Astfel, prin modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă, precum și a Normelor metodologice sunt introduse noi servicii acordate șomerilor
Se va modifica modalitatea de acordare a primelor de mobilitate , este introdusă prima de activare și cresc subvențiile acordate agenților economici pentru angajarea șomerilor. Au fost adoptate inclusiv o serie de măsuri de simplificare a modului de transmitere a documentelor de către beneficiarii Serviciului Public de Ocupare. Astfel, documentele se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail. În cazul în care persoanele optează pentru transmitrea documentelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,, documentele se transmit și se acceptă în copie certificată pentru conformitate cu originalul, de către persoana solicitantă. În situaţia în care documentele transmise în termen, prin modalităţile prevăzute , nu sunt lizibile, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă solicită persoanei redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.
Ultimele comentarii