Actualitate
Noul spațiu modern în care se efectuează consultațiile medicale în regim ambulatoriu, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
2 ani agoon
Din 7 mai, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
Începând de marți, 7 mai 2024, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, proaspăt amenajat, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Astfel, ambulatoriul de pe strada Mușețelului, nr. 2 se mută definitiv în cadrul spitalului județean, într-un spațiu extins, modernizat și dotat corespunzător, în urma unei investiții de 3 milioane de euro. Au fost achiziționate echipamente și aparatură medicală noi și performante, mobilier de calitate, instalații (sanitare, electrice, de iluminat, de sonorizare, de climatizare etc.) noi și care corespund cerințelor actuale.

Intrarea se realizează dinspre Bulevardul Transilvaniei, unde a fost organizată o parcare cu 30 de locuri care deservește pacienții ambulatoriului pe timpul programului de lucru.
Ambulatoriul oferă servicii medicale de sănătate/consultații medicale pentru o gamă variată de specialități medicale. Pacienții au posibilitatea să utilizeze sistemul online de programări, pentru planificarea consultațiilor, dar se pot programa și telefonic, la numerele de la fișierele policlinicii: 0258826272 sau 0258835505, dar și la numerele de telefon mobil: 0766066193 sau 0766066172.
Programările online se realizează accesând portalul spitalului: https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online. Programarea online se realizează în doar câteva minute. Pacientul selectează perioada în care dorește, specialitatea medicală și medicul (dacă optează pentru unul). Ulterior, sistemul online caută intervale orare libere în perioada specificată de către dvs. După ce alegeți ziua și ora, trebuie să completați câmpurile cu: nume, prenume, data nașterii, observații (dacă sunt), nr. de telefon și să fiți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Ulterior, vi se va remite o fișă de date și mențiunea de a vă prezenta la consultație cu următoarele documente:
• BILET DE TRIMITERE de la medicul de familie
• Buletin/Carte de identitate sau certificat de naștere
• Card de sănătate
• Documente medicale anterioare (Scrisori medicale, Bilete externare, Analize medicale, Copii certificate medicale).
Consultațiile medicale sunt efectuate de către medici ai Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Proiectul „EXTINDERE, MODERNIZARE ȘI DOTARE ÎN VEDEREA RELOCĂRII AMBULATORIULUI INTEGRAT AL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALBA IULIA” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și implementat de către Consiliul Județean Alba și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Valoarea totală a proiectului a fost de 15.029.527,09 lei (din care 14.529.527,09 lei fonduri nerambursabile și confinanțare de la Consiliul Județean Alba, respectiv 500.000 de lei venituri proprii ale SJU Alba Iulia).
Premieră medicală la Alba Iulia: operație de 30 de minute care redă auzul fără bisturiu clasic
Doliu în comunitatea medicală: Dr. Ovidiu Oroian a încetat din viață
Noul medic neonatolog al Spitalului – Dr. Ioana Alina Măguran
Campanie gratuită de testare a auzului în Aiud: „Ajutăm România să audă”
Pericolul ascuns din cartierele albaiulienilor: Acoperișurile din azbociment, o amenințare reală pentru sănătatea locatarilor
Doctorul Șpăgar, prins în flagrant cu 500 de euro în buzunar!
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Pregătiți-vă pentru un adevărat asalt al iernii! De marți, 17 februarie 2026, jumătate de țară intră sub amenințarea unor coduri...
Maramureșeanul Chindriș, CRIMA din Cluj! Un tânăr i-a curmat viața! O crimă de o brutalitate șocantă a zguduit comunitatea din...
De la primele încercări cu o bucățică de galenă montată într-un penar de școală, până la aparate vechi marca Hornfon...
O Comedie despre iubire și visul de a fi fericit Teatrul de Păpuși „Prichindel” găzduiește spectacolul „VIS AMERICAN” al Companiei...
Vreau sa va destăinui o…opinie’ a tot ce se intâmplă în zilele noastre la noi și în întreaga lume, ca...
Carrefour intră în negocieri cu Pavăl Holding pentru vânzarea operațiunilor din România Grupul francez Carrefour a făcut public faptul că...
Dacă aveți impresia că lucrurile au luat-o razna la nivel global de la începutul acestui an, țineți-vă bine, fiindcă încă...
Cazul bărbatului reținut la Aiud: ce pedeapsă a primit pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. La data...
Donatorii de sânge nu mai sunt recompensați fiscal În timp ce unii organizează campanii de donare de sânge, o nouă...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a decis să extindă și să prelungească avertizările de ger și temperaturi extrem de scăzute,...
Intervenție ORL minim invazivă, realizată endoscopic la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, cu rezultate rapide și beneficii majore pentru...
CNAS consolidează cultura integrității: peste 200 de specialiști în control instruiți în etică și prevenirea corupției, alături de experți ai...

Ultimele comentarii