Un clasament recent arată cât costă motorina în Europa și în țările apropiate, de la sub 3,5 lei litrul în est, până la aproape 9 lei în vest.
Prețurile motorinei în Europa variază semnificativ, iar diferența dintre cel mai ieftin și cel mai scump litru depășește șase lei. Conform datelor de la Tolls.eu, actualizate pe 4 august 2025, Belarus conduce în topul țarifelor accesibile, cu doar 0,68 euro pe litru (aproximativ 3,45 lei). Pe urmele sale se află Rusia, cu 0,77 euro/litru (3,90 lei) și Georgia, la 0,96 euro/litru (4,87 lei).
Urmează Moldova, care are prețul lamotorină de 1,02 euro/litru (5,17 lei), iar Macedonia de Nord și Ucraina sunt foarte apropiate, cu 1,12 euro/litru (5,68 lei) și respectiv 1,18 euro/litru (5,98 lei). În Bulgaria, un litru costă 1,23 euro (6,23 lei).
România ocupă locul 19 în acest clasament sau am putea spune că ocupă locul I în ordine inversă, cu un preț mediu de 1,48 euro/litru (aproximativ 7,50 lei), echivalent cu cel din Estonia și Slovacia. Acest tarif este sub media din vestul Europei, dar semnificativ mai sus decât în țările estice și din Balcani, unde impozitarea pe carburanți este mai redusă.
Pe de altă parte, Albania, deși aproape geografic, nu se regăsește în top 20 cele mai ieftine țări, având un preț de 1,77 euro/litru (8,97 lei), similar cu cel din țările din vest.
Loc
Țara
Diesel (€/l)
Diesel (RON/l)
1
Belarus
0,68
3,45
2
Rusia
0,77
3,90
3
Georgia
0,96
4,87
4
Moldova
1,02
5,17
5
Turcia
1,10
5,58
6
Macedonia de Nord
1,12
5,67
7
Ucraina
1,18
5,98
8
Malta
1,21
6,14
9
Bosnia și Herțegovina
1,21
6,14
10
Bulgaria
1,23
6,23
11
Andorra
1,28
6,49
12
Muntenegru
1,38
6,99
13
Cehia
1,39
7,04
14
Polonia
1,41
7,14
15
Spania
1,43
7,25
16
Luxemburg
1,44
7,30
17
Cipru
1,46
7,40
18
Estonia
1,48
7,50
19
România
1,48
7,50
20
Slovacia
1,48
7,50
Top 20 prețuri la motorină (€/l) de pe Tolls.eu, din 4 August 2025, iar RON-ul e convertit cu cursul BNR din 12 aug. 2025: 1 € = 5,0683.
Varietatea prețurilor la pompă se datorează în principal impozitelor pe combustibil, accizelor, politicilor energetice și fluctuațiilor de schimb valutar. Țările estice și cele din afara UE reușesc să mențină prețuri mici prin impozitare scăzută și costuri de transport reduse, pe când țările din vestul Europei aplică tarife mai mari, în special din motive fiscale și de mediu.
Ultimele comentarii