Connect with us

Actualitate

Concert în Catedrala Blajului, renumitul cor al Catedralei din Wroclaw (Polonia), joi 20 iunie 2024

Published

on

Basilica Cantans concert blaj cor polonia

Corul polonez va aduce în inima Transilvaniei unele dintre cele mai frumoase interpretări ale muzicii sacre

Unul dintre cele mai renumite coruri din Polonia, Basilica Cantans, va concerta în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Este vorba de corul Catedralei Romano-Catolice ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Wroclaw, capitala regiunii Silezia Inferioară.

Concertul va avea loc joi, 20 iunie, de la ora 18.00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj.

Corul polonez va aduce în inima Transilvaniei unele dintre cele mai frumoase interpretări ale muzicii sacre. Concertul va avea trei părți: una în care vor fi interpretate lucrări de muzică sacră ale compozitorilor polonezi, una în care vor fi intrepretate lucrări ale unor compozitori universali, iar cea de-a treia va include muzică de film și gospel.

Intrarea este liberă.

Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Wroclaw este supranumită „Mama tuturor bisericilor din Silezia”. Ea a fost ridicată pe o insulă din mijlocul fluviului Odra.

Prima formă a catedralei datează din secolul al X-lea, apoi a fost reconstruită în stil gotic, iar, în cele din urmă, i-au fost adăugate elemente neogotice. Catedrala este faimoasă și pentru că acolo este păstrată Coroana Regală a Poloniei.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate