Aproximativ 12.544 de gospodării din județul Alba erau fără energie electrică duminică, 4 ianuarie 2026, la ora 11.30, ca urmare a condițiilor meteo extreme din ultimele zile.
Viscolul puternic și ninsorile abundente au afectat rețeaua electrică, provocând avarii în 35 de localități, unde depunerile de zăpadă și gheață, precum și căderile de copaci, au dus la întreruperea alimentării. Sunt nealimentate 216 posturi de transformare, iar numeroase zone din Munții Apuseni se confruntă cu acces dificil din cauza drumurilor blocate.
Printre localitățile afectate se numără Sohodol, Vidra, Avram Iancu, Garda de Sus, Bistra, Câmpeni, Albac, Arieșeni, Abrud, Roșia Montană, Bucium, Meteș și altele, unele fiind afectate parțial.
Intervențiile pentru remedierea avariilor sunt în desfășurare, însă condițiile de iarnă îngreunează lucrările, ceea ce face ca reluarea alimentării să se realizeze etapizat.
Echipele operative DEER sunt mobilizate în teren pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în județul Alba.
Ultimele comentarii