Connect with us

Actualitate

Doctorul Mircea Frențiu și „Cei șapte magnifici ai culturii române” la Alba Iulia

Published

on

dorel visan mircea frentiu dan puric carolinatv.ro

Actorii Dan Puric și Dorel Vișan, ne vor purta pașii prin întâmplări reale din viața domniilor lor dar și din viața celorlalte personalități prezente în carte

Vă invităm joi, 27 octombrie 2022, la o întâlnire cu mari artiști ai scenei românești, cu o carte dedicată lor și cu autorul cărții intitulată „Cei șapte magnifici ai culturii române”, doctorul Mircea Frențiu, un împătimit al culturii cunoscut atât ca medic al vedetelor cât și ca realizator de emisiuni TV la postul de televiziune Alba Carolina TV.

Activitatea va avea loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, începând cu ora 17:00, și îi are ca invitați speciali pe doi dintre cei șapte oameni de cultură intervievați în carte, în cadrul emisiunilor realizate de dr.Mircea Frențiu, la Alba Carolina TV.

Au răspuns invitației organizatorilor și a autorului de a participa la lansarea volumul „Cei șapte magnifici ai culturii române”, actorii Dan Puric și Dorel Vișan, care alături de autor ne vor purta pașii prin întâmplări reale din viața domniilor lor dar și din viața celorlalte personalități prezente în carte. Aceștia sunt: actorul Florin Piersic, scriitorul Dinu Săraru, actrițele Adela Mărculescu și Manuela Hărăbor și nu în ultimul rând rectorul universității albaiuliene prof.univ.dr. Daniel Breaz.

În deschiderea evenimentului vor rosti mesaje instituționale după care evenimentul va continua cu decernarea de diplome pentru invitații prezenți care de-a lungul timpului s-au dovedit a fi adevărați ambasadori ai culturii de pe meleagurile județului Alba. Finalul activității va fi îmbrăcat în acorduri muzicale de către solistele Alexandra Băcilă și Daria Cristea și de către inegalabilă voce transilvană a Vetei Biriș. Întregul eveniment este prezentat de Daniela Floroian.

Participarea la eveniment este liberă iar cei prezenți se vor putea bucura de achiziția cărții lansate cu acest prilej și de autografele autorului și ale invitaților săi. Prin urmare nu ratați întâlnirea cu „Cei șapte magnifici ai culturii române”.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate