Connect with us

Actualitate

Cetățenii județului plătesc prețuri mari la apă, pentru ca APA CTTA să asigure venituri uriașe pentru gașca PNL Alba și camarila lui Ion Dumitrel. Comunicat de presă

Published

on

psd alba

În ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni mi-au semnalat faptul că prețurile practicate de APA CTTA, companie de stat, deținută de Consiliul Județean Alba, sunt extrem de mari, aproape insuportabile. Este un adevăr pe care îl resimte fiecare cetățean din Alba, fiecare consumator final. 

Știu foarte bine că, în buna tradiție a neasumării vreunui eșec ori realități dureroase, distinșii domni din PNL Alba, în frunte cu Ion Dumitrel, vor arunca vina pe legislație, pe ANRSC sau pe orice altceva, de la încălzirea globală și până la situația geopolitică, cu războaiele din Orientul Mijlociu ori Ucraina. Este și aceasta o realitate cu care domnii din PNL Alba ne-au obișnuit în ultimele două decenii. 

Ceea ce nu vor spune și recunoaște vreodată Ion Dumitrel și ceilalți din conducerea PNL Alba și a Consiliului Județean, este faptul că, în realitate, APA CTTA există pentru a servi intereselor de partid și de gașcă ale domnilor Dumitrel, Roman, Hațegan, Fulea și toți ceilalți liberali care stau agățați, cu buzunarele larg deschise, de bugetele publice. Și abia apoi, într-o mai mică măsură, pentru a asigura cetățenilor accesul la apă și canalizare.

Ca să înțelegem foarte clar realitatea acestor companii sinecură, iată prețurile practicate de APA CTTA:

– pentru populație, apa potabilă costă 6,95 lei/mc cu TVA în timp ce serviciul de canalizare 7,48 lei/mc cu TVA

– pentru ceilalți consumatori, apa potabilă costă 6,38 lei/mc iar serviciul de canalizare 6,86 lei/mc cu TVA

Cu alte cuvinte, populația plătește mai mult decât plătesc agenții economici, instituțiile publice și alte persoane juridice.

Răstimp, o altă companie de stat, APA Nova București, și care funcționează în același cadru legislativ ca și APA CTTA Alba, practică următoarele tarife:

– pentru toți consumatorii, apa potabilă costă între 5,05 și 5,50 lei/mc, în timp ce serviciul de canalizare costă între 2,66 și 2,90 lei/mc. Aceste marje există pentru a acoperi anumite intervenții neprevăzute la rețele.

Cu alte cuvinte, apa potabilă este cu aproape 40% mai ieftină la București decât în Alba Iulia, în timp ce canalizarea este la sub jumătate de preț. Sunt convins, domnii de la șefia CJ Alba ori APA CTTA vor avea o justificare și pentru acest fapt. Până la urmă, Bucureștiul e străbătut de Dâmbovița, iar Alba Iulia de Mureș, iar Dâmbovița e înaintea Mureșului, alfabetic, deci iată de ce e mai ieftin acolo.

APA CTTA a avut anul trecut, în urma facturilor remise populației și persoanelor juridice din județ, încasări de peste 119 milioane lei. 

APA CTTA SA, deși este o companie de utilitate publică, nu este o instituție și nu se supune legilor administrației publice. Prin urmare, nu există transparență și nu există limitări salariale, cum se întâmplă în instituțiile publice. Aceste venituri uriașe au asigurat niveluri de salarizare extrem de mari, în special pentru șefii companiei. Evident, nu toți cei aproape 800 de angajați ai companiei se bucură de salarii uriașe.

De tratament preferențial beneficiază, în mod special, șefii din companie care, fapt cvasi cunoscut, sunt numiți politic. Șeful companiei este Ștefan Bardan, fost deputat PDL și unul din apropiați lui Ion Dumitrel. La „apa mică, filiala din Alba Iulia a APA CTTA, îl regăsim pe domnul Paul Voicu, fost viceprimar PD-PNL. 

Advertisement

În ciuda lipsei de transparență a companiei, anumite salarii pot fi aflate, căutând în declarațiile de avere ale oamenilor politici. Căci, cum bine îi stă unei companii sinecură, ea este ticsită cu rude șefilor de partid.

Prin urmare, le solicit domnilor Ion Dumitrel și celorlalți membri din conducerea CJ Alba, unii dintre ei încasatori de venituri suplimentare de la compania de apă, să transparentizeze întreaga activitate a companiei, să introducă o reformă salarială care să aducă nivelurile de salarizare la cele din economia reală și, poate cel mai importat, să găsească soluții pentru ca prețul apei potabile și al canalizării să fie unul suportabil și just.

APA CTTA trebuie să funcționeze în folosul cetățenilor, nu pentru a asigura, din facturi uriașe, bunăstare, salarii uriașe, prime și bonusuri unei găști conectate la șefia PNL Alba.

Corneliu Mureșan, secretar executiv PSD Alba

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate