ultimul an un stagiu de voluntariat la care au participat 20 de studenți. În cadrul Zilei Porților deschise a fost înmânat un certificat de absolvire al acestui stagiu.

Vicepreședintele Curții de Apel Alba Iulia a spus cu această ocazie câteva din statisticile din primul semestru al anului 2016 din cadrul instituției.
Ziua Porților deschise la Curtea de Apel se organizează în fiecare an în jurul datei de 25 octombrie.
3 vaccinați și 3 nevaccinați. Focar COVID la Direcția de Asistență Socială în Primăria Alba Iulia
Ultimele comentarii