Cultură
Cum este analfabetul funcțional. Invitați: Crina Dumitrescu, director Strategii și Programe UAT Alba și Alin Tomuș, profesor.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
România participă pentru prima dată la evaluarea internațională PISA. Datele din PISA arată faptul că, după 30 de ani ar trebui să discutăm mult mai serios despre rolul și locul educației în societatea românească. Școala trebuie să-și asume relația pe care o are cu acest tip de testare. Analfabetul funcțional este individul care știe să citească și să scrie, și nu prea înțelege ceea ce citește și nici nu scrie ceea ce înțelege.
Există o diferență notabilă între studentul de anul I și studentul din anul III. La intrarea țării în UE, aveam cel mai mic procent de absolvenți ai învățământului superior de stat. Din nefericire și în educație, ca și în alte domenii de activitate, noi nu am conservat ceea ce am avut bun din perioada comunistă, am ras tot și încercăm acum, să creăm de la zero. Nu am reușit să conservăm învățământul aplicat. O problemă este resursa umană calificată, care să ocupe joburi plus valoarea.
David și Anastasia, doi frați premiați la festivaluri internationale de chitară
Europa este majoritate progresistă, iar progresiștii sunt majoritatea ATEI – Prof. Ioan Romeo Mânzală
CS Metalurgistul Cugir preia sala de sport de pe strada Doinei
Școala de Vară la Cugir
Directorul Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia, Nicușor Marcu, s-a stins din viață
Marea reformă USR. Nimic nu s-a schimbat la Casa de Asigurări de Sănătate Alba
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii