Actualitate
Înscrierea la facultate, mai simplă
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
9 ani agoon
Pentru a-i ajuta pe viitorii candidați, dar și pe părinți să treacă cu bine peste pașii procedurii de înscriere, Universitatea a mobilizat un număr mare de cadre și voluntari,care le răspund viitorilor studenți la întrebari. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta se poate vedea o mai mare receptivitate la informațiile despre specializări, foștii elevi fiind mai siguri în legătură cu alegerile lor. De exemplu, una din viitoarele studente știe sigur că-și dorește să urmeze cursurile facultății de Istorie și Filologie, iar în dimineața primei zile de înscriere a venit direct cu formularul descărcat de pe siteul Universității. Formularul de înscriere pus la dispoziția candidațiilor pe site, este metoda introdusă în acest an, prin care procedura a fost simplificată.
O mare parte dintre absolvenții de liceu, prezentându-se încă de dimineață cu formularul completat. Universitatea îi sfătuiește totuși pe viitorii studenți nehotărîți sau care au întrebări, să completeze formularul cu ajutorul profesorilor și voluntarilor, la centrele de admitere ale facultățiilor. Candidații care nu pot veni personal pentru procedura de înscriere au posibilitatea de a fi reprezentați de către părinți sau aparținători, dar prezența lor este obligatorie în momentul în care vor încheia contractul de studii cu universitatea.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Rotary Club Aiud organizează Balul Caritabil „Viitor prin educație- Premiu de excelență și șansă pentru autism” Sub deviza „Unite for...
Scena politică din Alba Iulia se pregătește pentru o nouă confruntare electorală, iar întrebarea care stă pe buzele multora este:...
Piața volantă de la Alba Iulia, începând de vineri, va funcționa în noua locație, în parcarea de lângă Stadionul „Cetate”...
Alba Iulia îl omagiază pe marele prozator român la 145 de ani de la naștere, printr-un eveniment literar plin de...
Proiectul Băilor Sărate Ocnișoara, amânat din cauza dificultăților… Proiectul mult-așteptat al Băilor Sărate din Ocnișoara, o investiție a Consiliului Județean...
România continuă să aibă cea mai mare rată de inflație din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. În luna...
Grupul francez Carrefour, unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul alimentar din România, a demarat formal procesul de vânzare...
Compania Bosch, prin unitatea sa de producţie din localitatea Jucu (judeţul Cluj), a anunţat în octombrie 2025 o serie de...
CNAS consolidează cultura integrității: peste 200 de specialiști în control instruiți în etică și prevenirea corupției, alături de experți ai...
Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor efectuează acțiuni de verificare, informare și conștientizare, la operatorii economici din sectorul alimentar, privind...
Reduce inflamația, regenerează celulele și îți crește energia – tot ce trebuie să știi despre puterea postului intermitent Beneficiile postului...
Începând cu 1 septembrie 2025, mii de români îşi pierd calitatea de coasigurați în sistemul public de sănătate și vor...

Ultimele comentarii