Undele care au aprins o pasiune: Povestea unui colecționar de radiouri

De la primele încercări cu o bucățică de galenă montată într-un penar de școală, până la aparate vechi marca Hornfon sau Philips, povestea mea cu radiourile a crescut firesc, odată cu mine.

Amintiri din copilărie

Totul a început la bunici, în jurul unui aparat de radio care părea, pentru mine, o fereastră spre lume. Țin minte și acum cum, la ora 7:10 seara, începea „Bună seara, copii!”, iar bunicul ne chema să ascultăm povestea. Ne strângeam lângă el, eu și verișorii mei, și stăteam nemișcați, cu sufletul la gură.

Uneori ascultam și Radio Europa Liberă — știrile acelea aveau un aer misterios și ni se păreau teribil de importante. Atunci, fără să știu, se năștea fascinația mea pentru radiouri.

Primii pași: radioul cu galenă

Primul aparat „adevărat” pe care l-am văzut de aproape era făcut de mână, la un vecin. Un radio cu galenă. M-am dus la el, l-am studiat cu atenție și am desenat pe hârtie cum erau așezate piesele.

Aveam nevoie de un condensator variabil ca să pot căuta posturile. Vecinul mi-a dat unul recuperat dintr-un aparat stricat. De la poștă am găsit căști, din acelea grele, specifice vremii. Într-un penar vechi din lemn mi-am montat bobina și bucata de galenă care ținea loc de diodă.

Cu doar câteva piese, o antenă întinsă pe vreo 7–8 metri și un fir legat la pământ, radioul prindea viață fără să fie băgat în priză. Funcționa doar din energia undelor. Pentru mine, era magie curată.

Tehnologie veche, dar vie

În colecția mea se află astăzi aparate care spun povești din alte vremuri. Am un Hornfon fabricat în Austria și un Philips asamblat local, din perioada în care firma deschisese o linie de montaj la noi, în 1933. De asemenea, dețin aparate fabricate în 1939, cu o tehnologie impresionantă pentru acea epocă.

Existau chiar și modele gândite pentru sate fără curent electric. Un astfel de aparat folosea o lampă pe petrol care genera, prin diferență de temperatură (principiu cunoscut ca efect termoelectric), tensiunea necesară funcționării.

Radiourile cu tuburi au și ele farmecul lor: nu pornesc instantaneu. Trebuie să aștepți aproape un minut până când filamentul se încălzește și tuburile încep să funcționeze. E un timp al răbdării, al anticipării — iar când se aude primul sunet, emoția e specială.

Bucuria reparației

De-a lungul anilor, am reparat multe radiouri și televizoare pentru oamenii din sat. Mergeam mai ales la cei în vârstă, cărora le era greu să care aparatele până la oraș. Nu ceream bani pentru muncă, doar pentru piesele necesare.

Uneori primeam la schimb un aparat defect, alteori îl luam pur și simplu pentru că îmi era drag. Așa s-a mărit colecția.

Pentru mine, reparatul e o formă de liniște. Pot sta două-trei ore la un aparat. Dacă nu reușesc, îl las și revin mai târziu. Iar când, în sfârșit, găsesc piesa potrivită și radioul pornește, satisfacția e imensă — ca atunci când un pescar simte că i-a tras peștele în undiță.

Radioul pe înțelesul copiilor

Copiii erau mereu curioși să vadă ce se ascunde în spatele carcasei. Așa că am construit o cutie din plexiglas, ca să poată privi în siguranță interiorul unui aparat.

Am montat acolo un radio Siemens din 1958. Prin carcasa transparentă se văd tuburile, transformatoarele, difuzorul — toate piesele care, puse cap la cap, dau viață sunetului. Pentru cei mici, e o lecție practică de istorie și tehnică.

Familia și pasiunea

La început, soția mea era sceptică. Se întreba ce vom face cu atâtea aparate și nu era încântată nici de mirosul lor. Dar, cu timpul, a înțeles că nu e vorba doar de a strânge obiecte vechi, ci de a salva bucăți de istorie.

Astăzi avem câteva exponate așezate cu grijă, pregătite să fie arătate oricui ne trece pragul.

Mai mult decât o colecție

Pentru mine, radiourile nu sunt simple obiecte. Fiecare aparat are povestea lui — o casă în care a cântat, o familie care l-a ascultat, o seară în care cineva a aflat o veste importantă.

Când repar un radio, nu repar doar un mecanism. Readuc la viață o amintire. Iar bucuria aceea simplă, sinceră, e motivul pentru care pasiunea mea merge mai departe.