Connect with us

Actualitate

Ce se întâmplă cu actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă

Published

on

act identitate expirat

Invităm cetățenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor

Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, își pierd valabilitatea.

Precizăm că, în data de 7 martie 2022, la nivel național, erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022, iar până la data de 28.05.2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea.

În acest context, invităm cetățenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.

Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor. Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Pentru situații de excepție, printre care putem enumera: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, în scopul eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile, se poate formula o cerere adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din județul de domiciliu.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNEDIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate