Universitatea
de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), prin
Fundația USAMV, se alătură demersului Ministerului Educației și Cercetării în
cadrul campaniei #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ un proiect prin care se vor dona
elevilor liceelor din comunități dezavantajate, tablete conectate la internet,
cu abonament inclus și susținut de către USAMV pentru 24 de luni.
În cadrul acestui parteneriat, Ministerul
Educației și Cercetării va identifica împreuna cu USAMV București liceele în
care susținerea învățării la distanță este necesară. Astfel, un prim lot de 500
de tablete va fi livrat săptămâna viitoare.
Luând in considerare discrepantele din
perspectiva predării online între mediul urban și mediul rural, între
comunități cu acces la tehnologie și comunități dezavantajate din acest punct
de vedere, tabletele și abonamentele cu acces nelimitat la internet pentru o
perioada de 24 luni sunt achiziționate de USAMV București, din venituri
proprii, prin Fundația USAMV, pentru a se asigura o pregătire eficientă online a elevilor pentru examenul național de
Bacalaureat și, ulterior, pentru pregătirea admiterii în universitățile
românești.
Acest program va continua. Parteneriatul are
ca scop asigurarea unui învățământ echitabil și de calitate pentru elevii din
mediul rural, mai ales în condițiile actuale, când cursurile sunt suspendate pe
fondul crizei cu noul coronavirus. Dorim în acest fel limitarea impactului
negativ al accesului dificil la resurse educaționale asupra sistemului de
învățământ”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul
USAMV București.
„Felicit USAMV pentru inițiativa de a se
alătura campaniei lansată de Ministerul Educației și Cercetării. Este încă un
exemplu de solidaritate în jurul educației, care nu poate decât să genereze
rezultate bune pentru sistemul de educație din România”, a declarat Monica
Anisie, ministrul educației și cercetării.
În ultima perioadă, Guvernul României, prin
Ministerul Educației și Cercetării, alături de unitățile de învățământ și universitățile
românești, de Consiliul Național al Rectorilor, de asociațiile de părinți,
elevi și studenți, de sindicatele din învățământ și de toți partenerii din
educație, fac eforturi pentru a putea oferi elevilor și studenților o educație
de calitate, în pofida accesului deficitar în mediul rural la mijloace
informatice, precum și în pofida condițiilor de predare dificile în contextul
suspendării cursurilor, îndeosebi în mediul rural.
Ultimele comentarii