Actualitate
Premieră medicală la Alba Iulia: operație de 30 de minute care redă auzul fără bisturiu clasic
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
o lună agoon
Reconstrucția membranei timpanice cu cartilaj prin tehnica endoscopică
Cadrele medicale din cadrul Secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au realizat recent o intervenție chirurgicală în premieră la nivelul unității medicale: miringoplastie cu cartilaj tragal realizată endoscopic. Această procedură minim invazivă de reconstrucție a membranei timpanice a fost efectuată cu succes la un pacient diagnosticat cu perforație timpanică posttraumatică, însoțită de hipoacuzie de transmisie și vertij. În urma intervenției, pacientul și-a recăpătat auzul și nu mai este nevoit să evite contactul urechii cu apa.
„Intervenția s-a realizat complet endoscopic, în analgosedare, în aproximativ 30 de minute. În acest timp, am pregătit grefa de cartilaj tragal, care a fost ulterior atașată inlay la nivelul perforației. Peste grefă a fost aplicat gelaspon – bureți resorbabili care au favorizat fixarea acesteia. La controlul postoperator, efectuat la 10 zile, s-a constatat integritatea membranei timpanice, precum și ameliorarea auzului, confirmată prin audiogramă tonală”, a declarat dr. Delia Florean, medic specialist ORL.
Succesul acestei intervenții a fost posibil datorită unei echipe medicale multidisciplinare, formată din dr. Deneș Nicolae, medic specialist ATI, alături de asistentele și infirmierele din cadrul blocului operator și al Secției ORL, precum și datorită dotărilor moderne ale spitalului: turn de endoscopie KARL STORZ, optici endoscopice cu diferite angulații și instrumentar de microchirurgie otologică.
„În primul meu an ca medic specialist ORL în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, am realizat numeroase intervenții endoscopice, atât endonazale – pentru tratamentul rinosinuzitelor cronice cu sau fără polipi nazali, al deviației de sept și al rinitelor alergice –, cât și otologice simple, precum miringotomii și miringoplastii. Chirurgia endoscopică oferă multiple beneficii pacienților, favorizând o vindecare mai rapidă, fiind minim invazivă și permițând o vizualizare directă, precisă, a câmpului operator. De asemenea, costurile sunt mai reduse comparativ cu chirurgia microscopică. Ne propunem să continuăm dezvoltarea acestui tip de intervenții, să învățăm permanent prin cursuri și colaborări cu centre medicale de referință, pentru a oferi pacienților din județul Alba cele mai bune șanse la o viață normală”, a mai precizat dr. Delia Florean.
Alba Iulia, în top la numărul de șomeri din județ
Alba Carolina Bike Race devine gazda Campionatului Balcanic de MTB XCM 2026
Polaris și contractele cu primăria Alba Iulia: ce servicii au fost, cu adevărat, prestate în ultimii 13 ani?
Alba Iulia: Viscol, Zăpadă și GER! Ești pregătit?
Stratul de zăpadă în stațiunile montane și localități din România, peste150 cm
Alba Iulia: Prima dronă pusă la dispoziția cetățenilor pentru a facilita trecerea de pietoni
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
SFÂRȘITUL ATLLASIB? Carabulea confirmă: „Merge pe pierderi! Vând tot!” Unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, Atlassib, se află într-o...
Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră...
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a lansat procedura de atribuire a contractelor de concesiune pentru serviciile...
ŞOMAJUL ÎN JUDEŢUL ALBA ÎN LUNA NOIEMBRIE 2025 Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii noiembrie 2025 în judeţul Alba a...
Dacă aveți impresia că lucrurile au luat-o razna la nivel global de la începutul acestui an, țineți-vă bine, fiindcă încă...
Cazul bărbatului reținut la Aiud: ce pedeapsă a primit pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. La data...
Dacă oamenii ar cunoaşte adevărul care stă în spatele marilor decizii la nivel mondial, dacă oamenii ar putea, măcar pentru...
Ministerul Finanțelor publicã în Transparențã modificarea Codului de Procedurã Fiscalã pentru aplicarea noilor reguli europene privind cooperarea fiscalã Ministerul Finanțelor...
Donatorii de sânge nu mai sunt recompensați fiscal În timp ce unii organizează campanii de donare de sânge, o nouă...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a decis să extindă și să prelungească avertizările de ger și temperaturi extrem de scăzute,...
Intervenție ORL minim invazivă, realizată endoscopic la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, cu rezultate rapide și beneficii majore pentru...
CNAS consolidează cultura integrității: peste 200 de specialiști în control instruiți în etică și prevenirea corupției, alături de experți ai...

Ultimele comentarii