Actualitate
Zăpadă și distracție
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
Spre fericirea tuturor căutătorilor de sporturi de iarna, zăpada de la Șureanu e la fel de multă și la fel de bună pentru schiat , ca și acum câteva zile. Astfel, zilele de schi continuă cu succes pe vastul domeniu schiabil din Munții Șureanu, unde gerul din ultimele zile a păstrat, în bune condiții, zăpada de pe pârtii. Drumul se prezintă în stare bună, zăpadă este din belșug pentru această perioadă, așadar aveți toate motivele să dați buzna la Șureanu și să vă bucurați de omăt la cote înalte. În staţiunea montană Arieşeni condiţiile de schiat sunt la fel de bune dupa ninsorile şi răcirea vremii din ultimele zile. Cele două pârtii, cu o lungime totală de doi kilometri, sunt dotate cu instalaţii de teleschi. Există instalaţie de nocturna, cât şi o pârtie special amenajată pentru cei care vor să se bucure de sanie seara. În cazul în care iubitorii acestor sporturi întampină dificultăți sau accidente aceștia pot apela la serviciul de asistenţă Salvamont care se află la baza pârtiilor.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Manea
decembrie 14, 2016 at 12:25 pm
Zapada e mult mai buna la Sureanu decat la Arieseni.
Avantajul „partiilor” de la Arieseni e cazarea. Ai unde sa dormi si sa petreci dupa cum vrea buzunarul tau, in schimb la Sureanu … mai bine nu scriu!