Connect with us

Actualitate

Ce este „Blind date cu 300 de cărți” ?

Published

on

Vineri, 22 aprilie 2016, în intervalul orar 15 – 18, va avea loc la Muzeul Principia din Alba Iulia (Piața Cetății) prima ediție a evenimentului “Blind date cu 300 de cărți”.

Evenimentul este realizat în scopul promovării lecturii, colectării de cărți și strângerii de fonduri prin intermediul cărților, pentru susținerea implicării în comunitate a generației tinere, în cadrul programului YouthBank.

În cadrul evenimentului și în schimbul unei donații simbolice, vor putea fi alese cărți „pe nevăzute”, din cele 300 care vor fi puse la dispoziția publicului. Credem că există 300 de cititori în cetatea noastră și suntem siguri că există 300 de persoane care cred în generația tânără și vor să susțină implicarea ei în comunitate. Pentru aceștia, am pregătit 300 de cărți, donate de alți oameni inimoși. Îi așteptăm pe toți cu drag”, au declarat organizatorii.

Intrarea în Muzeul Principia este liberă pe parcursul evenimentului. Evenimentul are ca parteneri Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Programul YouthBank încurajează implicarea directă a tinerilor în viaţa comunităţii, ei câştigând, în acest fel, încredere în propriile forţe, dobândind abilităţi de comunicare, negociere, administrare financiară şi de conducere. La ultimele două Gale Anuale ale Voluntarilor din Alba, Programul YouthBank Alba a fost desemnat cel mai bun program de voluntariat în educaţie din județul Alba, ca o recunoaștere a rezultatelor sale și a schimbării pe care o produce în rândul generației tinere și comunității.

Fundația beneficiază de sprijinul financiar al Romanian-American Foundation, în cadrul programului „Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și PACT, program susținut de Charles Stewart Mott Foundation și Trust for Civil Society in CEE.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate