Actualitate
OPINII: Departe de lumea reală… Prof. Ioan Romeo Mânzală
Published
3 zile agoon
Departe de mulțime, aproape de divin. De mii de ani, umanitatea se află într-un proces continuu de decădere, astfel încât, în zilele noastre, cei mulți și-au pierdut discernământul și nu mai pot intui, simți sau recunoaște adevărul.
Ei rătăcesc pe drumul pierzaniei, rămași captivi în ciclul necontenit al reîntrupărilor. Credințele lor sunt înșelătoare, iar adevărul nu mai este al celor mulți, ci al celor puțini.
Adevărul este temelia cea mai solidă, capabilă să-ți ofere tot ce ai nevoie pentru o viață rodnică și împlinită. Ține-te departe de mulțime! Caută compania celor puțini, a familiei tale și a prietenilor de suflet! Iar dacă aceștia nu îți respectă tăcerea, înseamnă că nu fac parte dintre cei puțini. Atunci rămâi întru totul cu tine însuți, cu sufletul tău și cu divinul, căci numai așa vei găsi liniștea, pacea și protecția deplină. Pacea, forța de a te desprinde de iluzie și fericirea să te însoțească mereu, Omule! Om! PS. Om! Este sunetul primordial, simbol al divinității și al unității dintre om și univers. Fii OM! Arhitecții iadului, sunt cei care ne conduc. Credincioșii religioși cred în diavol, deși nu există nicio astfel de ființă întrupată sau spirituală.
Există oameni cu minți diabolice
Iar mintea devine tot mai coruptă și mai diabolică pe măsură ce se îndepărtează de adevăr. Cei cu mințile pervertite denaturează realitatea, susținând idei absurde cum ar fi că religia ar fi echivalentă cu spiritualitatea, că otrava ar menține sănătatea sau că pacea s-ar putea obține prin război.
Indivizii diabolici urmează mereu același tipar: creează un personaj imaginar pe care îl fac responsabil pentru toate relele pe care ei înșiși le provoacă. Așa au născocit figura diavolului în dorința de a-l blama pentru toate nenorocirile cauzate de ei înșiși, prezentându-se astfel în ființe inocente. Un exemplu relevant este virusul, o entitate nanometrică inexistentă, inventat de medici în dorința de a-l putea învinovăți pentru reacțiile adverse și decesele premature ce apar datorită vaccinului injectat. Așadar, nu există diavol, ci indivizi diabolici care corup și pervertesc totul în societate transformând-o astfel într-un adevărat iad în care oamenii sunt supuși la nenumărate chinuri.
Despre Trump, Putin, UE, etichete și realitate. Ce nu au înţeles niciodată specimenele care pun etichete: nu ţin cu nimeni, nici cu ruşii, nici cu Ursula, nici cu Trump. Pe vremuri mai trăgeam speranţă că ţara asta se va poziţiona măcar o dată în istorie acolo unde trebuie. A zburat porcu’ şi cu speranţa aia! Aceeaşi haită de hămesiţi şi hoţi care au îngropat-o ani de ani de zile, o îngroapă şi acum. Mihail Ispan are dreptate în articolele sale
Încerc să scriu realitatea, aşa cum se vede, aşa cum ar putea să o vadă toată lumea dacă ar avea o urmă de interes să caute informaţii.
Ce a făcut Trump azi era perfect previzibil. O spun de luni de zile. Vreţi să ştiţi cum joacă? Citiţi-i cartea şi veţi şti ce va face. Ne place sau nu, a dus tranzacţiile la nivel de artă. Mai rău, nimeni nu îl calcă pe bec fără să şi-o ia ulterior.
Iar UE şi-a luat-o din nou, fix datorită ursulicii, macronului şi merzului. Şi-a luat-o grav, inclusiv la nivel de simbolistică – stabilirea negocierilor la Budapesta e un ciocan în moalele capetelor încoronate ale Bruxelles-ului.
Idem pentru moalele capetelor tuturor celor care trăiesc din propagandă. Priviți ce înseamnă să fi inteligent în politică. Presa maghiară spune că: Orban în urma întâlnirii Tramp-Putin va câștiga și electoral. Această întâlnire era stabilită din februarie. Liderii europeni se roagă sa fie prezenți, dar în afară de Orban,Trump și Putin, nu va fi nimeni. Trebuie știut foarte bine ,Rusia, SUA și China hotărăsc soarta lumii. UE era și ea, dar este condusa prost. Ursula, Macron au adus-o la stadiul unui pistol cu apă. Odată cu armistițiu în Ucraina, s-a terminat și afacerea de corupție și spălare de bani numită „bani și arme pentru Ucraina”.
Asta înseamnă că uriașa fraudă, din care au extras din 2022 sute de miliarde de euro pe spinarea europenilor, se termină. Și odată terminată , sunt terminați și politicienii care au furat pe rupte din schema asta. Aici intră și gunoaiele trădătoare ce conduc și au condus România, care, rămași fără banii ce se palmau în numele Ucrainei, își vor pierde brusc interesul de a mai „reforma” ceva, că restul este praf. Noi suntem periferia unei ,,MAHALALE”. Suntem o gară a emigranților.
Nu suntem la masa marilor puteri, unde se fac și desfac alianțe. La periferia ortodoxiei, dar și la periferia catolicismului. Am putea zice că uneori eram periferici, atât pentru creștinătate, cât și pentru islam, în vremurile în care Imperiul Otoman era la apogeu. Ne mulțumim cu bârfa, mica conspirație, benignă ,,sprițul”, lătratul prin restaurante în compania ciolanului cu fasole. Avem nevoie de lideri vizionari, nu de caricaturi.
Întâlnirea Trump–Putin de la Budapesta
Este un cutremur geopolitic, iar epicentrul e Viktor Orbán.
Ungaria, o țară mică, joacă la masa celor mari. Orbán se pozează cu liderii celor mai puternice armate din lume. E în relații foarte bune și cu liderul Chinei.
În timpul acesta, România abia mai contează, cu toate că la nivel declarativ, câte un lider european ne mai gratulează cu ideea de rol important, dar mai ales pe zona de apărare militară a Europei (ceea ce nu e de bine, totuși). La Cluj, Orbán a fost primit cu brațele deschise de unii politicieni români cu origini transilvănene. Semnal prost. Foarte prost. Am spus-o și înainte de alegerile prezidențiale din SUA: o victorie a lui Donald Trump poate aduce probleme serioase în Transilvania. Trump l-a chemat pe Orban de vreo două ori la el acasă.
Putin a vorbit deja despre „problema Transilvaniei” într-un interviu cu Tucker Carlson – imediat după ce același Tucker fusese la Budapesta, la Orbán. Coincidență? Greu de crezut. La nivelul ăsta nu există greșeli. Erori. Există scenarii. O Transilvanie care s-ar desprinde de București – sub pretextul nemulțumirii față de guvernarea de la sud de Carpați – nu e o ficțiune imposibilă.
O Transilvanie „independentă”
Dar remorcată intereselor maghiare, ar fi un vis vechi al Budapestei. Iar prin unele birouri secrete din Ungaria, poate se discută despre asta.
Dacă ar fi câștigat Kamala Harris, exista perspectiva ca Romania să fi fost împinsă în prima linie a conflictului NATO–Rusia. Este strict opinia mea sau, mai degrabă, senzația mea. Așa, Trump pare gata să rescrie jocul global. Dar noi? Noi am lăsat Ungaria să devină jucător. Noi am ales să fim spectatori. Nu mai avem relații bune nici cu China – o țară cu regim autoritar, da, dar care ne-a ținut cândva spatele în fața URSS și cu care aveam schimburi economice privilegiate. Occidentul face afaceri cu Beijingul nedemocratic fără probleme.
Noi, nu prea sau aproape deloc. În istorie, nu supraviețuiești jucând pe o singură carte. Îți trebuie planuri B, C și D. România nu mai are nici măcar A la modul sigur. Ne-am vândut ieftin. Ne-am împrumutat prost. Am distrus industrii, am închis fabrici, am vândut companii strategice pe nimic. Am pierdut șansa de a fi un Silicon Valley al Europei. Avem resurse rare, dar nu știm să le folosim. Am pierdut industria militară, flota, agricultura, mari combinate, tot ce ne putea ține pe picioare.
Și acum plătim – adică plătesc antreprenorii, oamenii simpli, economia. E drept ?
Cine crede că Germania, Franța sau Marea Britanie ne vor salva, n-a învățat nimic din istorie. Ele au propriile crize, propriile derapaje. Cel mult ne pot stoarce de resurse, mai ales acum, când au probleme, și apoi ne pot lăsa goi. Părerea mea. Nu spun că asta se va întâmpla, dar nici naivi nu ar trebui să ne mai permitem să fim.
Nu cer îndepărtarea de zona proeuropeană
Doamne ferește! E imposibil în această conjunctură și absurd. Suntem parte a Europei. Cer rațiune. Inteligență. Strategie. Flexibilitate. Eficiență. Interes propriu. Viziune . Suntem, poate, în ultimul ceas sau pe aproape.
Atenție! Italia ar putea ieși din UE la un moment dat. E un scenariu care nu poate fi ignorat. Deocamdată e doar un scenariu. În Spania, neo-comuniștii pierd teren masiv. Și în Franța, Germania etc. Europa se schimbă. Întrebarea e: România va continua să doarmă? Sau va juca și ea, măcar o dată, rece, eficient și inteligent, în ultimii 20 de ani ? Au fost zarurile aruncate deja? (M.Ionescu).
Criza globală generata de elita occidentală si psihopatia individualismului său feroce au făcut din Occident o lume sterilă, condusă de o elită alienată, incapabilă de a ceda puterea potrivit voinței populației și care încearcă, prin dictatura absurdului și război, să substituie moral golul generat de pierderea divinității cu cea mai grotescă reformă “axiologică”. Sunt ultimele zâmbete false înainte de prăbușire a UE. Lipsa de umanism, disolutie instutițională și statală, erori geostrategice, capcane în care a căzut civilizația occidentală.
- După ce Trump a lăudat Ungaria și a afirmat că această țară condusă de premierul Victor Orban este un aliat important, iată că Putin va face o vizită în Ungaria. Ce părere aveți pro-europenilor ? Turcia prin Erdogan l-a lăudat pe Orban. Turcia este al doilea stat după Rusia ca putere militară în zona Mării Negre!
Conducta de gaz a Rusiei va trece prin Bulgaria pentru că ai noștri guvernați au executat ordinele de la Bruxelles și au refuzat cererea de tranzitare a teritoriului românesc! Să vă mai spun de măsurile economice care s-au luat în Polonia, după ce un naționalist a câștigat alegerile? ZERO TVA la alimentele de bază și energie electrică! Bineînțeles și alte măsuri care vor sprijini populația! ,,Ghioarlele” lui Mucușor au transferat pe cârca poporului toate nenorocirile pe care tot ei le-au făcut! De 36 de ani nu ne găsim echilibrul !Mai suntem o națiune? Eu nu cred !Și vorbesc serios. Dumnezeu să fie cu noi! Fii conștient! Cine este și ce face regizorul?
Regizorul își protejează întotdeauna eroul din umbră. La început, eroul este înfățișat ca având o aură aparte. Apoi este acuzat, persecutat și torturat, pentru ca, în cele din urmă, să devină salvatorul tuturor. Fii conștient că ai vizionat doar un film și că în spatele fiecărei scene se află regizorul! Fii conștient de tine însuți! Fii conștient că numai tu poți fi propriul tău erou și salvator! Fii conștient!!!
Al dumneavoastră același
Prof Ing. Ioan Romeo Mânzală
Opinii – Accent Media Hunedoara
You may like
-
Concedieri la fabrica Bosch din Cluj
-
Bolojan se pozează la Mercedes, iar economia României se gripează – efectele austerității lovesc în plin!
-
OPINII: Omenirea la răscruce, România nicăieri! Prof.Ioan Romeo Mânzală
-
OPINII: D-ale carnavalului, cu actori occidentali. Prof. Ioan Romeo Mânzală
-
Concursul „Aventuri Culinare” la a 8-a ediție la Ighiu. Gătitul la foc deschis și arome Internaționale
-
OPINIE: Propaganda globalistă a atins apogeul absurdului. Oriunde întorci capul, dai peste o mână de influenceri, jurnaliști ai sistemului și politicieni-marionetă care au jurat credință eternă Bruxelles-ului, imperiului Soros și oricărei adieri de vânt străin ce miroase a fonduri nerambursabile.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp











Ultimele comentarii